Din informaţiile unui articol din Ordonanța de Urgență 155/2001, se precizează că proprietarii de câini sunt obligați să înregistreze animalele în registrul de evidență a câinilor cu stăpân.
O femeie care avea în grijă 26 de câini neînregistrați a primit o amendă de 2.000 de lei, potrivit Ziare.com. În cadrul unui proces desfășurat la Judecătoria Călărași, femeia a fost amendată pentru „nerespectarea obligației de a înscrie cei 26 de câini aflați în proprietatea sa în mod continuu”. A contestat sancțiunea în instanța de judecată, solicitând anularea procesului verbal de contravenție.
În timpul procesului, ea a susținut că a fost amendată de către poliție pe baza plângerilor vecinilor, dar a negat acuzațiile, afirmând că toți câinii de pe proprietatea sa erau deja înregistrați în registrul de evidență a câinilor cu stăpân. Cu toate acestea, Judecătoria Călărași a confirmat sancțiunea.
Se pare că proprietara câinilor nu a respectat prevederile articolului din lege care impune proprietarilor, deținători temporari ai câinilor, să îi înregistreze în registrul de evidență a câinilor cu stăpân.
În explicaţiile judecătoriei, „Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 05.10.2022 agentul constatator din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu doamna doctor din cadril DSVSA, în urma unor plângeri făcute de mai mulți cetățeni, au efectuat un control la imobilul petentei situat în sat Sohatu, unde existau indicii cum că petenta deține un număr mare de câini și pisici care produc un mare disconfort acustic și olfactiv vecinilor.
Proprietara a declarat verbal că deține în imobil un număr de 26 de câini de rasă, sterilizați și cu carnete de sănătate, dar nu a permis echipei de control accesul în imobil pentru a constata realitatea celor declarate verbal de petentă și dacă acești câini sunt microcipați.
În consecință, agentul constatator a efectuat verificări în registrul de evidență a câinilor cu stăpân în care nu a identificat câini înregistrați pe numele petentei, motiv pentru care a procedat la sancționarea contravențională a acesteia prin procesul-verbal de contravenție ce face obiectul prezentei cauze. Petenta a atașat la dosar în fotocopie 26 de documente de identificare câine, dar fiecare din acestea poartă data de 21.10.2022, deci ulterior datei reținerii contravenției în sarcina sa.
Este de gravitate medie mai ales că aceasta nu a permis organelor de control accesul în imobil pentru ca situație de fapt să fie complet lămurită în ceea ce privește numărul de câini, situația juridică a acestora și condițiile de viață oferite acestora de petentă. Pe cale de consecință, instanța apreciază că individualizarea sancțiunii a fost în mod corect realizată”, se arată în sentința Judecătoriei Călărași, care nu este definitivă.
Oamenii care au animale de companie trebuie să respecte reguli noi
În contextul unei decizii a Curții de Apel Timișoara din octombrie 2023, toți proprietarii de animale de companie care locuiesc la bloc sunt obligați să obțină aprobarea vecinilor înainte de a aduce aceste animale acasă.
Această hotărâre este rezultatul unei sentințe definitive emise de Curtea de Apel Timișoara în 2021 și pare să fi fost motivată de un caz specific din oraș. Într-un moment dat, o femeie a contestat în instanță o hotărâre a Consiliului Local Timișoara, conform căreia proprietarii de animale de companie trebuie să obțină aprobarea vecinilor înainte de a le deține.
Sursa: www.capital.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum îngroși un sos prea lichid fără cocoloașe și alegi metoda potrivită
News24Coșul de fum trebuie verificat și curățat anual. Amenda ajunge la 1.000 de lei
Dolce SportFCSB, Rapid, Farul, Petrolul și U Cluj au amicale între 13 și 15 noiembrie. Publicul poate intra la FCSB-Chindia
GetPonyBMW i3 50 xDrive a parcurs 5.886,7 km cu 2 ore și 46 de minute de încărcare
BravonetGașca Zurli merge în opt orașe cu „Zurli 20”. Prețurile anunțate pentru bilete sunt 70, 90 și 120 de lei
LylaCum îți dai seama de ce te simți epuizată în relație, deși partenerul nu a greșit cu nimic