Daniel Pancu, antrenorul CFR Cluj, consideră că play-off-ul a început deja pentru echipa sa, care traversează o formă excelentă, cu zece victorii consecutive în campionat. Meciul de astăzi cu Dinamo este decisiv pentru ardeleni, o victorie propulsându-i direct în lupta pentru titlu.

Partida din Gruia va stabili clasamentul final al sezonului regulat și, implicit, programul din play-off. Potrivit Prosport, în cazul unui succes, echipa patronată de Nelu Varga va urca pe locul 4, depășind FC Argeș și Dinamo, și s-ar apropia la doar 3 puncte de primul loc. Acest scenariu ar programa un derby al Clujului încă din prima etapă a competiției.

„Practic, pentru noi începe play-off-ul”

Antrenorul clujenilor a subliniat importanța duelului cu Dinamo, un adversar pe care îl consideră puternic și bine organizat. „Practic, pentru noi începe play-off-ul. Întâlnim Dinamo, o echipă foarte bună, o echipă cu stil, cu concept, cu continuitate pe banca tehnică, un antrenor foarte bun. O echipă cu o posesie foarte bună, cu jucători imprevizibili. Va trebui să fim atenți. Începe play-off-ul, practic. Pe Dinamo, de acum până la final, o mai întâlnim de trei ori”, a declarat Daniel Pancu.

Pancu a comparat stilul de joc al bucureștenilor cu cel al liderului din Superliga, evidențiind punctele forte ale acestora. „Au un joc foarte bun de posesie, combinativ, jucători de mare calitate pe spații mici. Va trebui să fim bine organizați defensiv. Au jucători buni în zonele laterale, nu sunt diferiți de Universitatea Craiova, pentru că aduc foarte mulți jucători în terenul advers, dezvoltă foarte mult atacul în zonele laterale, în special la Opruț. E un joc de play-off, dar și noi să nu uităm că venim după o serie fantastică și ne dorim foarte mult să o continuăm”, a adăugat tehnicianul.

Ce va face diferența în lupta pentru titlu

Întrebat despre bătălia pentru campionat, Daniel Pancu a explicat că lupta din play-off va fi extrem de echilibrată, iar diferența se va face la nivel de detalii. Antrenorul nu a exclus nici greșelile de arbitraj, pe care le consideră inevitabile.

„În play-off orice e posibil. Putem să câștigăm 10 meciuri și putem să pierdem 10 meciuri. Asta e realitatea, ăsta e campionatul României. Diferența va fi făcută mult la detalii, la momentele de formă, concentrarea jucătorilor și sperăm din ce în ce mai puțin, dar nici acelea nu pot fi evitate, greșelile de arbitraj. Nivelul echipelor este atât de apropiat încât aceste detalii vor face diferența”, a precizat Pancu.

Pancu își dorește derby cu U Cluj în prima etapă

O victorie cu Dinamo ar aduce un derby local cu U Cluj în prima rundă a play-off-ului, un scenariu pe care antrenorul de la CFR Cluj și-l dorește. Acesta a mărturisit că vrea să profite de absențele importante din tabăra rivalei, care nu se va putea baza pe Chipciu și Drammeh.

„E posibil să începem play-off-ul acasă, la doi kilometri mai încolo (râde). Eu, sincer, mi-aș dori să jucăm cu ei în prima etapă, pentru că fără Chipciu și fără Drammeh cred că am avea un avantaj. Deci ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple. Uite, chiar mi-aș dori”, a încheiat Daniel Pancu.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
CFR Cluj Daniel Pancu Dinamo play-off Superliga