Antrenorul dinamovist Zeljko Kopic a răbufnit la finalul derby-ului cu Rapid, pierdut cu scorul de 2-3 în prima etapă a play-off-ului. Acesta a acuzat dur arbitrajul lui Istvan Kovacs, susținând că o singură decizie a viciat rezultatul final și că echipa sa este, în general, lipsită de respect din partea arbitrilor.

„Dinamo nu este respectată de arbitri”

Vizibil afectat la conferința de presă de după meci, tehnicianul formației din Ștefan cel Mare a susținut că a semnalat această problemă chiar la nivelul Federației, în cadrul unei întâlniri cu șeful arbitrilor, Kyros Vassaras. E drept că frustrarea era mare.

„Din punctul meu de vedere, o decizie a schimbat meciul. Asta simt și asta cred. Arbitrul nu mi-a oferit nicio explicație. Am fost zilele trecute la Federație, unde ne-am întâlnit cu domnul Vassaras, și i-am spus că sentimentul meu, ca antrenor, este că Dinamo este un club care nu este respectat de arbitri. Asta am simțit și azi”, a afirmat Kopic.

Golul care a schimbat soarta partidei

Faza incriminată de Kopic este cea a golului egalizator înscris de Claudiu Petrila în minutul 67. Antrenorul consideră că reușita ar fi trebuit invalidată, deoarece la originea acțiunii a stat un fault comis de Andrei Borza asupra lui Alexandru Musi.

Dar cum ar fi stat lucrurile altfel fără acea fază?

Momentul a avut un impact major asupra echipei sale, care se afla în avantaj pe tabelă și părea că se îndreaptă spre o victorie importantă în Giulești.

Frustrare maximă în vestiar

Iar impactul psihologic al acestei decizii a fost, în opinia antrenorului, devastator pentru jucători, care simțeau că aveau meciul în mână.

„O parte a campionatului s-a terminat, acum a început alta. Este foarte important cum începi play-off-ul. Noi vom lupta în continuare, dar contează enorm cum începi. Nivelul de frustrare al jucătorilor mei este foarte înalt acum. Nu știm care ar fi fost rezultatul final, însă acea greșeală a schimbat meciul. La acea fază aveam 3 puncte în buzunar”, a precizat tehnicianul.

„Vom lupta până la final”

Dincolo de supărare, Kopic recunoaște că echipa are și propriile probleme (fără a le detalia), însă insistă că efortul depus de jucători merita o altă soartă sâmbătă seara.

„Nu am ascuns faptul că avem problemele noastre, dar echipa a jucat, a muncit, a luptat și trebuia să obțină ceea ce merită. Dar acum totul s-a schimbat, pentru mine, pentru jucători, pentru suporteri, pentru toată lumea. Pentru că frustrarea este mare. Iar acum trebuie să încercăm să depășim acest moment. Vom lupta până la final, însă așa ceva nu este normal”, a mai spus Kopic.

Meciul disputat în Giulești a fost unul spectaculos. Dinamo a condus de două ori, prin golurile marcate de Daniel Armstrong (min. 9, din penalty) și Cătălin Cîrjan (min. 47). Numai că Rapid a revenit de fiecare dată, punctând prin Constantin Grameni (min. 38), Claudiu Petrila (min. 67) și, în final, Cătălin Vulturar (min. 85), aducând victoria care i-a propulsat pe giuleșteni pe primul loc în clasamentul Superligii.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Dinamo ISTVAN KOVACS Rapid Superliga Zeljko Kopic