– Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat Comisiei de invatamant a Senatului cu un nou set de amendamente pe care le-a tinut in secret.
– Despre aceste amendamente nici deputatii nu au stiut, iar dezbaterile pe marginea articolelor proiectului legii se desfasoara cu usile inchise. La discutii paticipa membrii comisiei, ministrul Funeriu si cativa deputati.
Din lipsa de cvorum, nu se voteaza articol cu articol, asa cum prevede procedura, ci la sfarsit, dupa ce se incheie discutiile cu ministerul pe marginea amendamentelor, scrie Puterea.
Potrivit unuia din amendamente, Funeriu vrea sa elimine mai multe universitati de stat, evident, cele mai multe vizate fiind din provincie, cerand eliminarea articolului 178 si introducerea unui alineat special (3) la articolul 175.
Articolul in cauza stipuleaza ca „in cazul universitatilor publice, in maximum 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va initia o lege de comasare prin fuziune a universitatilor„. Mai departe, la alineatul 4, demnitarul clarifica ce trebuie sa se inteleaga prin fuziune: „Fuziunea prin comasare sau absorbtia prin fuziune se va face in jurul institutiilor din categoria universitatilor de cercetare avansata si educatie si tinand cont de proximitatea geografica„.
Inspectorii de specialitate din departamentul de resort al ministerului din unele orase, precum Targu-Jiu, Galati, Oradea sau Baia Mare, sustin ca tinerii risca sa ramana fara universitati si vor trebui sa cheltuie sume consistente de bani pentru a-si sustine examenele finale in centrele din marile orase, acolo unde vor fi arondati.
Totodata, prin noua lege se doreste eliminarea nepotismului din functiile de conducere de la nivelul universitatilor, insa Funeriu nu este de acord ca acest lucru sa se intample si la nivelul facultatilor.
La articolul 118 (b), el propune urmatoarea modificare: „Situatiile de conflicte de interese si incombatibilitati, incluzand prevederea ca in aceeasi universitate nu pot ocupa simultan functii de conducere, la oricare nivel, soti, afini si rude pana la gradul III, inclusiv”. Fata de textul de baza a fost schimbat un singur cuvant: in loc de „facultate” apare „universitate”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyPorsche a livrat cu 16% mai puține mașini în primele nouă luni din 2026, dar profitul din activitatea curentă a urcat la 1,74 miliarde de euro
BravonetDocumentarul „Atât de familiar” intră în cinematografe pe 13 noiembrie. La Brăila, proiecția din 14 noiembrie are intrare liberă
LylaCum stabilești limite pentru telefonul adolescentului fără certuri repetate
Revista IoanaSpitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a confirmat șapte pacienți cu COVID-19. La Medicină Internă 1 se fac doar internări de urgență
News24Ce poți face online pentru taxe, cazier, buletin și mașină și când mergi la ghișeu
Dolce SportȘtiința Poli Timișoara caută alt stadion pentru meciul de Cupă cu Corvinul. Directorul invocă lipsa iluminatului pe arena Electrica