Președintele Nicușor Dan efectuează joi o vizită oficială la Varșovia, unde are programate întâlniri la cel mai înalt nivel. Agenda include discuții cu omologul său polonez, Karol Nawrocki, premierul Donald Tusk și șefii celor două camere ale Parlamentului de la Varșovia.

Vizita are loc la invitația președintelui polonez, iar detaliile au fost comunicate de Administrația Prezidențială, potrivit unei informări citate de Hotnews. Pe lângă întrevederile oficiale, Nicușor Dan va participa și la un eveniment economic organizat de Camera de Comerț și Industrie Polono – Română (PRBCC).

Parteneriatul strategic și cooperarea, pe agenda oficială

Administrația Prezidențială a subliniat că „avansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Republica Polonă, precum şi o mai bună cooperare la nivel european şi aliat sunt coordonatele definitorii ale acestei vizite”. Discuțiile se vor concentra pe proiectele majore comune, fiind vizată consolidarea relațiilor bilaterale. În acest context, „vor fi discutate priorităţile de pe agenda bilaterală şi proiectele majore din cadrul Parteneriatului strategic, cu accent pe dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor”, se arată în comunicatul oficial.

Securitatea pe Flancul Estic, subiect prioritar

Contextul geopolitic actual plasează securitatea europeană în centrul dialogului dintre cei doi șefi de stat. Riscurile generate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina și de conflictele din Orientul Mijlociu vor reprezenta un subiect principal de discuție. „Astfel, convorbirile se vor axa pe colaborarea României şi a Poloniei pentru menţinerea solidarităţii europene şi aliate, cu obiectivul principal de întărire a posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO”, a transmis Administrația Prezidențială.

Comunicatul oficial adaugă că „vor fi discutate modalităţile cele mai bune pentru a dezvolta cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi al industriei apărării, precum şi la nivel multilateral, în cadrul oferit de Formatul Bucureşti 9, a cărei următoare reuniune va avea loc anul acesta la Bucureşti în luna mai”. Alte teme de actualitate care urmează a fi abordate sunt agenda Consiliului European, procesul de extindere a Uniunii Europene, relația transatlantică, sprijinul pentru Ucraina și situația din Republica Moldova.

Programul detaliat al întâlnirilor de la Varșovia

Programul președintelui Nicușor Dan este unul încărcat. Prima întâlnire este programată la ora 12:00, la Palatul Prezidențial, cu omologul său, Karol Nawrocki. Ulterior, la ora 15:30, oficialul român va depune o coroană de flori la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Mareşal Józef Piłsudski. Agenda continuă cu întrevederi la nivel parlamentar. La 15:50, se va întâlni cu Mareșalul Seimului, Włodzimierz Czarzasty, iar la 16:30, cu Mareșalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska. Vizita se va încheia cu o întâlnire la ora 17:30 cu premierul Donald Tusk, la vila de protocol a Guvernului Republicii Polone.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Tusk Karol Nawrocki Nicuşor Dan Polonia Varşovia