Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa guvernării sale din ultimii 16 ani, în contextul în care Ungaria se pregătește pentru cele mai importante alegeri parlamentare din ultimele trei decenii. Ultimele sondaje îl plasează pe adversarul său, Peter Magyar, drept favorit cu 52% din intențiile de vot, în timp ce Orban a avut parte de un moment șocant la propriul miting electoral, amintind de căderea regimului comunist.

Sondajele arată o cursă strânsă

Cu doar două zile înainte de alegerile cruciale de duminică, toate sondajele de opinie indică o victorie pentru Peter Magyar și partidul său, Tisza. Aceștia ar obține 52% dintre voturile alegătorilor deciși. În schimb, Fidesz, partidul lui Viktor Orban, este creditat cu doar 39% din sufragii. Numai ca lucrurile stau puțin diferit la o analiză mai atentă. Sistemul electoral construit de Viktor Orban în ultimii 16 ani oferă o mai mare greutate circumscripțiilor electorale din zona rurală, unde premierul în funcție este încă văzut ca un erou. Cum se explică atunci susținerea de care încă se bucură?

Unii dintre susținătorii săi sunt de neclintit. „De neegalat. De neegalat. Îl urmăresc de aproape 40 de ani, am votat întotdeauna pentru el și o voi face din nou. Nu am fost niciodată dezamăgit de el”, a declarat un maghiar. Alții merg chiar mai departe, pe o linie naționalistă. „Începem acum să unim Ungaria Mare în Voivodina, Slovacia, Transcarpatia, Transilvania și chiar în Austria, unde ne-au luat doar o mică parte, dar este tot a noastră”, a spus un alt votant.

Orban acuză o conspirație

Pentru a justifica un eventual eșec, Orban își acuză adversarii că pregătesc destabilizarea țării. Premierul a lansat un avertisment direct în timpul unui discurs recent. „Deja organizează proteste și revolte, înainte ca voturile voastre să fie numărate. Să fim clari. Aceasta este o încercare organizată de a submina decizia poporului maghiar prin haos, presiune și campanii internaționale de denigrare”, a afirmat Viktor Orban.

Principalul său adversar, Peter Magyar, este un fost aliat al premierului. Ruptura dintre ei s-a produs după ce guvernul Orban a susținut grațierea unui infractor condamnat într-un caz de pedofilie. Magyar mizează pe o victorie clară. „Cred că Tisza va avea o victorie covârșitoare, pentru că nici măcar alegătorii Fidesz nu vor ca țara noastră să fie un stat marionetă al Rusiei, o colonie, o fabrică de asamblare, în loc să aparțină Europei”, a declarat liderul opoziției.

Un sfert din electorat stă pe margine.

Diferența ar putea-o face, până la urmă, numărul mare de nehotărâți. Aproximativ 25% dintre cei așteptați la urne spun că nu știu încă pe cine vor alege.

Intervenția lui Donald Trump

Lor li s-a adresat direct Președintele american Donald Trump, cu un mesaj de susținere totală pentru actualul premier. E drept că mesaje de susținere pentru Viktor Orban au venit în ultima săptămână și de la Kremlin, dar intervenția lui Trump a fost una fără echivoc.

„Ungaria: IEȘI LA VOT PENTRU VIKTOR ORBAN. El este un prieten adevărat, un luptător și un CÂȘTIGĂTOR și are sprijinul meu complet și total pentru realegerea sa în funcția de prim-ministru al Ungariei – VIKTOR ORBAN NU VA DEZAMĂGI NICIODATĂ MARELE POPOR UNGAR. SUNT ALĂTURI DE EL PÂNĂ LA CAPĂT!”, a fost mesajul transmis de Donald Trump.

„Ruşilor, plecaţi acasă!”

Și totuși, la propriul miting electoral, Orban a avut parte de ceea ce comentatorii politici au numit un „moment Ceaușescu”. În timp ce se afla pe scenă, o parte a publicului a început să scandeze un slogan istoric al Revoluției Maghiare din 1956 împotriva ocupației sovietice.

„Ruşilor, plecaţi acasă! Plecaţi acasă!”, a strigat mulțimea.

Un cuvânt de spus la alegerile de duminică îl vor avea și maghiarii din România. Din cei peste un milion de etnici maghiari, majoritatea cu dublă cetățenie (româno-maghiară), aproximativ 311.000 au drept de vot, iar cei mai mulți dintre aceștia votează prin corespondență.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
alegeri Ungaria Donald Trump Fidesz Péter Magyar Viktor Orban