România a pierdut 12 poziții în ediția 2026 a clasamentului IMD World Competitiveness Center și a ajuns pe locul 61 din 70 de economii analizate, un recul care o plasează sub Polonia, Ungaria și Bulgaria și o lasă doar marginal peste Mexic și Slovacia. Pentru mediul de afaceri, semnalul nu este unul de imagine, ci de cost al capitalului, productivitate și capacitate de a atrage investiții noi.

În practică, coborârea pe poziția 61 înseamnă o deteriorare abruptă față de anul anterior, când România se afla pe locul 73, și o poziționare în ultimul decil al clasamentului global. Mai precis, România este devansată de Polonia, aflată pe locul 41, cu 20 de poziții mai sus, de Ungaria, pe locul 51, cu 10 poziții avans, și de Bulgaria, pe locul 56, cu 5 poziții peste. România rămâne înaintea Mexicului, locul 62, și a Slovaciei, locul 63, cu o marjă de doar un loc, respectiv două locuri.

Miza pentru companii este directă. Un scor de competitivitate mai slab indică o economie în care costurile operaționale și fricțiunile administrative tind să consume mai mult din marje, iar proiectele noi sunt mai greu de justificat în fața investitorilor sau a finanțatorilor. Și pentru firmele locale, asta înseamnă presiune suplimentară pe EBITDA într-un mediu deja afectat de inflația cumulată de peste 58% din 2020 și de deficite care ridică riscul de țară.

Clasamentul IMD nu măsoară doar dimensiunea economiei sau nivelul PIB, ci capacitatea unei economii de a funcționa coerent prin patru piloni: performanță economică, eficiență guvernamentală, eficiență a mediului de afaceri și infrastructură. Când o țară pierde 12 locuri într-un singur an într-un astfel de cadru, mesajul pentru investitori este că slăbiciunea este mai largă decât un simplu ciclu conjunctural.

Poziția din clasament mută comparația României dinspre liderii regionali spre economii cu profil de risc apropiat

Pentru investitorii care compară proiecte în Europa Centrală și de Est, România nu mai concurează în această fotografie cu economiile din prima parte a clasamentului, ci cu state aflate în vecinătatea imediată a locurilor 60-63. Numai că această repoziționare afectează nu doar fluxurile de capital nou, ci și deciziile de extindere ale companiilor deja prezente, care își compară permanent costurile logistice, predictibilitatea fiscală și viteza de execuție administrativă între piețe.

La vârful clasamentului, Singapore, Hong Kong și Elveția ocupă primele trei locuri, urmate de Taiwan, Emiratele Arabe Unite, Danemarca și Irlanda. Diferența față de aceste economii nu este doar de bogăție, ci de funcționare a instituțiilor și a infrastructurii, exact zonele care contează în decizia de amplasare a capitalului productiv. Iar la capătul opus, Venezuela închide topul pe locul 70, cu 22,4 puncte.

Potrivit Adevarul, căderea României vine într-un moment în care companiile operează deja cu cerere reală erodată, costuri mari de finanțare și presiune pe marje. Datele economice recente arată și o deteriorare a rezilienței corporative: 66 de companii mari, cu active de peste 1 milion de euro, au intrat în insolvență în trimestrul I 2026, de 2,6 ori mai multe decât în trimestrul I 2025. Sectoarele cele mai expuse au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul și transporturile, exact zone sensibile la infrastructură și la eficiența administrației.

Pentru companiile industriale și chimice, efectul poate fi și mai vizibil. Aceste sectoare se confruntă deja cu volatilitatea costurilor la materii prime și energie, cerințe mai stricte de sustenabilitate și cerere prudentă. Dar într-o economie cu competitivitate în scădere, aceleași firme suportă și un cost suplimentar al întârzierilor logistice, al serviciilor publice slabe și al unui cadru administrativ care încetinește investițiile.

Deficitele, inflația și infrastructura slabă reduc atractivitatea randamentului ajustat la risc

Pentru capitalul străin, problema nu este doar rata de rentabilitate a unui proiect, ci randamentul ajustat la risc. O economie cu deficite ridicate și cu inflație cumulată de peste 58% din 2020 transmite că o parte mai mare din randamentul nominal poate fi erodată de costuri, volatilitate și de eventuale măsuri fiscale corective. Asta poate împinge investitorii să ceară prime de risc mai mari sau să redirecționeze proiecte spre piețe regionale mai bine clasate.

Și pentru antreprenorii locali, implicația este similară. Dacă infrastructura și eficiența guvernamentală rămân în urmă, creșterea devine mai intensivă în capital și mai puțin predictibilă. Un proiect de extindere în producție, retail sau transport nu mai concurează doar cu costul propriu de finanțare, ci și cu costul timpului pierdut, al blocajelor și al unei cereri reale afectate de inflație.

Datele disponibile indică și un cost de oportunitate mai greu de recuperat: o competitivitate slabă reduce șansele ca revenirea forței de muncă și a capitalului românesc din exterior să se transforme în investiții productive la scară mai mare. Îmbunătățirea condițiilor de trai din România și comprimarea diferenței de venit și calitate a vieții față de Spania pot ajuta la revenirea unei părți din forța de muncă, dar fără infrastructură mai bună, digitalizare și servicii publice mai eficiente, efectul economic rămâne limitat.

Ce devine relevant pentru decidenți în lunile următoare este dacă Guvernul mută discuția de la administrarea deficitului la reforme structurale care pot urca scorul pe cei patru piloni IMD: reducerea dezechilibrelor fiscale, accelerarea investițiilor în cercetare și digitalizare, modernizarea infrastructurii și creșterea calității serviciilor publice. Fără aceste corecții, România intră în a doua jumătate a lui 2026 de pe locul 61 din 70, la cinci poziții sub Bulgaria și la 20 sub Polonia.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Bulgaria IMD World Competitiveness Center Polonia Slovacia Ungaria