Alertă maximă în Golful Persic. Iranul a emis miercuri un avertisment de urgență prin care solicită evacuarea imediată a instalațiilor petrochimice și a porturilor strategice din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite (EAU). Mișcarea vine pe fondul intensificării ostilităților după loviturile americane asupra principalului centru petrolier iranian de pe Insula Kharg.
Ținte legitime în Dubai și Abu Dhabi
Autoritățile iraniene au cerut evacuarea imediată a populației și a lucrătorilor din jurul unor instalații petroliere și portuare critice din EAU. Pe lista zonelor de risc se află locații majore precum Jebel Ali (Dubai), Khalifa (Abu Dhabi) și Fujairah. Cum vine asta? Ei bine, Iranul a sugerat că facilitățile civile și petrochimice ar fi folosite de forțe americane sau ar fi implicate în operațiuni militare.
Iar acest lucru, în opinia oficialilor de la Teheran, le transformă în „ținte legitime” în cazul unor posibile atacuri.
Reacția Qatarului: „O mare amenințare la adresa securității energetice globale”
Nu a durat mult până la apariția reacțiilor. Ce spune Qatarul despre toată această situație? Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a transmis un avertisment ferm, subliniind pericolul la adresa întregii lumi.
„Atacul asupra instalațiilor legate de câmpul de gaze din sudul Pars, în Iran, din partea Israelului, este un pas periculos și iresponsabil în contextul escaladării militare actuale din regiune. Lovirea infrastructurii energetice reprezintă o amenințare la adresa securității energetice globale, a locuitorilor din zonă și a mediului înconjurător.”
„Facem apel către toate părțile să dea dovadă de reținere, să respecte dreptul internațional și să acționeze pentru reducerea escaladării într-un mod care să asigure securitatea și stabilitatea regiunii”, a transmis oficialul.
Producția, deja suspendată în mai multe puncte cheie
Efectele se văd deja.
În urma avertismentelor, unele operațiuni petroliere din zonă au fost suspendate temporar. Încărcarea de țiței în portul Fujairah, de exemplu, a fost oprită după un incident cu un vehicul aerian neidentificat (cel mai probabil o dronă) care a dus la un incendiu, conform unor surse din industrie. Dar problemele nu se opresc aici. În Arabia Saudită, cel mai mare complex rafinar a fost vizat de drone, ceea ce a determinat oprirea preventivă a operării. Și în Qatar producția de gaze naturale a fost suspendată după atacurile asupra instalațiilor petroliere și complexului Ras Laffan, afectând exporturile de LNG (gaz natural lichefiat) la nivel mondial.
20% din petrolul global trece prin Strâmtoarea Ormuz
Până la urmă, vorbim de o criză militară extinsă care a perturbat traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, o rută vitală pentru aproximativ 20% din petrolul și gazul natural la nivel global. Această instabilitate a dus, inevitabil, la creșterea prețurilor la energie.
Iranul a continuat atacurile cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice a țărilor din Golf. Ca răspuns, guvernele din regiune au ridicat nivelul de alertă și au interceptat deja sute de proiectile.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetPărinții Irinei Rimes se mută la București. Artista locuiește deja lângă fratele ei, Vitali
LylaMai mulți pași sunt asociați cu o stare mintală mai bună la adolescenți, dar nu sunt tratament
Revista IoanaBuretele Magic Eraser poate mătui inoxul, ecranele și blaturile din piatră
News24Putin propune americanilor vânzarea activelor Lukoil, inclusiv din România, într-o tranzacție de miliarde de dolari
Dolce SportBurleanu și-a pus mâinile în cap la Varșovia. 1.000 de suporteri i-au cerut demisia
GetPonyMașinile Non-Euro ar avea acces restricționat în centrul Bucureștiului din 1 noiembrie 2027