Donald Trump a decis să amâne din nou ultimatumul dat Iranului. Liderul american a prelungit termenul-limită pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz cu încă 10 zile, după ce Teheranul i-ar fi oferit la schimb 10 nave pline cu petrol. În caz contrar, Pentagonul a anunţat deja că va distruge centralele electrice iraniene.
Un troc tensionat la Casa Albă
Este a doua amânare oferită de Casa Albă, iar solicitarea, dezvăluie președintele american, a venit chiar din partea regimului de la Teheran. Până la urmă, miza pare să fie uriașă pentru ambele părți. totusi, Trump afișează o atitudine relaxată.
„Nu sunt disperat (n.r. – să închei un acord). Dacă aș fi fost disperat, el ar fi fost primul care ar fi aflat. Pete, hai să plecăm naibii de acolo. Sunt exact opusul unui om disperat. Nu-mi pasă”, a declarat preşedintele Donald Trump.
Noul termen-limită a fost stabilit pentru 6 aprilie. Până atunci, Statele Unite susțin că nu vor ataca infrastructura energetică a Iranului, lăsând astfel o fereastră deschisă pentru negocierile de pace.
Reacția Teheranului și miza Ormuz
Dinspre Teheran, mesajele sunt pacifiste, cel puțin la nivel declarativ. Ministrul de Externe, Abbas Araghchi, a insistat asupra caracterului pașnic al poporului său. „Iranul nu a vrut niciodată război. Iranienii sunt un popor pașnic și nobil, moștenitor al uneia dintre cele mai bogate culturi din lume”, a declarat acesta.
Dar ce înseamnă, pe bune, această blocadă? Blocada asupra strâmtorii prin care trece 20% din transportul de petrol al lumii este considerată a fi cea mai mare ameninţare la adresa securității energetice din istoria omenirii. Iar Trump încearcă să minimizeze pericolul unei crize economice, deși prețurile la combustibil au crescut deja în toată lumea. „Credeam că prețurile petrolului vor crește mai mult și că bursa va scădea mai mult. Situația nu a fost nici pe departe atât de gravă pe cât mă așteptam”, a mai spus liderul american.
Rusia intră în joc
Moscova, în schimb, pare să profite din plin. Estimările arată că războiul va mai dura câteva săptămâni, timp în care Rusia câștigă zilnic 760 de milioane de dolari din vânzările de petrol. Vladimir Putin le-a cerut deja marilor oligarhi să doneze statului toate profiturile obținute din exportul de petrol pentru a susţine războiul din Ucraina.
Rusia recunoaște sprijinul militar oferit Teheranului, dar neagă orice implicare la nivel de informații. „Am furnizat Iranului anumite tipuri de produse militare, dar nu putem accepta acuzațiile conform cărora am ajuta Iranul în domeniul informațiilor”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.
Situația de pe front se complică
În timp ce secretarul de stat Marco Rubio încearcă să obțină sprijinul aliaților la summitul G7 de la Paris, Iranul amenință cu mobilizarea unui milion de soldați pentru a respinge o eventuală invazie terestră. Sub ploaia de rachete care lovește bazele americane din Kuweit, Qatar și Arabia Saudită, Pentagonul a luat o măsură disperată, iar militarii americani au fost evacuați din unitățile distruse și cazați temporar în hoteluri.
Oficialii americani se tem acum de o criză a stocurilor de muniție.
Nici Israelul nu pare să stea mai bine, șeful Statului Major anunțând că ar avea nevoie de încă 15.000 de soldați. Numai că informațiile din teren contrazic optimismul afișat de președinte. Potrivit agenţiei Reuters, Statele Unite pot confirma cu certitudine că au distrus până acum doar o treime din rachetele Iranului, o informație care vine în conflict direct cu declarațiile lui Trump de joi, care susținea că Iranul mai are „foarte puține rachete”.
Războiul se mută în online
Lupta nu se dă doar cu rachete, ci și informatic. O grupare de hackeri iranieni a pus o recompensă de 50 de milioane de dolari pe capetele lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu. Aceeași grupare a reușit să spargă contul de e-mail al șefului FBI, Kash Patel, publicând ulterior mai multe poze intime cu acesta.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportRomânia începe Nations League în Suedia după șase deplasări fără victorie
GetPonyGreen Water & Power și Autel pun în funcțiune al 10.000-lea port de încărcare după trei ani
BravonetHoroscop 27 septembrie 2026. Scorpion și Săgetător au azi o decizie de luat
LylaToshisuke Kanazawa a câștigat al 19-lea titlu național la 90 de ani. Cum își adaptează antrenamentele
Revista IoanaLumina din dormitor a fost asociată cu riscuri cardiovasculare. Cum reduci expunerea
News24Salariul minim cumpără cu 23% mai multe alimente, deși prețurile au urcat cu 53% în cinci ani