Hidroelectrica a demarat procedura de achiziție pentru un proiect major, estimat la aproape 50 de milioane de euro. Compania vizează realizarea Centralei Hidroelectrice Nehoiaşu II și extinderea staţiei de transformare din cadrul Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu. Investiția este considerată esențială pentru creșterea producției de energie regenerabilă.

Un contract la cheie de 44 de luni

Vorbim despre un contract estimat la aproximativ 49,5 milioane de euro, fără TVA, care va fi atribuit sub forma unui contract „la cheie”. Asta înseamnă că firma câștigătoare se va ocupa de tot, de la proiectare și fabricare până la livrare, montaj, testare, punere în funcțiune și chiar instruirea personalului de exploatare. Durata estimată de implementare a întregului proiect este de 44 de luni, iar lucrările se vor desfășura pe teritoriul județelor Buzău, Vrancea și Covasna.

Viziunea CEO-ului Bogdan Badea

Iar lansarea acestei proceduri marchează un moment important în strategia de dezvoltare a companiei. Bogdan Badea, CEO-ul Hidroelectrica, a subliniat că societatea continuă să investească în proiecte strategice menite să susțină tranziția energetică a României.

„Lansarea acestei proceduri reprezintă un moment important în strategia noastră de dezvoltare şi în efortul de valorificare a potenţialului hidroenergetic al României. Proiectul CHE Nehoiaşu II, parte a Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu, va contribui la creşterea capacităţii de producţie din surse regenerabile, la îmbunătăţirea flexibilităţii Sistemului Energetic Naţional şi la consolidarea rolului Hidroelectrica ca principal producător de energie verde din România. Continuăm să investim în proiecte strategice, în dezvoltarea, diversificarea şi hibridizarea portofoliului astfel încât să asigurăm tranziţia către un sistem energetic sustenabil”, a spus Bogdan Badea.

Ce se construiește, pe bune?

Dar ce înseamnă asta, concret, pentru sistemul energetic? Investiția vizează instalarea unui hidroagregat complet, care include turbina, generatorul, sistemele de automatizare și protecție, plus echipamentele hidromecanice auxiliare. Pe lângă asta, se va realiza și extinderea stației electrice de 110 kV. Proiectul prevede și integrarea sistemelor SCADA (esențiale pentru controlul modern al operațiunilor), precum și dezvoltarea infrastructurii de securitate și comunicații.

Prin aceste lucrări, Hidroelectrica urmărește să crească flexibilitatea sistemului energetic și să valorifice suplimentar potențialul hidroenergetic al râului Buzău.

Un proiect necesar pentru Hidroelectrica

Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu este considerată unul dintre cele mai importante proiecte din portofoliul investițional al companiei. E drept că finalizarea centralei Nehoiașu II este esențială pentru a încheia întreaga treaptă Surduc-Nehoiașu și pentru a spori producția de energie curată.

Criteriul de atribuire este clar.

Procedura va avea la bază „cel mai bun raport calitate-preț”, iar evaluarea ofertelor va ține cont nu doar de componenta financiară, ci și de parametrii tehnici garantați, performanța echipamentelor și garanțiile oferite.

Hidroelectrica este în prezent cel mai mare producător de energie regenerabilă din România. Compania gestionează un portofoliu solid de 188 de centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totală de 6,4 GW, la care se adaugă parcul eolian Crucea, cu o capacitate de 108 MW. ocupă primul loc în topul național al furnizorilor de energie electrică după mărimea portofoliului de clienți.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Bogdan Badea energie electrica energie regenerabila Hidroelectrica Surduc-Siriu