Războiul dintre Israel, SUA și Iran, împreună cu interpușii săi, a intrat într-o fază critică în care sunt testate două concepte rivale de escaladare militară. Experții avertizează asupra riscului unei „capcane a escaladării”, în care Washingtonul este atras într-un conflict mult mai complex, prelungit și costisitor decât anticipase inițial.
La prima vedere, loviturile aeriene au avut succes. Numai că, dincolo de cifre, obiectivele strategice ale lui Donald Trump și Benjamin Netanyahu rămân neclare și se schimbă constant.
Capcana escaladării în trei etape
Problema principală este decalajul dintre succesul tactic – lovituri aeriene care își ating țintele – și atingerea obiectivelor strategice, precum securizarea stocurilor de uraniu îmbogățit sau destabilizarea regimului de la Teheran. Robert Pape, istoric american și consilier al mai multor administrații americane, explică acest fenomen. El descrie o capcană periculoasă, în care succesul inițial poate duce la o implicare tot mai profundă și mai riscantă.
„Sunt mai multe etape ale capcanei escaladării. Ceea ce am văzut în atacul inițial a fost tactic aproape 100% un succes. Problema apare atunci când succesul tactic nu conduce la succes strategic … atunci intri în a doua etapă a capcanei. Atacatorul încă deține dominația în ceea ce privește escaladarea, ceea ce duce la intensificarea acțiunilor și urcarea și mai sus pe scara escaladării, dar tot fără succes strategic. Apoi ajungi la etapa a treia, adevărata criză, când se iau în considerare opțiuni mult mai riscante. Aș spune că suntem în etapa a doua și în pragul etapei a treia.”
Pape susține că administrația Trump, fascinată de precizia armamentului său, trăiește o „iluzie de control”.
Riposta Teheranului pe orizontală
Iar această iluzie a împins Teheranul să adopte propria strategie, una de „escaladare pe orizontală”. Cum vine asta, mai exact? Iranul extinde conflictul din punct de vedere geografic, lovind state din Golf și perturbând transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz. Scopul este simplu: creșterea costurilor pentru Washington și pentru economia globală, în special pe piața energiei, dincolo de capacitatea Iranului de a răspunde direct atacurilor israeliano-americane.
Aceste lovituri sunt calculate să creeze fisuri între SUA și aliații săi din Golf. „Acestea împing opinia publică din Golf să se întrebe: ‘De ce plătim prețul unui război care pare motivat de politici expansioniste israeliene?’”, subliniază istoricul.
Scenarii de coșmar și psihologia lui Trump
În acest context tensionat, Israelul a semnalat deja o nouă escaladare. Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat joi că a ordonat armatei să se pregătească pentru extinderea operațiunilor în Liban și că va „ocupa teritorii” dacă Hezbollah nu încetează tirurile de rachete. Dar până unde poate merge acest conflict? V-ați gândit vreodată la asta?
Robert Malley, fost trimis al SUA la negocierile nucleare cu Iranul, crede că următoarele mișcări vor fi definite mai mult de psihologia lui Trump decât de o strategie clară. „La un moment dat, presupun că va exista o rampă de ieșire, dar îmi pot imagina o escaladare la niveluri la care nici nu ne-am fi gândit acum o lună … trupe pe teren, atacarea infrastructurii de bază, ocuparea unor părți din Iran, colaborarea cu kurzi sau alte grupuri etnice. Toate acestea sunt escaladări diferite.”
Malley continuă avertismentul. „Doar că ar putea declanșa reacții din partea iranienilor și atunci cine știe ce se întâmplă. Nu m-ar surprinde să vedem atacuri teroriste asupra țintelor soft americane. Dacă s-ar întâmpla asta, fie că ar fi dirijate de Iran sau nu, cine știe cum ar reacționa atunci președintele?”
Până la urmă, e o realitate destul de sumbră. „Dar, în acest moment, lucrul de care ar trebui să ne temem este faptul că pe scara escaladării Trump se simte cel mai confortabil, pentru că nu cred că iranienii îi vor face viața prea ușoară. Nu cred că îi vor oferi victoria pe tavă, anunțând Ok, încetăm să tragem.”
Diviziuni la Washington
Traiectoria conflictului este modelată și de dezbaterile interne, subliniază Jack Watling de la Royal United Services Institute. Există o divizare clară între profesioniștii din apărare și cercurile interne ale lui Trump. „Există în comunitatea strategică americană, dacă nu în cercurile lui Trump, o percepție a riscului unui conflict direct cu China în viitorul apropiat”, spune Watling.
Din acest motiv, mulți strategi americani doreau să evite conflicte simultane. „Din acest punct de vedere, SUA a dorit să evite riscul unor amenințări și conflicte simultane – implicând Rusia, Venezuela și Iran – ceea ce a dus la o divizare între cei care vedeau războiul ca pe îndeplinirea unui set restrâns de obiective realizabile pentru a degrada capacitățile Iranului și dorința lui Trump de ‘control coercitiv’ asupra viitorului țării.”
Panta alunecoasă spre un nou Vietnam
Un alt risc major este ceea ce Robert D. Kaplan, specialist în afaceri externe, numește „panta alunecoasă a incrementalismului”. E drept că nu duce imediat la o escaladare masivă, dar ajunge în același punct periculos.
„Dacă în Iran izbucnește un război civil sau ceva asemănător, administrația Trump s-ar putea simți obligată să trimită forțe speciale și consilieri pentru a ajuta o parte. Și de acolo riscurile de escaladare se multiplică. Războiul din Vietnam a durat ani pentru a evolua într-un conflict de mărime medie … Situația din Iran ar putea urma o traiectorie similară.”
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetPaula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie
LylaPeste 2 milioane de cancere într-un an au fost cauzate de infecții. Ce măsuri de prevenție recomandă medicii
Revista IoanaCe poți mânca pentru sănătatea intestinală și cum ajungi la reperul de 25-30 de grame de fibre pe zi
News24Un adolescent de 15 ani a rămas fără un braț în urma exploziei unei grenade la un protest din Franța
Dolce SportHagi pregătește România pentru Suedia fără Drăgușin și Ghiță, după 0-6 cu Polonia
GetPonyCând poate poliția să rețină talonul și cum se recuperează. Ce înseamnă dovada de circulație pentru 15 zile