Preşedintele Kosarom: Nu mai investim nici un leu, până nu vedem măsuri de sprijin pentru producătorii români

– Producătorul ieşean de carne şi preparate din carne Kosarom ţine în stand-by o investiţie de circa 20 milioane de euro, în aşteptarea unor măsuri guvernamentale de sprijinire a zootehniei. Pentru a putea face faţă concurenţei occidentalilor, crescătorii români de animale speră la subvenţionarea dobânzilor la împrumuturile bancare şi acordarea de  compensări pentru investiţiile în bunăstarea animalelor.

.

Neculai Apostol, fondatorul Grupului de firme „Kosarom”, a declarat pentru revista economică FINANCIARUL că nu va demara lucrările aferente unui proiect în valoare de 20 milioane de euro până când „nu vedem ce viziune de sprijinire a zootehniei va adopta statul”.

„Am discutat şi negociat contractele cu furnizorii şi împrumuturile la bănci. Dacă ni se vor aproba o serie de cereri din protocolul de negociere dintre patronatele producătorilor de carne şi Guvern, vom demara investiţia. Dacă nu primim nicio formă de sprijin din partea statului, ne mai gândim dacă ne aventurăm la împrumuturi atât de mari în bănci”, ne-a spus Neculai Apostol, preferând să nu dezvăluie mai multe informaţii despre investiţiile pe care  le pregăteşte.

.

În timp ce vesticii şi-au amortizat investiţiile, producătorii români se luptă cu băncile

În opinia lui Neculai Apostol, un producător autohton de preparate din carne nu poate rezista pe piaţă într-o competiţie cu firmele de profil din Occident, fără un sprijin strategic din partea autorităţilor statului.

„Cei din Vest şi-au amortizat de zeci de ani spaţiile de producţie. Mai mult, ei au beneficiat de ajutoare substanţiale din partea statului, în perioadele lor de dezvoltare. Acum le este uşor vesticilor să vină pe piaţă cu produse ieftine şi să mai ceară şi înlăturarea ajutoarelor de stat, pe piaţa comună. Noi abia acum ne luptăm cu rambursarea creditelor de milioane de euro contractate pentru dezvoltare în anii din urmă, la care se adaugă şi alte scumpiri pe lanţul de producţie”, ne-a mai spus Apostol.

.

Crescătorii de animale aşteaptă materializarea formelor de sprijin a zootehniei promise de guvernanţi

Începând cu acest an, România nu mai poate acorda subvenţii pentru anumite sectoare economice, printre cei afectaţi de această măsură numărându-se şi crescătorii de animale. Ajutoarele de stat de care au beneficiat aceştia până la finalul anului trecut au avut ca scop oferirea posibilităţii de a se alinia la exigenţele pieţei comune.

Cu toate acestea, producătorii din industria cărnii îşi pun speranţe în adoptarea unor forme de sprijin pentru zootehnie, printre care cea mai importantă ar fi subvenţionarea dobânzilor la împrumuturile pentru investiţii. Mai mult, crescătorii de porcine şi de păsări aşteptă punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern promisă de ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, prin care se va acorda „o compensare pentru bunăstarea animalelor”.

„Am pregătit două scheme de ajutor care vin să acorde o compensare pentru bunăstarea animalelor. Faţă de nivelul obligatoriu al standardelor de bunăstare prevăzut prin regulamentele europene, crescătorii trebuie să mai asigure câteva lucruri, cum ar fi mărirea spaţiului de mişcare, apă potabilă, asigurarea unui climat propice. În funcţie de câte standarde din acestea îndeplineşte un fermier, poate primi mai mulţi bani”, a promis ministrul Agriculturii. Acesta a mai precizat că, în total, pentru cele două programe sunt prevăzute circa 200 de milioane de euro, în 2010, singura problemă fiind că proiectul de hotărâre este blocat la Ministerul de Finanţe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata