– Începând cu data de 1 iulie, Codul Fiscal prevede modificări importante în ceea ce priveşte regimul TVA. Acestea vizează în principal măsuri specifice pentru achizitiile intracomunitare in domeniile cu risc ridicat: plata TVA la intrarea pe teritoriul Romaniei, pentru achizitii intracomunitare, stabilirea unor valori minime pentru achizitiile intracomunitare cu risc, adoptarea Taxarii inverse.
– O altă măsură vizată este limitarea administrativa si birocratica a operatorilor intracomunitari, potrivit specialiştilor consultaţi de Avocatnet.ro
Declararea şi plata TVA în vamă
– Se face la intrarea cu produse pe teritoriul Romaniei;
– Se va plati TVA si se va deduce ulterior;
– Se va face anterior intrarii marfurilor pe teritoriul Romaniei, ceea ce este foarte important si problematic;
– Bunurile vor putea circula doar insotite de declaratia speciala TVA si de ordinul de plata prin care se face dovada platii TVA.
Care sunt sanctiunile pentru nedeclararea achizitiilor intracomunitare?
– Constituie contraventie si se scanctioneaza cu amenda de la 50.000 lei la 100.000 lei, confiscarea marfii si/sau a veniturilor obtinute din vanzare, precum si a mijloacelor de transport utilizate pentru transportul bunurilor, indiferent daca sunt sau nu sunt proprietate a contravenientului;
– Aceste persoane vor fi radiate din Registrul operatorilor intracomunitari, din oficiu, de catre organul fiscal competent fara sa mai existe posibilitatea inregistrarii ulterioare in acest registru.
Taxarea inversa pe intreg lantul de comercializare:
– Nu este o procedura noua in Romania;
– Presupune achitarea TVA-ului in vama de catre companiile care fac achizitii intracomunitare;
– Livrarea in regim de taxare inversa (fara colectare).
Obiective ascunse ale taxarii inverse:
– Diminuarea numarului de contribuabili care pot cere rambursari;
– Inatarirea controalelor asupra companiilor care realizeaza astfel de achizitii in baza necesitatii rambursarii TVA;
– Eliminarea schemelor de fraudare a TVA-ului prin firme fantoma interpuse in lantul de comercializare.
Implicatii pentru companii:
– Cresterea problemelor referitoare la necesitatea de disponibilitati banesti pentru a sustine valoarea TVA-ului aferente stocurilor pana la momentul rambursarii;
– Cresterea riscurilor fiscale;
– Agravarea tendintei de relocare a companiilor.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana12 cazări pentru un circuit auto în Big Sur. Tarifele pornesc de la 293 de dolari pe noapte
News24Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
Dolce SportIulian Tameș spune că vor fi reziliate contractele lui Drăghici-Mușat și Lungu după bătaia din vestiar
GetPonyMașină de lux evaluată la 622.000 de lei, oprită când ieșea din România prin Rădăuți-Prut
BravonetMarina Vlady a murit la 88 de ani, acasă, alături de cei dragi și animalele sale
LylaPasta de dinți nu tratează coșurile și îți poate irita pielea. Ce poți folosi în loc