Gigi Becali a avut o reacție dură după ce FCSB a pierdut ultimul meci din sezonul regulat, anunțând o revoluție la echipă și punând sub semnul întrebării prelungirea contractului lui Florin Tănase. Patronul vicecampioanei promite investiții de milioane de euro pentru a reconstrui lotul.
Eșecul cu 1-3 în fața Universității Cluj a trimis FCSB, în premieră, în play-out, iar la finalul partidei, omul de afaceri și-a criticat aspru jucătorii. Potrivit Fanatik, supărarea l-a făcut pe Becali să se răzgândească în privința viitorului căpitanului echipei, al cărui contract expiră la finalul acestui sezon.
Ce se întâmplă cu prelungirea contractului lui Tănase
La doar câteva zile după ce anunța că îi va oferi un nou contract lui Florin Tănase, Gigi Becali nu mai este la fel de convins. Patronul a fost deranjat de prestația generală a echipei și a condiționat viitorul jucătorului de evoluțiile din următoarele partide.
„(n.r. dacă îi mai prelungește contractul lui Tănase) Să văd, dacă joci fotbal din devieri de vârfuri, călcâie. O Să vedem ce jucăm, meciurile astea. Lui Radunovic nu-i mai arde de fotbal. Trebuie doi fundași stânga, doi mijlocași, fundaș central, zici că atacant îl ai pe Bîrligea. E posibil că s-au uzat și atât poate natura omenească, românească, sau la ce știm noi să facem în România. S-a terminat energia și benzina lor. Domne, contractul e contractul, trebuie respectat. Pierd 2-3 milioane de euro, asta e. Am zis eu că-i dau afară? Nu, nu, eu respect contractul. I-am făcut lui Ofri Arad pe 2 ani jumătate. E mijlocaș, îți dai seama repede. Joao Paulo nu a jucat rău, dar îi e frică, dă în spate. Trebuie 6-7 jucători, nu avem ce face”, a declarat Gigi Becali.
Becali promite investiții masive: „Dau 5-6-7 milioane de euro”
Dezamăgit profund de jocul echipei, pe care l-a catalogat drept o „harababură”, patronul FCSB a anunțat că este pregătit să investească sume importante pentru a aduce jucători noi. Acesta consideră că lotul actual trebuie „zguduit din temelii”.
„O harababură, joacă fotbal parcă sunt la antrenament, nu există o noimă, un traseu de joc, ceva. Călcâie, vârfuri, devieri. Doamne, ferească-mă așa ceva. Trebuie zguduită din temelii echipa. Să vedem cum scap de ei. Nu mai au chef de fotbal, au chef de caterincă. Dau 5-6-7 milioane de euro și iau jucători că mă fac de râs, nu m-am făcut în viața mea de râs, mă fac acum, la bătrânețe”, a mai spus omul de afaceri pentru Prima Sport.
FCSB, în premieră în play-out
Înfrângerea cu Universitatea Cluj a consfințit un final de sezon regulat dezastruos pentru FCSB. Echipa bucureșteană va evolua pentru prima dată în play-out, unde va încerca să prindă un loc de baraj pentru cupele europene, pentru a-și salva stagiunea.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportJannik Sinner încheie sezonul din cauza genunchiului și va ceda locul de lider lui Alexander Zverev
GetPonySkoda Octavia va avea un sistem hibrid fără încărcare la priză, cu 135 sau 170 de cai putere
BravonetIulius Town Timișoara oferă 300 de pachete pe zi studenților, până pe 14 octombrie
LylaOMS recomandă evitarea medicamentelor și operațiilor pentru slăbit la copiii care nu au împlinit 10 ani
Revista IoanaPlățile pentru alocații, creșterea copilului și revenirea la muncă ajung în cont pe 8 octombrie
News24Elicopterele Black Hawk au făcut 40 de aruncări cu apă pentru stingerea incendiilor din Domogled