Peste 220.000 de români lucrează în IT, un domeniu considerat mult timp El Dorado-ul salarial al țării. Numai că eliminarea scutirii de impozit pe venit din 2025, presiunea inteligenței artificiale și o piață în schimbare au adus nesiguranță, determinând mulți specialiști să-și pună serios problema viitorului. Iar mărturiile lor arată o realitate mult mai nuanțată decât pare la prima vedere.
Creșteri rapide sau… o pungă de pufuleți
Diferențele de venituri sunt, pe bune, uriașe. Unii au avut parte de creșteri spectaculoase, mai ales prin schimbarea frecventă a locului de muncă. Un programator care a și lansat provocarea pe platforma Reddit detaliază propriul parcurs: „Am pornit ca junior în 2023, cu 8.000 lei, apoi în 2024 am avut 9.600 lei după schimbarea companiei. În 2025 am trecut la nivelul mid, cu 13.750 lei, tot după schimbarea companiei, iar în 2026 am ajuns la nivelul mid-senior, cu 15.000 lei pe lună”.
Prețul plătit nu a fost însă mic. „M-am ales în această perioadă cu multe nopți nedormite, stres cât casa, un doctorat eșuat și multă muncă pentru a învăța diverse aptitudini pe lângă job. Plus, clar, cu relații profesionale cu mulți colegi din facultate”, adaugă acesta.
Dar nu toți au avut parte de o asemenea evoluție. Pentru alții, mai ales pentru cei care au rămas la aceeași companie, realitatea e diferită. Un alt specialist, dezamăgit, rezumă sec ultimii ani: „Măririle din ultimii ani au constat într-o pungă de pufuleți”.
O imagine destul de clară, nu-i așa?
Impactul taxelor și mirajul contractelor B2B
Eliminarea facilităților fiscale a lăsat urme vizibile în fluturașii de salariu. Unii angajați s-au trezit că, deși compania le-a majorat brutul, netul a rămas pe loc sau chiar a scăzut. „Eu pot să spun doar că venitul brut mi-a crescut cu 50 la sută din 2020 până azi. Cel net a rămas același. Adică tot ce am câștigat în plus a mers la stat, pe taxe și impozite”, afirmă un internaut.
Această presiune fiscală i-a împins pe mulți spre contracte de tip B2B (freelance, pe firmă). Totuși, trecerea nu e mereu profitabilă. Un programator povestește că veniturile i-au scăzut cu aproximativ 20% după ce a renunțat la SRL pentru un contract de muncă (CIM), dar a câștigat în schimb concediu plătit și mai puțin stres. În schimb, pentru alții, B2B a fost o adevărată trambulină. Un specialist care în 2020 câștiga 16.000 de lei pe CIM a trecut pe B2B în 2022, cu un tarif de la 60 de euro pe oră, și afirmă că „nu s-a mai uitat în urmă”.
Dincolo de cifre: stres, burnout și alegeri de viață
Iar dincolo de bani, discuția atinge și costul uman al performanței în acest domeniu. Mulți vorbesc despre epuizare și despre o pasiune care dispare treptat. „Nu mă laud, nu mă plâng. La 40 de ani nu sunt unde aș fi vrut din punct de vedere profesional, pasiunea pentru IT aproape că a dispărut complet și mă gândesc serios la acea fermă la țară”, mărturisește un programator care a ajuns la un câștig brut de 30.000 de lei pe firmă.
Obsesia pentru promovări rapide este un alt factor de stres. „Sunt prea multe lucruri de învățat ca să te pui pur și simplu pe scaun într-o zi după 2-3 ani și să spui «gata, sunt mid». Obsesia asta cu săritul la un rang mai mare de senioritate, probabil din nevoia unui salariu mai mare, mi se pare unul dintre motivele pentru care există așteptări nerealiste”, explică un tânăr.
La un anumit nivel, banii nu mai sunt singurul criteriu. „Am observat că, după ce treci de 3.000 de euro pe lună, nu mai apar măriri atât de mari. Cam pe la 5.000 de euro este limita pentru un programator senior pe CIM, dar personal am pus mai multă valoare pe un job relaxat la 3.000 decât pe unul stresant la 4.000. Până la urmă poți lucra pe contracte, pe SRL, și să faci 5.000 de euro pe săptămână, dar îți ies și peri albi la 20-30 de ani”, spune un altul.
Rețeta succesului: investiții și contracte externe
Și totuși, cum ajung unii la venituri de-a dreptul excepționale? Un programator povestește cum, pornind de la 2.000 de lei în 2014, a ajuns în 2025 la peste 75.000 de lei pe lună prin colaborări cu startup-uri din UK și SUA. Secretul lui? Disciplina financiară. „Cel mai mare noroc l-am avut când l-am descoperit pe Mr. Money Mustache (n.r. un blogger care promovează independența financiară prin economisire), prin 2016, iar de atunci am investit 50-70 la sută din salariu în fiecare lună. Al doilea noroc a fost că am prins PFA-ul cu normă de venit în toți anii, mai puțin ultimii doi, astfel că taxele au fost, în medie, de aproximativ 5 la sută pe an, iar în ultimii doi ani de aproximativ 18 la sută”, susține acesta.
Pe lângă investiții, o altă cale sigură către venituri mai mari pare a fi lucrul pentru companii din afara țării. Un român plecat în Canada, după un master în străinătate, oferă câteva sfaturi valoroase. „Lecții de viață: în străinătate se poate ajunge mai ușor dacă începi ca student și facultatea are servicii de carieră. Norocul contează la fel de mult ca competențele și capacitatea mentală de a te rupe de lumea pe care o știi și de a-ți face loc în altă parte. Se plătește mai bine când firma la care lucrezi este mai mică, dar lucrează cu SUA”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Rareș Bogdan ar renunța la mandatul european pentru un loc în guvernul condus de Luca Niculescu
Dolce SportManchester City a învins Liverpool cu 3-0 pe Anfield, după eliminarea lui Gravenberch
GetPonyImpozitul hibridelor crește în 2026 față de varianta inițială. Cum se aplică reducerea de maximum 30%
Bravonet„The Odyssey” al lui Christopher Nolan devine filmul internațional cu cele mai mari încasări în Coreea de Sud
LylaVaccinul gripal nu protejează imediat. Medicii cer programarea din timp pentru copii și adulți
Revista IoanaCum aerisești caloriferele unei case cu etaj. Începe la parter și verifică presiunea centralei la final
