China lui Xi Jinping își revine și face deschideri către afacerile occidentale. În timp ce aduce un nou suflu în topurile multinaționalelor, aduce, de asemenea, o nouă dilemă: dacă să investească sau nu în cea de-a doua economie ca mărime din lume, în timp ce tensiunile geopolitice legate de soarta Taiwanului se intensifică.
De când Beijingul a renunțat la toate restricțiile Covid-19 în decembrie, cererea reținută în sectorul comerțului cu amănuntul a alimentat o redresare mai rapidă decât se aștepta. Expansiunea economică de 4,5% a Chinei în primul trimestru și-a făcut loc în câștigurile mărcilor occidentale, în special în partea superioară a spectrului de consum.
Luați exemplul Porsche, care a raportat un salt record de 18% în vânzări, determinat de China, cea mai mare piață a producătorului german de mașini de lux. Sau LVMH, la fel de impulsionat de creșterea pe cea mai mare piață de bunuri de lux din lume, despre care grupul francez a declarat că a condus la o creștere de 17% a vânzărilor din primul trimestru, în timp ce creșterea s-a stabilizat în SUA. Între timp, rivalul său Hermès, cu sediul la Paris, a salutat „un an nou chinezesc foarte bun”, dezvăluind un salt de 23% al veniturilor în Asia. În aceste sfere mai înalte, consumatorii pot fi taxați cu 30% mai mult pentru bunurile de lux în China decât în Europa, potrivit Morgan Stanley.
Dar există un „elefant în cameră”, după cum a remarcat economistul UniCredit Erik Nielsen într-o informare de după reuniunile de primăvară ale FMI: tensiunile geopolitice în creștere între China și Occident aduc „cea mai profundă schimbare dintr-o generație în gândirea politicii economice și în prioritățile politice”.
„În SUA”, a scris el, „totul se rezumă la a conține China. În Europa, este parțial o versiune mai moale a aceluiași lucru. Acest lucru înseamnă că, dacă (sau când?) relațiile dintre SUA și China se vor deteriora și mai mult în acest „tit-for-tat”, ducând la noi măsuri protecționiste, inclusiv interdicții de export și sancțiuni, întreprinderile europene vor fi cel mai probabil prinse între cele două părți.”
Companiile au fost conștiente de acest risc de când fostul președinte american Donald Trump a impus o serie de sancțiuni economice asupra companiilor chineze, marcând o schimbare mai conflictuală față de Beijing, care a continuat sub succesorul său democrat Joe Biden. Pentru lanțurile de aprovizionare, această poziție, împreună cu întreruperile comerciale uriașe din timpul pandemiei Covid, a determinat companiile să renunțe la noțiunea de „just in time” pentru „just in case” – grupuri de la Intel la Apple revizuind dependența lor de China și încercând să mute părți din producția lor în altă parte, în țări precum India și Vietnam.
Însă, atât de mare este interdependența cu China construită în ultimele două decenii, încât nu este o sarcină ușoară, după cum arată dificultățile întâmpinate de Apple în India. Și dacă există o lecție de la decuplarea mult mai mică dintre Rusia și Occident în urma invaziei Ucrainei, aceasta este că procesul este dureros pentru mărcile occidentale și că se intră doar cu reticență.
Redresarea economică a Chinei nu va face decât să îngreuneze punerea în aplicare a acestor planuri de diversificare a lanțurilor de aprovizionare, în special pentru grupurile cotate la bursă. Cu o presiune tot mai mare din partea acționarilor și cu stimulente salariale care sunt legate de performanța prețului acțiunilor, tentația va fi mai mare de a minimiza riscurile geopolitice sau chiar de a le ignora (un general american a prezis recent că Washingtonul și Beijingul vor intra probabil în război din cauza Taiwanului în 2025).
Desigur, producătorul auto german Volkswagen, care deține Porsche, a anunțat săptămâna aceasta un plan de investiții de 1 miliard de euro pentru a construi un centru de inovare în China. Acest lucru a venit după ce anul trecut a decis să cheltuiască 2,4 miliarde de euro pentru o societate cu Horizon Robotics, un proiectant chinez de cipuri. Nu este tocmai un semn de prudență în ceea ce privește o țară pe care un număr tot mai mare de factori de decizie politică o consideră cea mai mare amenințare pentru Occident.
Sursa – www.ft.com