Războiul politic din Coaliție lovește direct în economie, iar efectele se văd deja în buzunarele tuturor. Leul se depreciază vizibil. Moneda europeană se apropie cu pași repezi de pragul psihologic de 5,10 lei, în timp ce Bursa de Valori București a deschis pe roșu pentru a doua zi la rând.
Cursul valutar, la un pas de un nou record negativ
Panica s-a instalat pe piață. Cursul anuntat de BNR a ajuns deja la 5,098 lei, iar pe piața interbancară valoarea se învârte în jurul cifrei de 5,096. E drept că nu e prima oară când se întâmplă asta. Euro a depășit pragul istoric de 5 lei fix acum un an, tot pe fondul unor tensiuni politice, mai exact după primul tur al alegerilor prezidențiale, și de atunci nu a mai coborât. Pana la urma, de ce ne pasă de aceste cifre? Pentru că orice nouă criză politică slăbește și mai mult leul, iar asta pune o presiune uriașă pe prețuri, pe ratele la bancă, pe chirii și chiar pe abonamentele la telefon, pe tot ce are un echivalent calculat în euro.
Bursa reactioneaza la instabilitate
Iar cursul valutar nu este singurul indicator care suferă. Bursa de Valori București a deschis și astăzi în scădere. Toți indicii sunt pe roșu. Motivul este simplu: blocajul politic ridică semne mari de întrebare legate de stabilitatea economică a țării, așa că investitorii devin mult mai rezervați. Și cine îi poate condamna? În plus, există temeri reale că România ar putea fi retrogradată de agențiile de rating, o mișcare care ar scumpi și mai mult finanțarea statului.
Ce se intampla in orele urmatoare
Toată atenția este acum pe termenul în care Ilie Bolojan (personajul cheie al momentului) ar trebui să își anunțe demisia. Acest termen expiră undeva în cursul după-amiezii de joi. Dar până atunci, incertitudinea domină piețele. După acest moment, analiștii se așteaptă ca piețele să dea un nou verdict, care va arăta direcția în care se îndreaptă economia pe termen scurt.
Următoarele ore sunt esențiale.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetMåneskin se reunește și va fi cap de afiș la Coachella
LylaCum faci testul HPV de rutină de la 25 de ani și când îl repeți dacă rezultatul e negativ
Revista IoanaFerestrele cu geam termopan nu au automat „mod de iarnă”. Garnitura se verifică înainte de reglaj
News24Trotinetele electrice de închiriat în București vor putea fi folosite doar de la 18 ani
Dolce SportRomânia U19 a pierdut cu 0-2 în fața Italiei și este ultima în grupă
GetPonyCum pregătești mașina pentru un drum de munte iarna și când amâni plecarea