Deputații au adoptat, marți, proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de sprijin între statul român și Societatea Națională Nuclearelectrica SA pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Potrivit ministrului Energiei, cele două unități vor intra în funcțiune în mai puțin de zece ani, iar centrala de la Cernavodă va furniza peste 35% din energia țării.
„Scopul acordului este de a stabili modalitățile eficiente de cooperare între părți, prin stabilirea unor angajamente și obligații ale statului român, privind asigurarea măsurilor necesare pentru finanțarea proiectului, implementarea și adoptarea de măsuri de sprijin, inclusiv legislative. De asemenea, acordul stabilește că părțile vor negocia și încheia contracte subsecvente de implementare, cu respectarea principiilor stabilite prin acord”, prevede proiectul de lege.
Potrivit unui amendament, „statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acționar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA („Transelectrica”), dar și în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare privind realizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcțiune a proiectului, a liniilor de transport al energiei electrice care vor permite racordarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Național și evacuarea energiei electrice produse prin proiect”.
Fiecare parte își va suporta propriile costuri și cheltuieli suportate în legătură cu pregătirea, tipărirea și negocierea prezentului acord, cu modificările ulterioare.
Camera Deputaților este organul decizional cu privire la acest proiect de lege, care a fost deja adoptat de Senat.
Conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica, proiectul Unităților CANDU 3 și 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul Strategiei Energetice a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, precum și în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenței energetice a României și al îndeplinirii țintelor de decarbonizare asumate de România ca stat membru al UE.
Intenția statului român și a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect de aproximativ 2×700 MWe în cadrul unui consorțiu euroatlantic în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nucleare-energie de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC de către guvernele SUA și României, aprobat ulterior de CE și ratificat de Parlamentul României în iulie 2021. Există, de asemenea, interesul SUA, prin US Exim , de a finanța proiecte energetice românești, inclusiv nucleare, cu 7 miliarde de dolari.
Prin implementarea proiectului, contribuția energiei nucleare în producția totală de energie, la nivel național, va fi de 36%, iar contribuția energiei nucleare în producția totală de energie fără emisii de CO2, de 66%, concomitent cu dezvoltarea lanțului intern de aprovizionare și a altor industrii colaterale. Proiectul prevede construirea a încă 2 unități CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/unitate. Costul estimat este de 7 miliarde de euro.
Sursa – www.romaniajournal.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum reduci condensul de pe interiorul geamurilor și când ai nevoie de ajutor pentru mucegaiul din casă
News24Luca Niculescu este al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în cinci luni
Dolce SportGheorghe Hagi a ales 23 de fotbaliști pentru returul cu Suedia, cu nouă absențe
GetPonyCând poate poliția să rețină talonul și cum se recuperează. Ce înseamnă dovada de circulație pentru 15 zile
BravonetDouă arestări într-o singură seară pentru gemenele Indiggo. Victima ar fi chiar mama lor
LylaDepresia postpartum îi afectează și pe tați. Studiile indică 18,8% în România