Prețul motorinei la pompă este mai mare cu cel puțin 10 bani pe litru față de nivelul corect, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). Acesta acuză că majorarea este artificială, fiind pusă sub pretextul crizei din Iran, în ciuda faptului că România este al doilea producător de țiței din Europa și dispune de o infrastructură solidă.
Într-o analiză publicată joi și citată de Stiripesurse, specialistul arată cum, deși țara noastră are capacități importante de rafinare și stocare, prețul la pompă nu reflectă costurile reale. „România este al doilea producător de ţiţei din Europa, are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri petroliere din Europa Centrală şi de Est, având rafinării, acces direct la importuri maritime prin Marea Neagră şi un sistem logistic de conducte care conectează porturile cu rafinăriile şi depozitele interne. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să stabilizeze preţurile carburanţilor şi să atenueze fluctuaţiile pieţei internaţionale. În cadrul studiului realizat de Asociaţia Energia Inteligentă – Analiza fluxurilor petroliere, a costurilor şi preţului la pompă în România – se desprinde din analiza fluxurilor de aprovizionare şi a evoluţiei costurilor petrolului din ultimele 90 de zile, că preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă. Diferenţa nu este dramatică – aproximativ 10 bani pe litru – dar într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar şi această marjă aparent mică devine relevantă”, susţine specialistul.
Cum se aprovizionează România cu țiței
Aprovizionarea țării noastre se bazează pe producția internă și pe importuri, completate de stocuri comerciale și strategice. Consumul anual de țiței al României este de aproximativ 10 milioane de tone, însă producția internă acoperă doar 2,9 milioane de tone. Restul de 70% din necesar provine din importuri, în principal din Kazahstan, Azerbaidjan și Irak.
„Acest model este identic cu cel utilizat în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene şi este conceput pentru a asigura securitatea energetică. Rafinăriile din România procesează materia primă din producţia internă şi din importuri maritime sau regionale. Contractele de aprovizionare sunt în general organizate pe cicluri logistice de 30-90 de zile. În paralel, rafinăriile menţin stocuri operaţionale de ţiţei echivalente cu aproximativ 20-45 de zile de funcţionare, nivel standard în industria europeană de rafinare. În cazul produselor petroliere, lanţul logistic este mai rapid, importurile regionale de motorină pot ajunge în 7-21 de zile, iar transporturile maritime din Orientul Mijlociu sau Asia în 20-45 de zile”, afirmă Chisăliţă. Cele trei rafinării majore, Petromidia, Petrobrazi și Petrotel, au o capacitate totală de rafinare de circa 12 milioane de tone anual.
Sistemul de stocuri: Cât de sigură este țara în caz de criză
România dispune de un sistem de stocuri pe mai multe niveluri, menit să asigure necesarul în situații excepționale. Stocurile comerciale ale companiilor acoperă în mod normal între 20 și 45 de zile de consum, la care se adaugă stocurile strategice obligatorii, gestionate de stat.
„Piaţa funcţionează cu mai multe niveluri de stocuri. Stocurile comerciale de produse petroliere acoperă în mod normal aproximativ 20-45 de zile de consum. În paralel, România menţine stocuri strategice obligatorii conform legislaţiei UE, care trebuie să acopere cel puţin 90 de zile de importuri nete sau 61 de zile de consum intern. În practică, nivelul este de aproximativ 90 de zile de consum. Prin urmare, sistemul petrolier românesc ar putea acoperi teoretic 110-130 de zile de consum în cazul unei crize majore. Capacitatea totală estimată de stocare pentru ţiţei şi produse petroliere în România este aproximativ 3,3 milioane de tone (aproape jumătate din consumul României pe un an întreg)”, subliniază expertul.
Calculul care arată prețul umflat cu 10 bani
Analiza Asociației Energia Inteligentă indică o discrepanță între costurile reale și prețul afișat la pompă. Deși petrolul s-a scumpit, majorarea nu justifică nivelul actual al prețului la motorină. Simulările arată că piața a fost stabilă în perioada decembrie 2025 – februarie 2026.
„Conform calculelor AEI, preţul mediu al motorinei la pompă ar fi trebuit să crească de la 7,64 lei/l în decembrie 2025 la un maxim de aproximativ 8,35 lei/l în prima săptămână din martie 2026. Pe baza fluxurilor logistice şi a costurilor materiei prime achiziţionate, analiza indică faptul că preţul corect al motorinei nu ar trebui să depăşească aproximativ 8,35 lei/l, iar cel al benzinei aproximativ 8,18 lei/l. Cu toate acestea, conform datelor publicate de platforma PecoOnline, în data de 5 martie 2026, preţul mediu al motorinei în România era de 8,45 lei/l . Diferenţa este de aproximativ 10 bani pe litru peste nivelul estimat al costurilor”, susţine Dumitru Chisăliţă.
Cine profită și ce ar trebui să facă autoritățile
Impactul acestei diferențe de preț se resimte în întreaga economie, de la transportatori și agricultori până la consumatorul final. Potrivit lui Chisăliță, din fiecare 10 bani plătiți în plus, 3,5 bani ajung la bugetul de stat, iar 6,5 bani la companiile petroliere. Expertul solicită o analiză din partea autorităților competente.
„Din cei 10 bani, estimăm că 3,5 bani merg la bugetul de stat şi 6,5 bani merg la companii. Dar de la începutul anului până în prezent statul din creşterea preţului la produsele petroliere, prin TVA câştigă suplimentar 8 bani la fiecare litru vândut. Într-o piaţă funcţională, variaţiile de preţ sunt normale. Dar atunci când acestea depăşesc costurile justificate de materie primă şi logistică, apar întrebări legitime despre structura şi mărimea marjelor comerciale. În acest context, ar fi util ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei să analizeze evoluţia marjelor din sectorul distribuţiei de carburanţi şi modul în care acestea s-au modificat în ultimele zile. Mai multă transparenţă privind structura preţului la pompă ar contribui la consolidarea încrederii publice într-o piaţă esenţială pentru economie. Pentru că, într-o economie dependentă de transport rutier, preţul motorinei nu este doar o problemă energetică – ci una care afectează întreaga economie”, a mai scris Dumitru Chisăliţă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum îți poți face echipa pasivă când vii mereu cu soluția. Testul celor două coloane
Revista IoanaUn ganglion mărit trebuie evaluat dacă persistă sau crește. Analiza de sânge nu pune diagnosticul
News24Siegfried Mureșan spune că are aproximativ 200 de voturi și are nevoie de 233 pentru învestirea Guvernului
Dolce SportRomânia începe Nations League în Suedia după șase deplasări fără victorie
GetPonyNoul Alpine A110 debutează electric în 2027, dar platforma este pregătită și pentru un motor termic
BravonetDupă 40 de ani de carieră, Monica Anghel spune că nu aleargă numai după bani