Presiunea datoriilor de pe cardurile de credit este o problemă tot mai mare, mulți consumatori simțindu-se copleșiți. O strategie bazată mai mult pe psihologie decât pe matematică, numită „metoda bulgărelui de zăpadă”, promite să facă procesul de rambursare mai ușor și să mențină motivația pe termen lung.
Datele publicate de platforma americană LendingTree, citate de Adevărul, arată că deținătorii de carduri din SUA care nu și-au achitat integral soldurile au acumulat anul trecut o datorie medie de 7.886 de dolari, echivalentul a peste 37.000 de lei. În acest context, specialiștii în educație financiară discută tot mai des despre o abordare care se concentrează pe obținerea unor victorii mici și rapide pentru a construi un impuls.
Cum funcționează concret metoda
Principiul de bază este simplu: se achită întâi datoriile în ordine, de la cea mai mică la cea mai mare, indiferent de rata dobânzii. Să presupunem că aveți trei carduri de credit cu sume restante diferite. În fiecare lună, veți plăti suma minimă obligatorie la toate, pentru a evita penalitățile. Toți banii suplimentari pe care îi puteți economisi sunt direcționați către cardul cu cea mai mică datorie, până când aceasta este achitată complet.
După ce primul card este închis, suma totală pe care o alocați lunar datoriilor nu se micșorează. Banii folosiți pentru prima datorie se adaugă la plata minimă a următorului card din listă, accelerând astfel lichidarea acestuia. Procesul se repetă până când toate datoriile sunt stinse. „Gândiți-vă la un bulgăre de zăpadă care, pe măsură ce îl rostogoliți, se mărește și prinde putere”, explică Courtney Alev, specialist în educație financiară la Intuit Credit Karma. „Achitați prima datorie, apoi folosiți aceeași sumă pentru următoarea și continuați aceiași pași până când le închideți pe toate.”
Psihologia din spatele succesului
Punctul forte al acestei metode este impactul său motivațional. Nu este strategia prin care economisiți cel mai mult din dobânzi, ci cea care vă ajută să rămâneți consecvenți. „Plata datoriilor nu e doar o chestiune de cifre, e și una de stare de spirit”, spune Tori Dunlap, fondatoarea HerFirst100K. „Știm ce ar trebui să facem, dar de multe ori ne ține pe loc rușinea, sentimentul de vinovăție sau teama că nu vom termina niciodată.”
Închiderea rapidă a primei datorii, chiar dacă mică, oferă un sentiment de realizare și demonstrează că progresul este posibil. „Schimbarea asta de perspectivă vă ajută să rămâneți consecvenți, iar consecvența bate orice plan perfect realizat pe hârtie”, adaugă Dunlap. Tiffany Aliche, cunoscută ca „The Budgetnista”, compară procesul cu antrenamentele fizice. „Dacă îți spun că azi trebuie să alergi cinci kilometri, probabil te sperii. Dar dacă îți propun o plimbare de zece minute după cină, parcă nu mai pare atât de greu”. La fel se întâmplă și cu datoriile. „Iar în momentul în care o achiți, prinzi curaj și îți este mai simplu să continui cu următoarea”.
Când nu este recomandată această strategie
Metoda „bulgărelui de zăpadă” este eficientă mai ales pentru cei care se simt copleșiți de datorii multiple și nu știu de unde să înceapă. Totuși, nu este o soluție universală. „Dacă aveți însă o datorie cu o dobândă foarte mare – 25 sau 30 la sută – poate fi mai înțelept să o achitați prima, ca să nu plătiți mai mult decât trebuie. Dacă dobânzile nu sunt atât de ridicate, mai important decât să aveți o strategie perfectă este să începeți. Iar dacă o anumită datorie vă ține treaz noaptea, puteți porni cu aceea, chiar dacă nu este cea mai mică,” spune Aliche.
Flexibilitatea este cheia, subliniază și Tori Dunlap. „Nu există, însă, o rețetă care să funcționeze pentru toată lumea”, explică aceasta. „Cea mai bună metodă este cea pe care o puteți ține termen lung.”
Ghid practic: 5 pași pentru a începe
Pentru a aplica metoda eficient, specialiștii recomandă câțiva pași pregătitori. Primul este realizarea unei liste complete a tuturor datoriilor, notând pentru fiecare suma rămasă de plată, rata minimă și dobânda. Apoi, este indicat să puneți deoparte bani pentru situații neprevăzute, chiar și câteva sute de euro fiind un început bun pentru a evita noi datorii în caz de urgență. Analizați cheltuielile lunare pentru a identifica unde puteți face economii, iar banii astfel obținuți pot fi direcționați către datorii.
Odată ce ați ales să începeți cu cea mai mică datorie, fiți realiști cu sumele alocate. „Fiți realiști și nu vă propuneți rate care vă dau bugetul peste cap. Chiar și sumele mici, plătite constant, se adună în timp”, spune Courtney Alev. În final, automatizarea plăților este esențială. „Automatizarea vă ajută să evitați întârzierile și să nu pierdeți progresul făcut”, explică Tiffany Aliche. Pentru a menține motivația, Tori Dunlap recomandă o verificare lunară a progresului. „Când vedeți clar că ați mai închis un capitol, găsiți mai ușor motivația să continuați, chiar și după ce entuziasmul de la început se stinge”.
Planificarea este crucială pentru a obține independența financiară. „Cel mai important este să aveți o strategie, să urmăriți cum evoluați și să rămâneți concentrați pe obiectivul final: o viață fără datorii și mai multă siguranță financiară”, încheie Courtney Alev.
Sursa: Adevarul
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportCristiano Ronaldo a primit 30 de zile de suspendare și 255 de euro amendă pentru plecarea de la națională
GetPonyCum se verifică o mașină din import înainte de avans și ce poate ascunde un istoric fără daune înregistrate
BravonetMichael Rosenbaum a plecat din „Smallville” după o ofertă pe trei ani fără mărire de salariu
LylaCum începi să alergi la o vârstă mai înaintată și de ce să adaugi doar câțiva kilometri pe săptămână
Revista IoanaUn robinet termostatic costă 60-150 lei cu montaj. Cum reglezi căldura și ce rol are repartitorul
News24Mihai Dimian cere protecție penală pentru profesorii amenințați, după atacul din Bistrița
