MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, a înregistrat o triplare spectaculoasă a numărului de vizite și pacienți în clinicile și spitalele sale în ultimii opt ani. Concret, clinicile grupului au înregistrat peste 4,8 milioane de vizite în 2025, o creștere masivă de la 1,5 milioane de vizite în 2018. Această evoluție vine pe fondul unei strategii agresive de achiziții care a consolidat piața privată de sănătate.
Cifrele unei expansiuni agresive
Dincolo de numărul de vizite, și veniturile medii s-au dublat în aceeași perioadă, ajungând la aproape 250 de lei per vizită. Această dinamică se reflectă, de altfel, în întreaga piață privată de sănătate. Nu de puține ori, prețurile consultațiilor au crescut vizibil. În București, la una dintre marile clinici medicale, un pacient ajunge să plătească în medie în jur de 400 de lei pentru o singură consultație, aproape dublu față de acum cinci ani.
Spitalele, motorul de profit
Cele mai profitabile la nivel de venituri per pacient sunt, de departe, spitalele. Aici lucrurile stau puțin diferit.
La aproape 210.000 de pacienți înregistrați în 2025 în cele 18 spitale MedLife din țară, venitul mediu a fost de 4.200 de lei. Și această cifră s-a dublat, practic, față de acum opt ani, arătând unde se concentrează profitabilitatea în sistemul medical privat.
Strategia din spatele creșterii
Dar cum s-a ajuns aici, pe bune? Expansiunea nu a fost doar organică, ci a fost alimentată de o campanie masivă de preluări. Peste 80 de companii au fost integrate în grup în ultimii cinci ani. Mihai Marcu, CEO și președintele MedLife, a explicat strategia. „Am consolidat piaţa prin integrarea de companii antreprenoriale locale, depăşind 60 de tranzacţii finalizate şi peste 80 de companii integrate în grup. Această strategie ne-a permis să construim cea mai extinsă reţea medicală privată din România, care are acum peste 450 de unităţi medicale proprii, aproape 12.000 de angajaţi şi colaboratori“, a transmis oficialul companiei.
O piață privată în plină fierbere
Creșterea MedLife se înscrie într-un trend general. Cele 12.000 de firme active în asistența medicală specializată (cod CAEN 8622) au atins în 2024 un nivel record de 15,2 miliarde de lei cifră de afaceri, în creștere cu 22% față de anul anterior. V-ați întrebat vreodată de ce? Unul dintre motive este sistemul public de sănătate, care nu ține pasul cu nevoile pacienților. Programările la spitalele de stat sunt greu de realizat, timpii de așteptare sunt mari, iar ambulatoriile de stat fie nu există, fie nu sunt atractive pentru medici.
Iar toate aceste obstacole trimit pacienții direct spre unitățile private. Numai că aici, puține servicii sunt decontate. Un pacient român ajunge să plătească în medie 21-25% din costul total pentru sănătate din propriul buzunar, după ce deja contribuie cu 10% din salariul brut la fondul public. Asta înseamnă, conform unui raport al Comisiei Europene, că pacienții plătesc în plus, în medie, 340 de euro pe an pentru investigații sau proceduri medicale.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana12 cazări pentru un circuit auto în Big Sur. Tarifele pornesc de la 293 de dolari pe noapte
News24Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
Dolce SportIulian Tameș spune că vor fi reziliate contractele lui Drăghici-Mușat și Lungu după bătaia din vestiar
GetPonyMașină de lux evaluată la 622.000 de lei, oprită când ieșea din România prin Rădăuți-Prut
BravonetMarina Vlady a murit la 88 de ani, acasă, alături de cei dragi și animalele sale
LylaPasta de dinți nu tratează coșurile și îți poate irita pielea. Ce poți folosi în loc