Nouă spitale noi din România vor fi finalizate cu o finanțare de 522 de milioane de euro, transferată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Anunțul a fost făcut luni de Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene.
Fondurile au fost mutate către Programul Sănătate 2021-2027 pentru a asigura continuitatea proiectelor. Potrivit Digi24, Roxana Mînzatu a confirmat aprobarea transferului într-o postare pe Facebook. „Am aprobat azi transferul a 522 milioane Euro către Programul Sănătate 2021-2027 pentru a ne asigura că România va putea finaliza nouă spitale noi. Investițiile au fost preluate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a scris oficialul european.
Termen extins și fonduri pentru fertilizare in vitro
Modificarea programului aduce și o prelungire a perioadei de eligibilitate a cheltuielilor, oferind mai mult timp pentru implementarea proiectelor. „Ca urmare a modificării, perioada de eligibilitate pentru întregul Program de Sănătate s-a extins de la 31 decembrie 2029 la 31 decembrie 2030”, a precizat comisarul european.
În plus, va fi introdusă o nouă măsură pentru sprijinirea tratamentelor de fertilizare in vitro. „În cadrul componentelor finanțate prin ESF+ va fi introdusă și o nouă măsură pentru sănătatea reproductivă, în valoare de 16,1 milioane de euro, destinată sprijinirii tratamentelor de fertilizare in vitro pentru grupuri vulnerabile”, a mai arătat Mînzatu.
Lista celor 9 spitale care primesc finanțare
Unitățile medicale care vor beneficia de finanțarea de peste jumătate de miliard de euro sunt distribuite în mai multe regiuni ale țării. Lista completă include atât spitale județene, cât și unități specializate:
- Spitalul Județean de Urgență Oradea
- Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
- Institutul Regional de Oncologie Timișoara
- Spitalul Județean de Urgență Bacău
- Spitalul Județean de Urgență Argeș
- Spitalul Județean de Urgență Vaslui
- Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
- Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești
- Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București
Cum au fost alese unitățile medicale
Alegerea spitalelor nu a fost una aleatorie. Oficialul european a subliniat că autoritățile române au prioritizat proiectele care se află deja într-un stadiu avansat de implementare.
„Spitalele au fost selectate de către autoritățile române și au fost prioritizate în funcție de stadiul implementării, obiectivul fiind îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale esențiale și la îngrijiri de calitate”, a transmis Roxana Mînzatu.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyPoliția Rutieră poate reține talonul pentru anvelope uzate peste limita legală, lumini neomologate și zgomot peste limita legală
BravonetPărinții Irinei Rimes se mută la București. Artista locuiește deja lângă fratele ei, Vitali
LylaStudiul REACT a găsit plăci de aterom la 1 din 13 participanți cu vârste între 18 și 29 de ani
Revista IoanaSfecla roșie îți poate umple grădina și farfuria. Cum o semeni corect printre flori și ierburi
News24Pensionarii cu venituri de cel mult 3.000 de lei încasează în decembrie între 300 și 500 de lei
Dolce SportCharlie Marshall a discutat la București cu liderii cluburilor despre viitorul fotbalului european