Comemorarea Sfinților Ioachim și Ana în Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 9 septembrie, pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana.
Sfântul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, provenea din seminția lui Iuda și era descendent al regelui David. El trăia în Nazaret împreună cu soția sa, Sfânta Ana, care aparținea seminției lui Levi. Aceștia erau cunoscuți pentru originea lor nobilă și bogată, având rădăcini în cele două mari case ale Israelului: casa regală și cea preoțească.
Viața drepților părinți
Ioachim și Ana au trăit conform legii divine, fiind considerați drepți înaintea lui Dumnezeu. După o căsnicie de cincizeci de ani fără copii, au avut-o pe Maica Domnului, născută pe 8 septembrie. Nașterea ei a adus bucurie atât cerului cât și pământului.
Sfântul Ioachim a decedat la vârsta de optzeci de ani, la scurt timp după nașterea fiicei sale. Sfânta Ana a rămas văduvă și s-a mutat la Ierusalim pentru a fi aproape de Maica Domnului; acolo s-a stins din viață la vârsta de șaptezeci și noua ani.
Alte comemorări importante
Azi sunt pomeniți în calendarul ortodox și Sfinții Cuvioși Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlǎu.
Sfântul Cuvios Onufrie s-a nãscut în anul 1700 în Rusia şi a petrecut 25 de ani într-o peșterã lângã pârâul Vorona. A fost ucenicul Sfinților Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski. A murit în peștera sa pe 29 martie 1789.
Canonizarea oficialã a Sfântului Onufrie a avut loc pe 9 septembrie 2005, atât la Mănӑstirea Vorona cât şi la Mănӑstirea Sihastria Voronei.
De asemenea, Sfântul Cuvios Chiriac s-a nǎscut începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn din Neamț. A intrat tânăr in obştea Mănӑstirii Tazlǎu unde i-au fost dãruite daruri divine precum rugaciunea curată si vindecarea bolilor. Acesta a trecut la cele veşnice aproximativ în anul 1660.
Biserica Ortodoxǎ Românǎ l-a canonizat pe Sfântul Chiriac in anul 2008.(Agenţia Naţionalã de Presǎ AGERPRES)
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Reducerea fiscală pentru motorina standard rămâne la 25% până pe 15 octombrie 2026
Dolce SportRomânia U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutive
GetPonyGateway Fleets comandă încă 200 de camionete electrice Workhorse W56, cu livrări din 2027
BravonetCătălin Moroșanu și Georgiana locuiesc separat, dar nu din cauza unei crize în căsnicie
LylaStella McCartney cere lanțuri sustenabile marilor branduri. Oceanele inspiră colecția de primăvară 2027
Revista IoanaPune 2 linguri de făină de griș în French toast. Obții crustă crocantă și centru cremos