În data de 12-10-2022, Institutul Național de Statistică a prezentat cele mai noi date privind evoluția inflației și a economiei la nivel național. Rata anuală a inflației a ajuns la aproape 16% în luna septembrie a acestui an.
INS: Rata anuală a inflației a fost de 15,9% în luna septembrie 2022, raportat la septembrie 2021
Astfel, rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 a fost de 15,9%, comparativ cu luna septembrie 2021. Se remarcă o creștere uriașă a prețului gazelor naturale, cu 70%.
Din datele INS, rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%.
Creșterea prețurilor pentru mărfurile alimentare este de 19,12%, a mărfurilor nealimentare de 16,61% iar serviciile s-au scumpit cu 8%, în septembrie 2022, raportat la septembrie 2021.
În contextul INS, față de luna septembrie a anului trecut, produsele de morărit și panificație s-au scumpit cu 25%, pâinea cu 26%, legumele cu 21%, din care cartofii cu 42%, uleiul comestibil cu 46%, carnea și produsele din carne cu 14%, peștele și produsele din pește cu 18%, laptele și produsele lactate cu 23%, untul cu 34%, combustibilii cu 28%, energia electrică cu 24%, iar gazele cu 70%.
Cum arată datele recalculate pentru PIB-ul României în semestrul I, respectiv trimestrul II din 2022?
Datele provizorii prezentate de Institutul Național de Statistică care au vizat evoluția PIB.
Astfel, produsul intern brut a înregistrat în trimestrul II 2022, faţă de acelaşi trimestru din 2021, o creştere cu 5,1 % pe seria brută și 5,0 % pe seria ajustată sezonier.
În semestrul I 2022, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2021, cu 5,7% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a necesităţii asigurării consistenţei dintre datele anuale şi cele trimestriale în contextul revizuirii datelor pentru anul 2020, de la varianta semidefinitivă la varianta definitivă, pe de o parte, şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2021, pe de altă parte, fiind, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în 7 septembrie 2022.
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 357211,8 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1.8% faţă de trimestrul I 2022 şi cu 5.0% faţă de trimestrul II 2021.
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 701965,3 milioane lei preţuri curente, încreşter e – în termeni reali – cu 5,7% faţă de semestrul I 2021.
Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 336029,8 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,1% faţă de trimestrul II 2021.
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 609859,3 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,7% faţă de semestrul I 2021.
Comparativ cu varianta provizorie anterioară, în trimestrul II 2022, dinamica PIB a scăzut cu -0,2 puncte procentuale (de la 105,3% la 105,1%) şi valoarea adăugată brută cu -0,5 puncte procentuale (de la 105,6% la 105,1%); volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,7 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: Construcţii (+1,9 puncte procentuale); Comerţ cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-2.8 puncte procentuale).
Modificări mai importante ale contribuţiei la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat consumul final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei, de la +4,6% la +5,6%, exportul net de bunuri şi servicii, de la -7,2% la +0.5% ca urmare a revizuirii sursei de date și variația stocurilor de la 7,3% la -0,5%.
Datele definitive privind produsul intern brut pentru anul 2020
Concret, miercuri 12 octombrie, INS a prezentat datele definitive privind PIB pentru anul 2020.
Astfel, produsul intern brut pentru anul 2020 a fost de 1.066.780,5 milioane lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu -3,7% faţă de anul 2019.
Comparativ cu varianta semidefinitivă, în varianta definitivă Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2020 s-a majorat cu 0,7%, precizează INS.
În anul 2020, modificări ale contribuţiei la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat:
- Industria, de la -0,9% la –1,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -2 puncte procentuale (de la 95,5% la 93,5%);
- Comerţul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hotelurile şi restaurantele, de la -1,2% la -0,6%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +3,2 puncte procentuale (de la 93,6% la 96,8%);
- Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, de la -0,2 la -0,5, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -3,6 puncte procentuale (de la 97,5% la 93,9%);
- Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,1 la -0,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -1,1 puncte procentuale (de la 100,6% la 99,5%).
Modificări mai importante ale contribuţiei la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat:
- Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la -3,2% la -2,4%, ca urmare a modificării volumului său cu +1,2 puncte procentuale (de la 94,9% la 96,1%);
- Cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,4 la +0,2, ca urmare a modificării volumului său cu -0,7 puncte procentuale (de la 101,8% la 101,1%);
- Variaţia stocurilor, de la -0,3% la -0,2%;
- Exportul net de bunuri şi servicii, de la -1,5% la -1,6%.