Cea mai mare firmă de pază din lume o duce greu în România

– „G4S Secure Solutions” SRL a raportat pierderi de peste 48 milioane lei în ultimii 4 ani
– „G4S Cash Solutions” SRL a avut profit de 7,3 milioane lei în 2014, dar a avut pierderi de peste 51 milioane lei în anul anterior

 „G4S Secure Solutions” SRL Bucureşti (J40/7363/1996, CUI 8780491), componentă a grupului mondial „G4S” specializat în activităţi de pază şi protecţie, a raportat pentru anul 2014 pierderi totale în valoare de 5.254.474 lei. Încheierea anului financiar cu pierderi importante nu este o premieră, toţi ultimii 4 ani având raportări de „profit negativ”. Cel mai mare este aferent anului 2013, când pierderile raportate au avut valoarea de 37.633.076 lei. În total, în ultimii 4 ani, acestea au cumulat 48.114.854 lei.

Situaţia financiară deficitară a componentei româneşti din grupul „G4S” este ilustrată şi de evoluţia capitalurilor proprii, care „cresc” negativ. Astfel, după ce capitalurile proprii au fost constant pozitive, cu fluctuaţii mai mici sau mai mari, în 2013 acestea au avut valoarea de -6.162.119 lei, deficit care aproape s-a dublat în 2014, ajungând la -11.416.593 lei.

Din cauza faptului că patronatul „G4S Secure Solutions” SRL este unul exclusiv străin, o astfel de raportare financiară ar putea crea suspiciunea că eventualele profituri sunt transferate prin metode, patentate sau nu, în străinătate. Cum firmele de pază au fost în atenţia unor organe începând cu acest an, nu ar fi exclus ca acestea să facă nişte verificări şi pe aici.

Unicul asociat al „G4S Secure Solutions” SRL este firma olandeză G4S HOLDING (B) B.V., iar calitatea de administrator unic este deţinută de spaniolul MARTINEZ DE ALEGRIA MARTINEZ DE YLARDUYA JOSE MARIA. Cei mai mulţi agenţi de pază cu însemnele „G4S” au existat în anul 2008, când „G4S Secure Solutions” SRL a avut un număr mediu de 4.710 angajaţi. Pentru 2014 acest număr a scăzut la 3.139.

Cash Solutions

Deşi cu acelaşi obiect principal de activitate, dar, probabil, specializată pe o nişă, grupul mai are în România şi firma G4S CASH SOLUTIONS SRL (J40/5273/2002, CUI 14715188). Poate pentru că aceasta lucrează cu mult „cash”, uneori are şi ani foarte buni, dar acest lucru nu este o regulă. Astfel, pentru anul 2014 a fost raportat profit de 7.351.140 lei, mult mai mic însă decât pierderile din anul anterior, care au fost istorice, atingând valoarea de 51.044.757 lei. Anul de vârf – atât din privinţa profitului, de 40.464.686 lei, cât şi din privinţa numărului mediu de angajaţi, 7.066 – a fost 2009. Apoi au urmat însă doi ani cu pierderi, de 6.836.755 lei în 2010 şi de 2.157.600 lei în 2011. Numărul de angajaţi a scăzut şi el, fiind de 2.536 în 2014. Asociaţi aici sunt firmele olandeze G4S HOLDING B B.V şi G4S OVERSEAS HOLDING NV, iar administrator este românul Octavian Călin Mârza.

„System” pentru holding

În România mai este prezentă componenta de holding a grupului, G4S SECURITY SYSTEMS SRL (J40/7504/2003, CUI 15487657). Deşi aceasta raportează cifre de afaceri mari, de exemplu de 2.551.960 lei pentru anul 2014, la final de exerciţiu financiar iese cu profit 0 (zero) sau chiar cu pierderi, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 5 ani. Administrator unic este acelaşi spaniol MARTINEZ DE ALEGRIA MARTINEZ DE YLARDUYA JOSE MARIA, iar asociaţii sunt firmele britanice G4S INTERNATIONAL 105 UK LTD şi G4S NOMINEES LTD.
Cel mai mare număr mediu de angajaţi al firmei care se ocupă cu relaţiile de holding ale G4S în România a fost de 101, în 2009. Pentru 2014 numărul mediu de angajaţi a fost 11.

„G4S” s-a remarcat în România după ce „a dat lovitura” la Compania Naţională Poşta Română, cu un contract extrem de profitabil sau costisitor, depinde de unde îl priveşti, pentru transportul de valori cu autospeciale blindate. Rezilierea acestuia face obiectul unor procese aflate încă pe rolul instanţelor.

Conform sitului internet propriu, „G4S este cea mai mare companie din lume care furnizează o gamă completă de produse, servicii şi soluţii integrate de securitate. G4S este cel mai mare angajator cotat la Bursa de Valori din Londra şi listat, de asemenea, la Bursa de Valori din Copenhaga. G4S desfăşoară operaţiuni în peste 120 de ţări şi are peste 620.000 de angajaţi„.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata