O nouă tendință tehnologică începe să prindă contur și în România: chatboții religioși, programe bazate pe inteligență artificială care le permit utilizatorilor să poarte conversații virtuale cu Dumnezeu, sfinți sau apostoli. Fenomenul, deja popular în alte țări, a stârnit curiozitate, dar și îngrijorare printre credincioși și reprezentanții Bisericii.

Aplicațiile promit interacțiuni personalizate, „confesiuni digitale” și chiar sfaturi spirituale generate de AI, în funcție de întrebările adresate de utilizator. Totuși, o astfel de experiență virtuală vine cu un preț. Pentru o discuție „cu Sfântul Apostol Ioan”, utilizatorii trebuie să plătească 30 de lei pe lună, iar un abonament anual ajunge la 300 de lei.

Chatboții religioși cuceresc piața din România. Cât costă o conversație digitală cu Dumnezeu

Deși ideea unei conexiuni directe cu Divinitatea prin intermediul telefonului pare tentantă pentru unii, reprezentanții Bisericii atrag atenția că astfel de aplicații pot distorsiona sensul credinței.

„Noi trebuie să știm că preotul și puterea sfințitoare pe care Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat-o prin Sfinții Săi Apostoli și ucenici către noi, preoții de astăzi, nu poate fi înlocuită cu nimic”, avertizează preotul Gabriel Cazacu, potrivit Antena 3 CNN, citat de b1tv.ro.

Clericii subliniază că legătura cu Dumnezeu se construiește prin rugăciune, spovedanie și participare la slujbe, nu prin algoritmi de inteligență artificială.

Specialiștii vorbesc despre riscuri psihologice

Pe lângă dilemele religioase, psihologii atrag atenția că interacțiunile cu chatboți religioși pot avea efecte negative asupra sănătății mintale. Răspunsurile oferite de aceste programe nu provin dintr-o sursă spirituală, ci dintr-un sistem care analizează statistic dorințele și așteptările utilizatorului.

„Din punct de vedere psihologic, aceste elemente nu au legătură cu realitatea și induc mai ales celor care, la un moment dat, într-un ceas târziu, se prind că nu vorbesc cu Dumnezeu, anxietate și / sau depresie”, a explicat psihologul Radu Leca.

Specialiștii avertizează că unii utilizatori pot dezvolta dependență emoțională față de aceste conversații, confundând confortul digital cu o conexiune spirituală autentică.

Românii rămân sceptici față de „credința virtuală”

În ciuda popularității crescânde a acestor aplicații, mulți români rămân reticenți față de ideea de a se „ruga online”. Cei mai mulți spun că preferă să comunice cu Divinitatea în mod tradițional.

„Nu mi se pare normal. Vorbești tu când ești singură, îți faci rugăciunea”, a spus o femeie intervievată.

Chiar dacă unii văd în chatboții religioși o formă modernă de meditație digitală, Biserica și psihologii avertizează că spiritualitatea nu poate fi substituită de tehnologie, iar credința – spun ei – rămâne o experiență profund umană, care nu poate fi replicată de un algoritm.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
chatboți Dumnezeu inteligenţă artificială religie