Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a anunțat că a purtat miercuri o discuție cu Donald Trump, pe fondul tensiunilor tot mai mari legate de o posibilă retragere a Statelor Unite din NATO. Mișcarea, luată în calcul public de Trump, ar putea zgudui din temelii ordinea mondială construită după Al Doilea Război Mondial.
Discuție constructivă despre NATO și Ucraina
Într-o postare pe rețeaua socială X, Stubb, considerat unul dintre cei mai apropiați parteneri europeni ai liderului american, a descris dialogul drept unul pozitiv. E drept că nu a oferit foarte multe detalii.
„Am vorbit cu Donald Trump. Discuție constructivă și schimb de idei despre NATO, Ucraina și Iran. Problemele există pentru a fi rezolvate, în mod pragmatic”, a scris președintele finlandez.
De ce este supărat Trump
Iar nemulțumirile liderului de la Casa Albă nu sunt deloc noi. Trump este supărat pe țările europene pentru că, în opinia sa, nu s-au implicat suficient în conflictul cu Iranul, care a început pe 28 februarie, când SUA și Israelul au lansat raiduri aeriene asupra statului din Golf. Mai mult, statele europene au fost reticente să intervină militar în Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic pentru comerțul global, blocat de Iran ca reacție la atacuri.
Ba chiar săptămâna aceasta, țări membre NATO precum Italia și Spania au mers până la a impune restricții asupra avioanelor americane implicate în loviturile militare împotriva Iranului. Până la urmă, cum vine asta, să fii aliat, dar să pui bețe-n roate? O decizie care, clar, nu a picat bine la Washington.
Războiul cu Iranul, aproape de final?
Dar Trump a oferit miercuri și o perspectivă neașteptată asupra conflictului. Într-o declarație pentru Reuters, acesta a afirmat că Statele Unite ar putea încheia curând războiul cu Iranul. A lăsat totuși o portiță deschisă pentru viitoare acțiuni militare.
Întrebat despre un moment exact al încheierii conflictului, liderul american a fost evaziv: „Nu pot să vă spun exact… vom ieși destul de repede.” A adăugat însă că SUA ar putea reveni cu „lovituri punctuale” dacă va fi necesar.
Tensiunea este maximă.
Liderii occidentali așteaptă acum cu îngrijorare un discurs național al lui Trump, programat la ora 21:00 (ora locală), adică în toiul nopții în Europa.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaChipul idealizat de AI ajunge la chirurg. De ce imaginea poate promite mai mult decât o intervenție
Revista IoanaCe înseamnă verificarea metrologică a cântarului și când nu mai poate fi folosit pentru vânzări
News24Cseke Attila cere rectificarea urgentă pentru sănătate. Pentru noiembrie sunt necesare 227 de milioane de lei
Dolce SportCe explică recordul de 24,1 milioane de dolari al tricoului Babe Ruth și cum se compară cu obiectele Jordan
GetPonyDacia Striker pornește de la 21.900 de euro în România. Avantajul față de Bigster dispare la echiparea extreme
BravonetSelma Blair a fost eliberată pe cauțiune după incidentul din avion. Avocații invocă o urgență medicală
