În data de 23-11-2023, Guvernul a aprobat modificarea normelor metodologice de aplicare a legii locuinţei, stabilind, printre altele, că autorităţile administraţiei publice locale vor avea responsabilitatea de a comunica numărul locuinţelor şi gradul de ocupare a acestora, iar de locuinţele sociale sau de necesitate vor putea beneficia şi victimele violenţei domestice.
Din datele unui comunicat al Executivului, actul normativ prevede că se va include în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale a responsabilităţii de a comunica numărul locuinţelor şi gradul de ocupare a acestora.
Criteriile în baza cărora se repartizează locuinţele sociale vor avea în vedere inclusiv apartenenţa solicitanţilor la un grup vulnerabil, definit potrivit Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, expuşi riscului de excluziune socială şi marginalizare.
Astfel, „În procesul de soluţionare a cererilor privind repartizarea unei locuinţe sociale se va ţine cont de principii precum: transparenţă în procesul de acordare a locuinţelor sociale; prevenirea şi combaterea sărăciei; prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială; revenirea şi combaterea segregării; nediscriminare; egalitate de şanse”, mai prevede actul normativ, conform sursei citate.
O altă măsură prevăzută este că de locuinţele sociale sau de necesitate pot beneficia şi victimele violenţei domestice în cazul în care a fost emis ordin de protecţie provizoriu de poliţist şi/sau ordin de protecţie emis de instanţa judecătorească sau în cazul în care soţii au demarat procedura lichidării comunităţii, partajul bunurilor comune şi regularizarea datoriilor.
Aşadar, „Totodată, hotărârea stabileşte ca în cazul victimelor violenţei domestice în care soţii au demarat procedura lichidării comunităţii, partajul bunurilor comune şi regularizarea datoriilor, durata contractului de închiriere pentru locuinţele sociale nu poate depăşi data finalizării partajului prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, iar în cazul victimelor violenţei domestice în care a fost emis ordin de protecţie provizoriu de poliţist şi/sau ordin de protecţie emis de instanţa judecătorească durata contractului de închiriere pentru locuinţele de necesitate nu poate depăşi durata ordinelor de protecţie menţionate anterior”, mai precizează Guvernul.
Sursa: www.antena3.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaIntervalul de 10 ore pentru mese nu a dus la o slăbire mai mare decât cel de 16 ore
News24Nicușor Dan respinge alegerile anticipate înaintea votului de miercuri
Dolce SportRomânia începe Nations League în Suedia după șase deplasări fără victorie
GetPonyO plecare de pe loc a provocat un accident cu patru mașini în Ploiești. O femeie a fost rănită
BravonetDupă 40 de ani de carieră, Monica Anghel spune că nu aleargă numai după bani
LylaCe poți face pentru a întârzia îmbătrânirea pielii. Vara, evită soarele între orele 10 și 17