Circulația cu metroul în București este pusă în pericol de o datorie uriașă pe care Metrorex a acumulat-o către Alstom, compania care asigură mentenanța trenurilor. Suma restantă a ajuns la 217,2 milioane de lei, iar furnizorul de servicii avertizează că activitatea devine tot mai greu de susținut în aceste condiții.

Informația a fost confirmată oficial de directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, într-un răspuns transmis la solicitarea „Adevărul”. Deși conducerea companiei de transport susține că niciun tren nu este oprit la sol din cauza datoriilor, tensiunile dintre cele două părți cresc, alimentate și de un conflict mai vechi legat de trenurile noi pentru Magistrala 5.

Avertismentul Alstom: „O situație nesustenabilă”

Reprezentanții Alstom au transmis că, în ciuda restanțelor care se întind pe o perioadă de 12 luni, serviciile de mentenanță continuă pentru a nu afecta pasagerii. Totuși, compania subliniază că situația nu mai poate dura. Contractul dintre cele două entități, semnat în ianuarie 2022 pentru o perioadă de 15 ani, are o valoare totală de 2,45 miliarde de lei.

„Alstom furnizează servicii de mentenanță pentru Metrorex de 22 de ani, contractul actual fiind valabil până în decembrie 2036. Angajamentul pe termen lung al Alstom este demonstrat în mod clar prin respectarea constantă a tuturor obligațiilor contractuale din acordul de mentenanță a flotei de metrou. În pofida existenței unor facturi restante pentru servicii prestate și neplătite timp de 12 luni, Alstom continuă să asigure disponibilitatea trenurilor pentru pasageri. Lipsa unui buget confirmat face ca această situație nesustenabilă să fie și mai imprevizibilă, însă echipa noastră de profesioniști rămâne pe deplin dedicată. Alstom recunoaște și susține metroul ca mijloc esențial de transport pentru bucureșteni și ca element critic al vieții cotidiene a orașului. Așteptăm și considerăm necesară o soluționare rapidă a situației generate de neplata continuă a unor servicii esențiale”, a transmis Alstom.

Penalizări de 63.000 de lei pe zi

Contractul prevede clauze stricte pentru neplată. Dacă Metrorex nu achită o factură în 30 de zile, Alstom poate aplica penalizări de 0,029% pe zi de întârziere la suma neachitată. La o datorie de 217,2 milioane de lei, asta înseamnă penalități de aproximativ 63.000 de lei zilnic, adică aproape 1,9 milioane de lei pe lună. Pe lângă aceste sume, contractul permite părții prejudiciate să ceară daune-interese în instanță dacă pierderile depășesc valoarea penalităților. Chiar dacă se confruntă cu aceste costuri suplimentare, Metrorex asigură că serviciul nu este, deocamdată, afectat. „Nu există vagoane imobilizate pe aceste considerente (vagoane imobilizate din lipsă de mentenanță cauzată de neplată)”, precizează compania.

Sindicaliștii acuză statul că nu a plătit compensația

Marian Artimon, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), identifică sursa problemei în finanțarea incompletă din partea statului. El susține că Metrorex nu a primit întreaga compensație legală, ceea ce a generat deficitul de lichidități. „Singura rezolvare este ca statul să își respecte cuvântul și să acorde compensația pe care trebuia să o plătească Metrorex, în valoare de 1,26 miliarde de lei. Anul trecut s-au alocat doar aproximativ 900 de milioane. Dacă aș fi avut diferența de aproape 300 de milioane, Metrorex și-ar fi achitat datoria către Alstom și ar fi fost pe profit. (…) În plus, tariful este printre cele mai mici din Europa, iar compania este un mare consumator de energie. Statul nu acordă integral compensația, dar nici nu permite ajustarea tarifului”, a declarat Marian Artimon.

Un conflict mai vechi și riscul unei noi crize

Relația dintre Metrorex și Alstom este tensionată și de un alt contract, cel pentru livrarea a 13 trenuri noi pentru Magistrala 5. Deși 12 unități au fost livrate, niciuna nu a intrat în circulație, iar Metrorex a calculat penalități de 58 de milioane de euro pentru întârzieri. „Există riscul ca cele 12 trenuri, la penalitățile pe care le au, să fie gratis date către Metrorex. Adică Alstom are de plătit niște penalități care în curând vor ajunge la aproape întreaga valoare a contractului. (…) Sunt niște procese în derulare. Am avut dreptul să ridicăm scrisoarea de garanție. La rândul lor, ei ne-au executat pentru anumite datorii din vechiul contract de mentenanță. E o luptă. Din păcate, nu s-a găsit o soluție, deși s-au făcut încercări până la cel mai înalt nivel al statului român”, a explicat liderul de sindicat. Situația actuală amintește de criza din iulie 2022, când o datorie mai mică, de 160 de milioane de lei, a dus la reducerea numărului de trenuri în circulație și la aglomerație. Mai recent, în noiembrie 2025, Alstom a pus poprire pe conturile Metrorex. „Compania Metrorex a primit o adresă de instituire a unei popriri din partea Alstom Transport SA. În acest sens, pentru continuarea activității curente și onorarea obligațiilor contractuale, Metrorex întreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea și implementarea unor soluții rapide cu respectarea cadrului legal în vigoare”, transmitea atunci șefa Metrorex, Mariana Miclăuș.

Sursa: Adevarul

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Alstom datorii metrorex Metrorex metrou Bucuresti transport public