Primăria Constanța va distribui mii de carduri noi cu tichete valorice, însă beneficiarii trebuie să îndeplinească o condiție esențială pentru a intra în posesia lor. Ajutorul social este condiționat de plata la zi a tuturor taxelor și impozitelor locale.
Autoritățile locale au anunțat că distribuirea cardurilor electronice din cadrul Programului social „RESPECT” va începe în luna martie 2026, relatează Capital. Acestea vor înlocui cardurile vechi, a căror valabilitate a expirat la data de 28 februarie 2026, iar data exactă a distribuirii va fi comunicată public în perioada următoare.
Cine poate beneficia de sprijinul din programul „RESPECT”
Programul social se adresează anumitor categorii de locuitori din municipiul Constanța, având ca scop acordarea de tichete valorice pe suport electronic. Pentru a fi eligibili, cetățenii trebuie să se încadreze într-una dintre următoarele situații:
- persoanele care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare nete cumulate sunt de cel mult 2.024 de lei;
- persoanele fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;
- persoanele cu handicap grav sau accentuat;
- persoanele care beneficiază de venit minim de incluziune, conform Legii 196/2016;
- alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care au împlinit cel puțin 18 ani și a căror situație este confirmată în baza unei anchete sociale.
Condiția obligatorie: Fără datorii la bugetul local
Administrația locală subliniază că accesul la acest program social este condiționat de plata la termen a tuturor obligațiilor către bugetul local. Primăria Constanța reamintește că primul termen de plată pentru impozitele și taxele locale aferente anului 2026 este data de 31 martie, conform Codului fiscal.
Achitarea acestor obligații este esențială pentru a putea primi tichetele valorice. Autoritățile îi îndeamnă pe cetățenii interesați să își verifice situația fiscală și să achite la timp impozitele pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, dar și alte taxe, precum cele pentru concesiuni sau locuri de veci.
Cum vor fi distribuite noile carduri
Beneficiarii programului vor primi noile carduri în plicuri, direct la domiciliu. Anunțul privind data exactă la care va începe distribuirea va fi publicat pe site-ul Primăriei Constanța, pe pagina Direcției Generale de Asistență Socială Constanța și va fi preluat și de mass-media locală.
În cazul în care un card este pierdut sau distrus, se poate emite un nou card la solicitarea beneficiarului. Costurile legate de emiterea și distribuirea noului card vor fi suportate integral de către solicitant. Persoanele care doresc detalii suplimentare despre program pot solicita informații la sediul Serviciului Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale sau pot apela numărul de telefon 0341.448.530.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportExperimentul lui Gheorghe Hagi, ratat din punct de vedere al rezultatului, iar România rămâne fără punct după 2-4 cu Bosnia
GetPonyBYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km
BravonetDenise Rifai ar negocia revenirea la TV cu Antena Stars, după un singur sezon la „Furnicuțele”
LylaCe poți face pentru a întârzia îmbătrânirea pielii. Vara, evită soarele între orele 10 și 17
Revista IoanaO „perdea” întunecată apărută brusc în câmpul vizual cere evaluare medicală în aceeași zi
News24Județul Brașov a raportat 85 de cazuri de hepatită A de la începerea școlii. Copiii de 1-9 ani sunt cei mai afectați