Echipa Antena 3 CNN a prezentat dovada că preşedintele rus Mihail Gorbaciov a vrut căderea lui Nicolae Ceaușescu și nu a Comunismului.

Înainte de 1989 a fost citită la Radio Europa Liberă așa zisa „Scrisoare a celor șase”. Șase nume din Partidul Comunist Român care îi atrăgeau atenția lui Nicolae Ceaușescu că nu e bine ce se întâmplă în România.

Istoricul și scriitorul Alex Mihai Stoenescu a explicat, în direct la Antena 3 CNN, cum a fost de fapt concepută această scrisoare și de unde a pornit directiva înlăturării lui Nicolae Ceaușescu.

În afirmaţiile sale, „Inițiatorul unei astfel de acțiuni, a unei scrisori a fost Gheorghe Apostol. Acesta a avut o întâlnire cu un reprezentant al Ambasadei Sovietice undeva pe lângă Grădina Zoologică, întâlnire care a fost înregistrată de Securitate.

Cu această ocazie Apostol a primit instrucțiuni ca membri de partid, foștii legaliști, foști membri de vârf ai partidului să inițieze un protest împotriva lui Ceaușescu și al regimului Ceaușescu. Apostol a încercat să încropească un text foarte slab, l-a contactat pe Silviu Brucan care a spus că trebuie scris ceva mult mai serios care să atingă cadrele partidului ca acestea să reacționeze”, a precizat istoricul.

Apoi, Silviu Brucan a lăsat acest document în Statele Unite, după ce chiar Nicolae Ceaușescu îi dăduse voie să plece în America, pentru a face o operație. Scopul acestei scrisori în Statele Unite ale Americii a fost, de fapt, pentru a fi citită la Radio Europa Liberă în momentul în care Silviu Brucan dădea semnalul de la București că trebuie dată publicității.

Mihail Gorbaciov a fost de acord cu preluarea puterii de către Ion Iliescu

După întoarcerea lui Silviu Brucan din SUA acesta s-a întâlnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov cu care a avut o discuție ce includea înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu de la putere, pentru ca planul Perestroika să poată fi pus în acțiune în România.

În precizările sale, „Discuția a atins câteva puncte esențiale pentru înțelegerea evenimentelor. Primul a fost că se așteaptă o soluție politică pentru a-l înlătura pe Nicolae Ceaușescu. Al doilea a fost ca liderul care să îl succeadă pe Nicolae Ceaușescu să fie Ion Iliescu. Al treilea punct a fost ce se întâmplă dacă conducerea partidului nu reacționează”, a precizat Alex Mihai Stoenescu.

După ce Silviu Brucan s-a întors din URSS a dat semnalul ca „Scrisoarea celor șase” să fie dată publicității la Radio Europa Liberă.

Sursa: www.antena3.ro

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Mihail Gorbaciov Nicolae Ceausescu