Un scandal uriaș a izbucnit la Istanbul înaintea meciului dintre Turcia și România. Zeci de suporteri români, dar și mai mulți jurnaliști, s-au trezit că nu pot intra pe stadion, deși unii aveau bilete valide și trecuseră deja de mai multe controale de securitate.
Trei filtre trecute, acces refuzat
Pentru zeci de suporteri, seara a fost un coșmar. Deși au trecut de primele porți de acces, scanându-și biletele fără probleme, au fost opriți la ultimul filtru, chiar la intrarea efectivă în arenă. Unul dintre fani a descris experiența halucinantă.
„Deci au fost trei bariere de cod QR. Am intrat pe primele două. Pe a treia, unde trebuia să intrăm pe stadion, nu ne-am mai lasat să intrăm. Cea mai proastă experienţă, ruşine Turcia. Nu am mai zis nimic, chiar nu mai am ce să zic. Mi-au luat şi încărcătorul, trebuie să-mi cumpăr altul, dar ca idee. Au fost trei bariere. Primele două le-am dat cu cod QR, biletul a mers verde. Al treilea, cod QR, să-l scanez, a dat crash aparatul”, a povestit un suporter ghinionist.
„Își bat joc de noi, frate!”
Situația a degenerat rapid.
Dar cum e posibil, pe bune, să treci de trei puncte de control și să fii oprit la ultimul? Asta s-au întrebat și fanii, care au fost scoși pur și simplu de pe stadion, fără prea multe explicații. Revolta a fost pe măsură, iar oamenii și-au vărsat năduful.
„Ce? Pai de ce, mă, e vina voastră? Uite, bă, ne dă afară, bă. Băi, frate, mie nu-mi vine să cred, bă. Bă, dar nu aveai cum, ai intrat de trei ori, ai trecut de trei puncte de acces cu biletul, şi ai ajuns la al patrulea acolo şi nu te-au lăsat să intrăm”.
Un alt suporter a confirmat că aparatele de scanare păreau să fi fost oprite intenționat. „Bă, dă-ne, bă, drumul, bă! Nu ne lasă, bă, tu nu vezi că nu ne lasă. Frate, deci îşi bat joc de noi, frate, a oprit aparatele şi nu merge la niciun biletul”, s-au plâns alți români prinși în blocaj.
Presa română, lăsată la poartă
Iar suporterii nu au fost singurii vizați de organizarea deficitară a turcilor. Mai multor jurnalişti români li s-a interzis accesul pe stadion, deși veniseră să relateze despre evenimentul sportiv.
Motivul invocat de forțele de ordine a fost unul birocratic (și greu de verificat pe loc): aceștia nu ar fi figurat pe listele oficiale de acreditare.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaStudiul REACT a găsit plăci de aterom la 1 din 13 participanți cu vârste între 18 și 29 de ani
Revista IoanaIon Bogdan Codorean discută despre durerile de genunchi, sport și proteză pe 3 octombrie
News2480.500 de mașini fabricate înainte de 1991 ar urma să aibă accesul limitat în centrul Bucureștiului
Dolce SportCharlie Marshall a discutat la București cu liderii cluburilor despre viitorul fotbalului european
GetPonyCinci mașini clasice cu motor V12 rămân relativ accesibile, dar întreținerea schimbă calculul
BravonetAhmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele