Conducerea CFR Cluj a reacționat ferm în urma scandalului de arbitraj izbucnit după meciul cu Farul, câștigat de ardeleni cu 2-1. Oficialii clubului clujean resping acuzațiile gazdelor, susținând că au consultat specialiști care au confirmat deciziile arbitrului de a nu acorda lovituri de pedeapsă.
Victoria de la Ovidiu, a zecea consecutivă pentru CFR Cluj în campionat, a fost umbrită de protestele vehemente ale celor de la Farul. Antrenorul Ianis Zicu și președintele Gică Popescu au contestat dur arbitrajul, cel din urmă amenințând chiar cu scoaterea echipei de pe teren. Potrivit Fanatik, directorul sportiv al clujenilor, Bogdan Mara, a oferit punctul de vedere al clubului său în legătură cu fazele controversate.
„Am sunat experți, nu se pune problema de penalty”
Bogdan Mara a explicat că a fost convins de la bun început că deciziile arbitrului au fost corecte și a căutat confirmări suplimentare. El a demontat acuzațiile punct cu punct, referindu-se la cele două faze incriminate de constănțeni.
„Este normal să acuze clubul advers care ar fi putut primi lovitură de pedeapsă. Eu, repet, am fost convins din start și am văzut imaginea că n-a fost penalty. Am sunat și eu în momentul respectiv experți și mi-au confirmat că nu a fost penalty și nu e penalty, nu se dă, mai ales la ultima fază absolut deloc. S-au ținut de tricou reciproc ambii jucători”, a declarat oficialul CFR Cluj.
Acesta a continuat analiza, referindu-se și la a doua fază controversată: „Iar la faza cu Matei Ilie, am înțeles că amândoi au jucat mingea, a lovit mingea. Exact ce a spus domnul Vassaras la analiza. Acuze prea mari pentru un club, pentru noi mai ales, care chiar nu cred că în perioada asta a noastră suntem o echipă în măsură să spunem că emitem pretenții la arbitraje și că avem anumite parti-pris-uri în favoarea noastră. Am fost o echipă care, până de curând n-a fost luată în seamă deloc. Sunt doar frustrări!”.
Analiza CCA, argumentul suprem al clujenilor
Oficialul ardelenilor a subliniat că analiza Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), făcută publică ulterior, a clarificat definitiv situația. Mara a apreciat transparența forului, care a publicat inclusiv discuțiile din camera VAR.
„Eu îi respect și pe Gică Hagi și pe Gică Popescu. Doar că, la arbitraj, și noi, normal că suntem subiectivi. Și eu, la mine, când joacă echipa mea sunt foarte subiectiv. Dar la analize foarte clare cum s-a făcut ulterior.. apreciez și faptul că au fost date și imagini din camera VAR și discuțiile, a fost destul de transparent, s-a demonstrat că nu a fost penalty. Părea că este, dar nu a fost!”, a subliniat Bogdan Mara.
Obiectiv dublu în play-off: Europa și visul la titlu
După eliminarea din Cupa României de către Universitatea Craiova, CFR Cluj își concentrează toată atenția pe play-off. Bogdan Mara a lăudat munca antrenorului Pancu și spiritul creat în cadrul echipei.
„Chiar suntem liniști și mulțumiți de tot ce am realizat. Ce a realizat Pancu… să creeze acest spirit de echipă, acest grup unit pe care l-a creat el împreună cu jucătorii și cu staff-ul și prin munca pe teren. Ne-am luptat de la egal la egal cu Craiova, echipă superioară în acest moment. Am terminat la egalitate în 90 de minute, mici detalii au făcut diferența. Am fost puțin peste în prelungiri!”, a spus oficialul clujean.
În ceea ce privește obiectivele pentru finalul de sezon, CFR Cluj țintește sus. „O cupă europeană și să luăm campionatul. Cel realist este o cupă europeană și cel visător, cel mai frumos dintre toate, este să luăm campionatul. Chiar dacă sunt alte echipe favorite și au și anumite puncte în față, toate echipele, chiar și FC Argeș și U Cluj, și noi putem să sperăm”, a concluzionat Bogdan Mara.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDurerile digestive pot continua ani după o toxiinfecție alimentară. Ce este colonul iritabil post-infecțios
News24Houthi amenință aviația civilă cu operațiuni militare în spațiul aerian saudit
Dolce SportHagi pregătește România pentru Suedia fără Drăgușin și Ghiță, după 0-6 cu Polonia
GetPonyCinci Wuling testate în China arată diferența dintre o electrică de oraș și un SUV de 525 CP
BravonetDouă arestări într-o singură seară pentru gemenele Indiggo. Victima ar fi chiar mama lor
LylaCum îți înveți băiatul să respecte refuzul și să reziste presiunii grupului prin 4 exerciții de zi cu zi