România se confruntă cu un paradox energetic major pe piața spot, importând masiv electricitate la cel mai mare preț din Europa pentru a acoperi cererea internă. La ora 8:00, consumul național se ridica la aproape 5.200 de MWh, în timp ce producția abia atingea nivelul de 4.352 MWh, în ciuda faptului că energia generată prin panouri fotovoltaice reprezintă deja o treime din mixul de producție pe timpul zilei.

Discrepanța cotațiilor și exportul în pierdere

Iar cifrele din piață ilustrează o ineficiență structurală severă a sistemului. În luna aprilie, România a exportat energie electrică la prețuri medii de aproximativ 50 euro/MWh în timpul zilei, când producția solară atinge nivelul maxim. Însă, odată cu lăsarea serii, cotațiile s-au inversat dramatic. Importurile în orele de vârf au atins pragul de 250 euro/MWh, conform unei analize de specialitate.

„Este parte a răspunsului de ce România are prețuri mari la energie. Este parte a răspunsului că nu contează cât produci, ci când produci. Deși cantitatea importată a fost doar de aproximativ două ori mai mare decât cea exportată, valoarea financiară a importurilor a fost de aproape șapte ori mai ridicată”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-un comunicat de presă.

Cum se reflectă asta în costurile operaționale ale companiei dumneavoastră? Atunci când achiziționați energie din piața liberă, volatilitatea extremă a prețurilor intraday pune o presiune directă pe planificarea bugetară a oricărei afaceri industriale sau de retail.

Cursa stocării pierdută în fața vecinilor din sud

Numai că problema fundamentală rezidă în infrastructura de stocare. Pe baza datelor furnizate de Digi24 într-un material publicat recent, vecinii din sud monetizează mult mai eficient tranziția energetică, deși au o capacitate de producție regenerabilă net inferioară.

„România continuă să gândească energia în logica veche, construim mai multe și mai multe capacități de producție. Bulgaria a înțeles însă mai repede noua logică energetică europeană; într-un sistem dominat de solar și eolian, adevărata putere nu mai este producția brută, ci capacitatea de a muta energia în timp și mai ales de a folosi baterii „grid-forming” capabile să creeze și stabilizeze rețeaua electrică, nu doar să urmeze o rețea existentă”, a publicat asociația în analiza sa.

Situația tehnică a sistemelor de stocare este detaliată exhaustiv în același raport.

„În România, conform unor informații din spațiul public aproximativ 95% dintre bateriile instalate sunt de tip Grid-Following. Aceste sisteme urmăresc rețeaua existentă, dar nu pot stabiliza independent sistemul. În Bulgaria, aproximativ 20% dintre baterii sunt deja Grid-Forming. Grid-Forming înseamnă baterii capabile să ofere inerție sintetică, stabilizare de frecvență și suport real pentru o rețea dominată de regenerabile. Bulgaria începe să construiască infrastructura energetică a viitorului, în timp ce România încă încearcă să adapteze infrastructura trecutului. Practic, România produce energie ieftină la prânz, Bulgaria o stochează în baterii, iar România o cumpără înapoi seara la prețuri explozive. Aceasta este esența întregii povești. România are aproximativ 10.100 MW instalați în eolian și fotovoltaic, inclusiv prosumatori. Bulgaria are doar aproximativ 6.700 MW. Și totuși, Bulgaria începe să monetizeze mai bine tranziția energetică. De ce? Pentru că Bulgaria a investit masiv în sisteme de stocare. Bulgaria a depășit deja 2 GW putere instalată în baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare. Mai mult, are în dezvoltare alte proiecte pentru a ajunge rapid la o capacitate de stocare de 10 GWh. România, în schimb, are aproximativ 0,6 GW putere instalată în baterii și puțin peste 1 GWh capacitate de stocare”, potrivit Asociației Energia Inteligentă.

Oprirea reactoarelor nucleare și impactul imediat

În plus, contextul actual de piață este agravat de indisponibilitatea centralelor de bază. Unitatea 1 de la Cernavodă a fost recent deconectată de la rețea, în timp ce Unitatea 2 a fost oprită anterior. Din acest motiv, România importă energie la cotații de 140 euro/MWh. Prin comparație, Bulgaria plătește 136 euro/MWh, Polonia achită 120 euro/MWh, în timp ce piețele occidentale raportează costuri mult inferioare: Franța se situează la 37 euro/MWh, iar Spania la 53 euro/MWh.

Deficitul de planificare este clar .

„Este rezultatul unei proaste planificări și unei proaste gestionări a investițiilor pentru care am avut bani – și bani au fost puși la dispoziție de către Uniunea Europeană – și dacă am fi avut și capacitate de stocare și Hidroelectrica s-ar fi ocupat de asta și nu de acordarea de bonusuri pentru conducere, nu eram în situația asta”, a explicat experta în domeniul energiei Eugenia Gusilov.

Întrebată despre soluțiile pe care decidenții ar trebui să le implementeze pentru limitarea efectelor financiare negative, experta a indicat o adaptare necesară a comportamentului de consum.

„Partea de demand response, adică în măsura în care putem să consumăm în timpul zilei, atunci când avem producție pe solar, asta ar putea ajuta pentru acei consumatori care pot să treacă la consum în timpul orelor din timpul zilei, când avem producție solară. În mare parte însă nu prea pot consumatorii să facă lucrul ăsta, pentru că sunt la serviciu și se întorc seara și atunci noi avem consumul mai mare după ora 18:00. Deci, aici cei care vor putea să treacă pe consum în timpul zilei să o facă, iar cei care nu vor putea, în mare parte, majoritatea vom plăti prețuri mai mari pentru proastă planificare, investiții nerealizate la timp”, a adăugat Gusilov.

Sistemul energetic național va trebui să gestioneze acest dezechilibru major pe termen scurt, având în vedere că România nu va beneficia de energie nucleară (esențială pentru acoperirea benzii de consum la nivel industrial) timp de încă trei săptămâni de acum încolo.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
baterii stocare Cernavoda Dumitru Chisăliţă energie electrica Hidroelectrica social