Cu 50,807 milioane de lei și un profit în creştere cu 30% anul trecut, a afișat producătorul de medicamente Biofarm, potrivit rezultatelor financiare preliminare neauditate remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În anul 2019 Compania a raportat, venituri din vânzări de 202,794 milioane de lei, în creştere de la 184,381 milioane de lei la 31 decembrie 2018.
Datoriile totale au fost de 89,858 milioane de lei, faţă de 60,043 milioane de lei în 2018, iar activele nete s-au cifrat la 257,156 milioane de lei, comparativ cu 225,418 milioane de lei.
Compania Biofarm avea un capital social de 98,537 milioane de lei în decembrie 2019.
Bazele actualei companii Biofarm au fost puse în 1921 prin fuzionarea mai multor firme producătoare de medicamente care utilizau că materii prime plantele medicinale, diverse glande, organe şi subproduse animaliere.
Biofarm are un portofoliu de peste 200 de produse care acoperă mai mult de 60 de arii terapeutice.
Acţiunile companiei sunt listate la Bursă de Valori Bucureşti – Categoria I începând cu anul 2005 iar din ianuarie 2015 sunt încadrate la Categoria Premium.