Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat măsuri radicale pentru zona cinematografului Patria, una dintre cele mai cunoscute din București. Un teren lăsat în paragină de ani de zile, aflat chiar în fața librăriei Cărturești, va fi expropriat, după ce proprietarul a încercat în mod repetat să obțină autorizație pentru construirea unui bloc. Acțiunea se va desfășura în colaborare cu primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță.

Un „jmecher” în buricul târgului

Situația terenului de pe Bulevardul Magheru a fost o enigmă pentru mulți bucureșteni. Acum, primarul general vine cu explicații dure. „Mereu m-am întrebat cum peticul acela de pământ din față de la Cărturești, de lângă Patria este în halul acesta de ani de zile. În buricul târgului. Și am aflat: este teren privat! Un jmecher a pus, Dumnezeu știe cum, mâna pe el”, a declarat Ciprian Ciucu.

Se pare că terenul a aparținut inițial blocului învecinat. Cum vine asta, ca o bucată de pământ dintr-o zonă ultracentrală să ajungă în paragină și în proprietate privată dubioasă? E drept că istoria recentă a Capitalei e plină de astfel de cazuri.

Mai mult, orice tentativă de a igieniza zona a fost blocată. „Directorul ALPAB mi-a spus că la un moment dat a intrat cu muncitorii și l-a curățat. Jmecherul i-a făcut plângeri penale pentru violare de proprietate”, a adăugat Ciucu.

10 încercări pentru un „bloculeț”

Iar proprietarul nu doar că a lăsat terenul de izbeliște, dar are și planuri mari pentru el, planuri ce sfidează arhitectura zonei. Potrivit primarului, acesta a insistat în mod repetat să obțină avize pentru a construi.

„Iar arhitectul șef mi-a spus că a depus de vreo 10 ori cerere să i se emită certificat de urbanism: vrea și el să construiască un bloculeț. Acolo, în fața clădirii-monument”, a explicat edilul.

Un bloculeț. Ați citit bine.

Expropriere și consolidare, soluțiile primăriei

Numai că administrația pare decisă să pună capăt situației. Ciprian Ciucu a anunțat că reparațiile urbanistice reprezintă o prioritate. „O bună parte din mandatul meu va fi despre reparații. Trebuie să reparăm mizeriile trecutului. George Cristian Tuță mi-a promis că se ocupă să îl exproprieze. Împreună cu restaurantul din incinta Cinema Patria”, a subliniat primarul.

Pe lângă expropriere, întregul ansamblu Patria va intra într-un proces de reabilitare. Atât blocul, cât și cinematograful (o clădire emblematică pentru București) vor fi incluse în programul de consolidare. Până atunci, au fost luate deja primele măsuri. Mașinile parcate ilegal pe trotuar și în perimetrul respectiv au fost îndepărtate, iar primarul avertizează că „vor curge amenzile. Si pentru modul în care se prezintă terenul”.

O muncă „sisifică” pentru ordine

Acțiunea face parte dintr-o strategie mai amplă de a reface centrul Capitalei. Ciucu a anunțat că a decis împreună cu primarul Sectorului 1 să se coordoneze mai bine în încercarea, pe care o numeşte „sisifică”, de a aduce ordine în zonă. Această colaborare vizează o asumare clară a responsabilităților pentru a evita blocajele administrative.

Mesajul final al primarului general a fost unul tranșant, reflectând frustrarea acumulată în fața acestor situații. „Incredibil… cum a fost orașul nostru prădat”, a conchis Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
cinematograful Patria Ciprian Ciucu expropriere George Cristian Tuță Primăria Capitalei