O influenceriță din Spania, Cecilia Sopeña Espa, a trecut prin momente de coșmar în timpul unei plimbări cu bicicleta pe un traseu de coastă. Aceasta și-a pierdut echilibrul și a alunecat pe marginea unei stânci, incidentul dramatic fiind surprins într-un videoclip care a adunat peste 5 milioane de vizualizări.

La un pas de tragedie

Totul s-a petrecut pe un traseu de coastă. În imagini se vede cum Cecilia încetinește pentru a se opri, moment în care câinele ei se apropie. Numai că, în acea fracțiune de secundă, își pierde echilibrul și alunecă periculos câțiva metri pe marginea stâncii.

Reușește, în cele din urmă, să se agațe de o margine și să evite căderea în gol. Imediat, câinele ei se grăbește să vină lângă ea, iar momentul revederii este de-a dreptul emoționant, în timp ce Espa îi spune patrupedului că este în siguranță.

Primele declarații după incident

După ce clipul a explodat pe internet, Espa a revenit pe Instagram cu mai multe lămuriri pentru urmăritorii săi. Prima sa reacție a reflectat șocul prin care a trecut.

„Am fost foarte aproape să fiu implicată într-un accident grav. Incidentul a fost înfricoșător și m-a confruntat cu fragilitatea vieții într-un mod foarte real”, a scris influencerița în prima sa postare.

Scuze pentru lipsa căștii

Dar, dincolo de spaimă, a apărut și o controversă. De ce nu purta cască într-o zonă atât de periculoasă? Espa și-a cerut scuze comunității de cicliști, recunoscând că alegerea ei (de a nu purta echipament de protecție) a fost o greșeală.

„Deși contextul era un traseu de drumeție cu câinele meu, unde foloseam bicicleta doar ca să mă deplasez mai repede, sunt pe deplin conștientă că imaginea pe care am proiectat-o nu a fost cea potrivită. Căștile salvează vieți și știu acest lucru foarte bine”, a spus aceasta. E drept că mulți i-au apreciat onestitatea.

O conștientizare dureroasă

Într-o altă postare, influencerița a mulțumit celor care s-au interesat de starea ei și a subliniat din nou rolul pe care l-a avut câinele ei în acele momente critice. Loialitatea animalului a emoționat-o profund.

„A fost acolo cu mine, aproape, ca și cum ar fi știut că se întâmplă ceva important”, a povestit ea.

Iar sentimentul de după a fost copleșitor. Espa a descris perfect starea prin care a trecut, o lecție de viață învățată în modul cel mai dur. „Când am ieșit de acolo am simțit o ușurare imensă și o conștientizare foarte puternică a cât de fragilă poate fi viața într-o secundă. Astăzi sunt bine. Sunt recunoscătoare. Și mai conștientă ca niciodată”, a mai adăugat aceasta.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Cecilia Sopeña Espa ciclism influencer Spania viral