Un scandal de proporții zguduie clubul FC Barcelona. Fostul președinte, Joan Laporta, în vârstă de 63 de ani, a fost dat în judecată chiar de un membru din conducerea clubului, fiind acuzat de fapte extrem de grave, printre care spălare de bani și fraudă fiscală.
Plângerea penală a fost depusă la Tribunalul central de instrucție din Spania (Audiencia Nacional) și nu îl vizează doar pe Laporta. Potrivit informațiilor publicate de Digisport, pe lista celor acuzați se află și alți membri ai conducerii, inclusiv vicepreședinții Rafel Yuste și Maria Elena Fort, fratele lui Laporta, dar și administratori ai unor companii. Acuzațiile includ spălare de bani, încasarea de comisioane necuvenite, fraudă fiscală și tranzacții economice în străinătate.
Acuzații detaliate într-un document de 38 de pagini
Reclamantul a prezentat un document de 38 de pagini în care susține că Laporta și echipa sa ar fi comis nereguli în mai multe contracte cheie ale clubului. Printre acestea se numără cele cu Barça Vision (sectorul audiovizual), New Era Visionary Group (telecomunicații), Limak (compania care se ocupă de construcția stadionului) și sponsorul tehnic Nike.
Plângerea menționează și nereguli în gestionarea locurilor VIP, unde partenerilor li s-ar fi ascuns accesul. Conform documentului, s-ar fi perceput comisioane nelegitime prin intermediul unor companii înregistrate în Spania, Cipru, Croația, Estonia și Dubai. Consecințele acestor acuzații ar putea fi importante atât din punct de vedere juridic, cât și pentru imaginea conducerii clubului catalan.
Reacția lui Laporta: „Totul este fals”
În contextul în care pe 15 martie vor avea loc alegeri pentru un nou președinte la Barcelona, Joan Laporta susține că totul face parte dintr-o campanie menită să-i afecteze imaginea. Acesta a respins ferm toate acuzațiile, conform unei declarații citate de Catalunya Radio.
„Calomnii la care se va răspunde în mod corespunzător. Este specific acestei strategii care de mult timp defăimează și din care rămâne mereu ceva, în ideea de a ne prejudicia, atât candidatura mea, cât și pe mine personal”, a afirmat Laporta.
Fostul președinte consideră că este o acțiune coordonată pentru a influența procesul electoral. „De ceva vreme încearcă acest lucru, pentru a face rău și pentru a murdări acest proces electoral. Aceasta durează de ceva timp și se va prelungi, cu excepția cazului în care Audiența nu va admite această plângere. Știu deja despre ce este vorba”, a adăugat el.
Laporta a încheiat declarând că întreaga poveste este o construcție falsă. „Este o strategie judiciară și mediatică pentru a-mi prejudicia interesele și ceea ce reprezint. Totul este fals. Fac un amestec și construiesc o poveste care nu este adevărată”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum prepari matcha și compari cofeina din porția de 2 g cu cea din cafea
News24Patru ruși sunt inculpați în ancheta actelor românești obținute prin fraudă
Dolce SportMirra Andreeva își asigură locul 4 mondial după două seturi câștigate la tie-break în sferturile de la Beijing
GetPonyCe trebuie să conțină polița de asigurare și ce obligații există la plata primei și la cererea despăgubirii
BravonetPoliția l-a reținut pe Ian 24 de ore în cazul incidentului în care ar fi urinat în fața publicului
LylaCând te poate ajuta melatonina să dormi și ce trebuie să știi înainte să o iei pentru nopțile fără somn
