Donald Trump s-a adresat națiunii americane pentru prima dată de la declanșarea războiului cu Iranul, într-un discurs de 20 de minute care a reciclat mesaje vechi și a adus noi amenințări. Efectele s-au văzut imediat pe piețe, unde cotațiile petrolului au crescut din nou, atingând 110 dolari pe baril, iar bursele americane au intrat pe roșu.

O „investiție în viitorul copiilor”

Președintele american a încercat să convingă publicul că războiul era necesar și este ca și câștigat, lăudându-se cu reușitele de pe front. „Niciodată în istorie, un inamic nu a suferit pierderi atât de devastatoare în câteva săptămâni. Iranul a fost practic nimicit”, a declarat Donald Trump. Iar mesajul a fost unul fără echivoc, anunțând o nouă fază a conflictului, mult mai devastatoare, care vizează bombardarea centralelor electrice iraniene.

Trump le-a transmis americanilor că toate siturile nucleare ale Iranului sunt atent monitorizate. „Suntem pe cale să îndeplinim toate obiectivele militare ale Americii în scurt timp, foarte curând. Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom trimite înapoi în Epoca de Piatră, acolo unde le este locul. Aceasta este o investiție în viitorul copiilor și nepoților voştri”, a mai afirmat președintele SUA.

Tensiuni în NATO și jigniri la adresa lui Macron

Deși în aceeași zi amenințase cu retragerea Statelor Unite din NATO, în discursul oficial Trump a evitat complet subiectul. S-a limitat la a cere altor state să contribuie la securizarea Strâmtorii Ormuz. „Ţările din lume care primesc petrol prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să aibă grijă de această rută. Trebuie să o protejeze, trebuie să se agățe de ea și să o prețuiască. Pot face asta cu ușurință”, a spus Donald Trump.

E drept că, doar cu câteva ore înainte, lucrurile stăteau puțin diferit. Trump anunţa în mai multe interviuri (clipuri șterse ulterior de Casa Albă) că va distruge NATO, după refuzul europenilor de a i se alătura în Orientul Mijlociu. Apoi a trecut la jigniri personale la adresa președintelui Franței. „L-am sunat pe Macron, președintele Franței, a cărui soție îl tratează extrem de rău, iar el încă se reface după pumnul primit în maxilar”, a afirmat Trump.

Fără a-i rosti numele, Emmanuel Macron a replicat că astfel de remarci nu sunt demne de un președinte. „Vorbim despre război, vorbim despre femei şi bărbaţi care luptă, despre femei, bărbaţi şi civili care sunt ucişi în război. Comentariile pe care le-am auzit, nu sunt nici elegante, nici adecvate”, a declarat președintele Franței.

Reacții dure din Europa

Amenințarea destrămării NATO a stârnit îngrijorări majore pe continent. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a scris pe platforma X că o astfel de mișcare, alături de relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei și o criză energetică, reprezintă „un vis devenit realitate pentru Vladimir Putin”. În Marea Britanie, premierul Keir Starmer a declarat că țara sa trebuie să se apropie mai mult de Uniunea Europeană, la șase ani de la Brexit.

Numai că Trump nu poate retrage Statele Unite din NATO de unul singur, are nevoie de aprobarea Congresului.

Poate însă să reducă la minim angajamentul american față de aliați. O nouă amenințare este suspendarea oricăror livrări de armament către Ucraina.

Răspunsul Teheranului și panica de pe piețe

Iranul a reacționat prompt la amenințările lui Trump, susținând că și-a protejat resursele strategice. „Informațiile pe care le dețineți despre capacitatea noastră militară, puterea și echipamentul nostru sunt incomplete. Nu știți nimic despre capacitățile noastre vaste și strategice”, a declarat Ebrahim Zolfaghari, purtătorul de cuvânt al Cartierului General Central Khatam al-Anbiya.

Înainte de discurs, președintele Iranului publicase o scrisoare deschisă adresată poporului american, îndemnându-l să pună sub semnul întrebării scopul real al războiului. Serviciile de informații americane susțin că liderii iranieni ar fi dispuși să negocieze un tratat de pace, dar nu au încredere că Donald Trump și premierul Benjamin Netanyahu s-ar ține de cuvânt.

V-ați fi așteptat la altceva pe burse? Fără o perspectivă clară de încheiere a războiului, cotațiile petrolului au crescut la 110 dolari pe baril, iar bursele au scăzut.

Între timp, în Noua Zeelandă, un medic a cerut ambasadei Statelor Unite să-i ramburseze 3 mii de dolari, reprezentând costuri de cheltuială pentru clinica sa, generate de criză.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Trump Emmanuel Macron Iran NATO petrol social