Gigi Becali a anunțat plecarea lui Elias Charalambous de la FCSB și a dezvăluit imediat cine îi va lua locul. Antrenorul cipriot se desparte de campioana României și are deja o ofertă, în timp ce Mirel Rădoi revine pe banca tehnică, dar doar ca soluție temporară, având un contract de 1,6 milioane de euro pe sezon care îl așteaptă din vară.

Schimbarea a fost oficializată luni, 9 martie 2026, după ce FCSB a ratat calificarea în play-off-ul Superligii. Potrivit Prosport, înfrângerea de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 1-3, a fost decisivă pentru soarta tehnicianului care a adus două titluri în palmaresul clubului.

Ce destinație are Charalambous

Patronul FCSB a oferit detalii despre viitorul fostului său antrenor, susținând că acesta va reveni în țara natală. Becali a menționat și suma pe care cipriotul a încasat-o în mandatul său la echipa roș-albastră, continuând seria dezvăluirilor financiare. El a făcut o paralelă cu o discuție recentă purtată cu Mihai Pintilii. „M-a sunat Pintilii. Mi-a zis: «Îți mulțumesc! Și pentru viitorul făcut cu tine, că m-ai luat de la Lignitul Oltenia (n.r. – Pandurii) și m-ai făcut milionar»”, a declarat Becali.

Finanțatorul a continuat apoi cu informații despre Charalambous. „Stai să vezi, că se face și Charalambous milionar. Am auzit că se duce în Cipru să antreneze. Are ofertă. Nu are mare ofertă, dar poate se face milionar. Doar de la mine a luat 700.000 de euro”, a comunicat afaceristul din Pipera, conform Fanatik.

Mirel Rădoi, soluție de urgență confirmată

Gigi Becali nu a pierdut timpul și l-a contactat imediat pe finul său, Mirel Rădoi, pentru a prelua echipa. Colaborarea va începe de marți, 10 martie, iar fostul selecționer a confirmat înțelegerea după o vizită la reședința omului de afaceri.

„Am discutat. E totul în regulă! Vorbim mâine într-un cadru mai civilizat, ca să nu pară că sunt arogant, (n.r. – vorbind) din mașină. O să vorbescă nașul și mâine ne vedem și puteți să întrebați orice. Totul este în regulă. La mine, cuvântul este ca și cum aș fi semnat”, a spus Mirel Rădoi luni seară.

Un contract valabil doar până în vară

Revenirea lui Rădoi la FCSB este însă doar o soluție pe termen scurt. Antrenorul are deja un acord pentru a prelua o altă formație, cel mai probabil din zona Golfului, pentru un salariu anual de 1,6 milioane de euro. Chiar Gigi Becali a fost cel care a făcut public acest detaliu.

„Acum a venit să discutăm mici detalii despre staff. Trebuie să dai niște bani celor din staff. El nu vrea bani, a venit doar să ajute. Nu e o veste bună nici pentru mine, nici pentru suporteri. El are deja ofertă de 1.600.000 de euro, care într-un fel e acceptată din vară. Eu i-am zis să vină să mă ajute pentru că sunt nașul lui. El a zis: «Nașule, mesajul tău m-a impresionat. Vin să te ajut, am studiat tot, stai liniștit că o scoatem, dar din vară am deja… Mi-am dat acordul»”, a mărturisit finanțatorul echipei.

Planul lui Becali de a-l convinge pe Rădoi să rămână

În ciuda acordului pe care Rădoi îl are pentru la vară, Gigi Becali speră că o performanță notabilă l-ar putea face pe acesta să se răzgândească. Patronul FCSB este pregătit să îi facă o contraofertă generoasă dacă echipa va obține calificarea în cupele europene sub comanda sa.

„I-am zis să vină să o scoatem, iar după vedem. El a zis că nu va putea rămâne, dar vă dați seama că eu, în gândul meu, dacă îmi califică echipa (n.r. – în cupele europene), am zis că poate îi dau eu un milion, chiar mai bine”, a încheiat Becali.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Elias Charalambous FCSB Gigi Becali Mirel Radoi Superliga