Donald Trump are în vedere o schimbare radicală în cadrul NATO, bazată pe un sistem de tip „pay to play” (plătești ca să joci). Frustrarea președintelui american a fost provocată de refuzul aliaților europeni de a trimite nave militare în Strâmtoarea Ormuz pentru a sprijini acțiunile împotriva Iranului, iar acum analizează măsuri dure pentru statele care nu alocă suficienți bani pentru apărare.
Plătești ca să joci la NATO
Una dintre propunerile aflate pe masa președintelui american ar impune un prag de 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Țările care nu ating acest prag nu ar mai putea vota în privința unor decizii esențiale, precum misiunile comune, extinderea Alianței sau bugetele viitoare. o revoluție în modul de funcționare al organizației.
Dar asta nu e tot.
Articolul 5, pus sub semnul întrebării
Potrivit surselor, aliații care nu ating noul prag ar putea fi excluși inclusiv din deciziile legate de activarea articolului 5, celebra clauză de apărare colectivă a NATO. V-ați gândit vreodată la așa ceva? Practic, însăși fundația Alianței ar fi condiționată de buget.
O sursă a declarat pentru The Telegraph viziunea tranșantă a administrației americane: „Nu ar trebui să poți vota cheltuirea unor bani viitori dacă nu plătești. Trebuie să începem o discuție despre ce înseamnă o amenințare și ce face alianța. Trebuie să transmitem clar că ceea ce au făcut Spania și Marea Britanie este inacceptabil”.
Furia pornește din Iran
Tensiunile au escaladat după ce mai mulți aliați europeni au refuzat sprijin militar direct într-o operațiune condusă de SUA în Strâmtoarea Ormuz. Președintele francez Emmanuel Macron a transmis clar că Franța nu a ales acest război și, asa ca, nu va participa. Iar Spania a mers și mai departe, interzicând categoric folosirea bazelor sale pentru atacuri americane împotriva Iranului.
Până la urmă, Trump consideră că NATO a eșuat într-un moment-cheie. Nu de puține ori, liderul de la Casa Albă a susținut că, fără implicarea americană, Alianța riscă să devină un simplu „tigru de hârtie”.
Marea Britanie, un partener mai puțin fiabil
Relația dintre Trump și premierul britanic Keir Starmer s-ar fi răcit mare după ce Londra a blocat folosirea bazei militare Diego Garcia pentru operațiunile americane. E drept că decizia a stârnit furie la Washington. Oficialii de la Pentagon consideră acum că britanicii nu mai sunt un partener pe care se pot baza pe deplin.
Deși aceste planuri nu au fost prezentate oficial la sediul NATO din Bruxelles, oficiali americani au promovat deja în mai multe discuții informale ideea unui model în care „plătești sau nu contezi”. Pe lângă aceste propuneri, Trump ia în calcul și retragerea trupelor americane din Germania, o idee pe care o analizează încă de la revenirea sa la Casa Albă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetBogdan Mureșanu revine în selecția pentru Oscar cu „Magicianul”, primul său film regizat în animație
LylaMâncatul după cină, asociat cu un risc de boli ale ficatului cu până la 30% mai mare
Revista IoanaCe treburi se evitau de Sfântul Luca pe 18 octombrie și cui îi poți trimite urări
News24Bunurile furate din magazinele jefuite în Franța au ajuns la vânzare online
Dolce SportMiruță anunță un investitor interesat de Steaua. Asocierea pentru promovare depinde de schimbarea legii
GetPonyRenault prezintă a patra generație Trafic electric, cu autonomie estimată la 470 km
