Guvernul de la Chișinău a declarat stare de alertă pe fluviul Nistru pentru o perioadă de 15 zile. Decizia vine după ce apele au fost poluate masiv cu produse petroliere, iar premierul Alexandru Munteanu a calificat situația din nordul țării drept critică.

Restricții dure pentru populație

Starea de alertă a fost instituită pe 15 martie, în cadrul unei ședințe de Guvern convocate de urgență. Aproape imediat, membrii Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC) au decis „aplicarea unor restricții privind utilizarea apei din Nistru pentru localitățile aflate pe segmentul râului dintre Rezina și Dubăsari”.

Măsurile sunt drastice. A fost sistată cu o zi mai devreme „activitatea stației de captare a apei la Cosăuți, precum și în localitatea Naslavcea, raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sîngerei. Autoritățile publice locale din localitățile riverane vizate vor asigura, în următoarele 48 de ore, utilizarea surselor alternative de apă, fără captarea apei din râul Nistru. si, acestea vor informa locuitorii că este interzisă utilizarea apei din Nistru pentru consum casnic și pentru adăparea animalelor”.

Baraje și surse alternative de apă

Dar autoritățile nu s-au oprit aici. Pentru a limita dezastrul ecologic, s-a hotărât „instalarea unor baraje și sisteme suplimentare de captare și absorbție a produselor petroliere în anumite puncte strategice ale râului, în special în zona de Nord și în aval până la stația de captare a apei pentru municipiul Chișinău, precum și instalarea unor bariere suplimentare în zona Dubăsari, pentru a reduce riscul propagării poluării”.

În același timp, operatorii serviciilor de alimentare cu apă din localitățile riverane sunt solicitați să verifice rezervele existente și să pregătească eventuale surse alternative de aprovizionare, în cazul în care situația o va impune”.

Cum a început totul

Cum s-a ajuns, pe bune, în situația asta? Primele semnale de alarmă au apărut pe 10 martie. Atunci, Chișinăul a anunțat că apa Nistrului este poluată cu produse petroliere, petele fiind vizibile lângă satele Naslavcea și Otaci din raionul Ocnița.

Iar poluarea nu s-a oprit. În zilele următoare, pata de petrol s-a extins mare. Kievul a confirmat că și segmentul ucrainean al fluviului este poluat. E drept că acuzațiile sunt grave: ucrainenii susțin că situația a fost provocată de atacul Kremlinului asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnistrovsk.

Situația a escaladat rapid.

Pe 13 martie, șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău, Alexandru Munteanu, a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Alexandru Munteanu Chisinau Nistru poluare Nistru Republica Moldova