Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că se preconizează să fie tratați, pentru început, cu interferon free, după semnarea contractelor cost-volum, aproximativ 4.500-5.000 de pacienți cu hepatită C, fibroză hepatică și ciroză.
„Bolnavii de hepatită sunt un grup de bolnavi extrem de important pentru CNAS. Este adevărat, CNAS se ocupă de toți pacienții, dar sunt și boli speciale. Dacă ar depinde doar de mine, pentru a semna primul contract probabil că săptămâna aceasta, cum nu depinde doar de mine, sunt mulți actori implicați, atunci probabil că, nu știu, în două săptămâni, într-o lună. Ceea ce ține doar de mine facem cât se poate de repede și încercăm să facem și lucrurile bine și transparent. Pentru început, după evidențele noastre, după calculele noastre, probabil undeva între 4.000-5.000 pacienți și mă refer la pacienții cu F4, deci probabil că o medie de 4.500 plus sau minus în funcție de câți bolnavi se încadrează în criteriile medicale. Cel care dictează este criteriul medical. Vorbim de 4.500-5.000 de pacienți în acest moment și apoi, sigur, există o continuare anuală, am și spus că trebuie să fie un plan multianual pentru că sunt și alți bolnavi”, a afirmat președintele CNAS.
Potrivit acestuia, CNAS încearcă să obțină cel mai bun preț pentru tratamentul cu interferon free pentru cât mai mulți pacienți. Ciurchea a precizat că va fi păstrată condiția ca plata să fie făcută pentru pacient vindecat.
„Încercăm să obținem cel mai bun preț, cel mai bun preț pentru mine însemnând să putem să tratăm toți pacienții. Păstrăm acea condiție cu plata pentru pacienții care s-au vindecat. Dacă în două săptămâni sau o lună se semnează contractele, pacienții vor putea avea tratament de a doua zi. S-ar putea și din iulie. Sunt pacienți care sunt deja investigați, deja cu un dosar complet, la care nu ai ce să mai adaugi sau ce să mai scoți, sunt criteriile medicale”, a afirmat șeful CNAS.
Prezent la conferința de presă, europarlamentarul Cristian Bușoi a afirmat că prețul pentru terapia cu interferon free este mare nu numai pentru România, dar și pentru țări cu bugete mai mari.
„Nu doar pentru România costul mare al noilor terapii este o problemă, chiar și pentru țările cu bugete foarte mari și cu o bună dezvoltare lucrurile nu sunt foarte simple. Evident că în toate țările UE vor fi discounturi față de prețul de listă 45.000-50.000 de euro, dar oricum lucrurile nu sunt deloc simple din punct de vedere bugetar. (…) Mai sunt și câteva lucruri tehnice încă nerezolvate, după știința mea, înainte de a se intra pe negocierea propriu-zisă de preț, de discount. Acolo sunt foarte convins și am mare încredere, așa cum îl cunosc pe președintele Casei, că va lupta și va obține cel mai mic preț posibil și cred că va fi cel mai mic preț din Europa de departe. Nu sunt încă multe țări din Europa care au trecut la implementarea terapiei interferon free”, a afirmat Bușoi.
În opinia sa, tratamentul cu interferon free nu ar putea să înceapă să fie administrat mai devreme de luna august.
„Ar fi bine să se poată semna contractele în luna următoare. Mi-aș dori să se întâmple acest lucru, oricum între semnarea contractelor și aducerea produselor durează ceva timp, după care pacienții trebuie să înceapă să ia produsele. Îmi este teamă că, înainte de luna august, nu cred că acest lucru este posibil așa cum văd la nivelul Guvernului”, a spus Bușoi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24A condus pe plajă la Cap Aurora și a fost amendat cu 10.000 de lei
Dolce SportSorana Cîrstea pierde cu Hanyu Guo la Wuhan după trei mingi de meci ratate
GetPonyPoliția poate măsura viteza din mers, dar numai cu radare omologate pentru acest regim
BravonetToma Cuzin, reținut după accidentul de la Peretu, a avut un rezultat pozitiv la DrugTest
LylaChipul idealizat de AI ajunge la chirurg. De ce imaginea poate promite mai mult decât o intervenție
Revista IoanaCât ai putea plăti pentru zahăr și dulciuri. Estimarea pentru un kilogram de zahăr ajunge la 4,50 lei
