Polițiștii au destructurat, în județul Mehedinți, o grupare care ar fi fraudat Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) prin manipularea aparatelor de colectare a ambalajelor. Conform anchetatorilor, suspecții ar fi dezactivat sistemele de compactare ale echipamentelor, reintroducând aceleași ambalaje de mai multe ori pentru a încasa în mod ilegal garanția de returnare și tariful de gestionare, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de lei.

Cinci percheziții și acuzații grave

În cadrul anchetei, polițiștii au efectuat cinci percheziții în București și în județele Mehedinți și Ilfov, vizând două societăți comerciale și domiciliile suspecților. Dosarul penal include acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Anchetatorii susțin că trei persoane din Strehaia – doi bărbați de 47 și 30 de ani și o femeie de 46 de ani – ar fi pus bazele rețelei cu scopul de a obține ilegal sume de bani din sistemul SGR. În calitate de reprezentanți ai celor două firme, aceștia ar fi indus în eroare o companie de colectare a ambalajelor, încheind contracte fictive de prestări servicii.

Cum funcționa frauda prin SGR

Cei implicați ar fi simulat activități comerciale prin intermediul a două supermarketuri dotate cu aparate automate de colectare (RVM). După încheierea contractelor, au modificat tehnic echipamentele, oprind funcția de compactare a ambalajelor. În acest fel, aceleași recipiente puteau fi scanate și returnate de mai multe ori, generând plăți necuvenite în valoare totală de 1.097.293 de lei.

Pentru a ascunde activitatea ilegală, suspecții ar fi întocmit și documente contabile false, care reflectau tranzacții fictive, cu scopul de a evita plata taxelor datorate statului.

Operațiunea „JUPITER”

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul Operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciile de Investigare a Criminalității Economice din București și Ilfov. În urma acțiunii, au fost ridicate probe materiale relevante, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
DNA frauda percehzitii SGR Sistemul de Garanție-Returnare