Cupa Mondială - Franţa 1938

Campionatul Mondial de Fotbal 1938: Italia își apără titlul în Franța

O ediție marcată de absențe notabile și tensiuni politice

Între 4 și 19 iunie 1938, Franța a fost gazda celei de-a treia ediții a Campionatului Mondial de fotbal, la care România a participat din nou. Această competiție s-a desfășurat într-un context internațional tensionat, fiind ultima mare manifestare sportivă înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Italia triumfătoare

Reprezentativa Italiei a reușit să-și apere cu succes titlul câștigat anterior, învingând Ungaria în finala disputată cu scorul de 4-2. Printre jucătorii cheie ai echipei italiene s-au numărat Aldo Olivieri, Giuseppe Meazza și Silvo Piola.

Organizarea turneului

Franța a fost aleasă ca țară gazdă în august 1936 datorită eforturilor lui Henri Delaunay și Robert Guérin. Aceasta a fost prima ediție la care atât țara gazdă cât și campioana en titre au avut calificare automată, fără preliminarii.

Competiția s-a desfășurat pe zece stadioane modernizate din nouă orașe franceze: Antibes, Bordeaux, Le Havre, Lille, Marsilia, Paris (două stadioane), Reims, Strasbourg și Toulouse. Deși stadionul Gerland din Lyon fusese inclus inițial în programul competiției, meciul planificat acolo între Suedia și Austria nu s-a mai jucat din cauza absenței austriecilor.

Formatul turneului

Turneul a urmat un format eliminatoriu similar cu cel utilizat la ediția anterioară. Din cele 16 echipe inițiale participante au rămas doar 15 după anexarea Austriei la Germania. Echipele incluse erau majoritar europene (12), dar au existat reprezentative din America (Brazilia și Cuba) și una din Asia (Indiile de Est).

Printre absențele notabile s-au numărat Argentina – câștigătoarea Copa America din 1937 – care nu a reușit să obțină organizarea turneului dorit pentru acea ediție. De asemenea, Uruguay-ul nu a participat deloc după ce refuzase invitația FIFA.

Meciurile eliminatorii

Optimile de finală au avut loc pe 4 și 5 iunie: Germania – Elveția (1-1), Ungaria – Indiile de Est (6-0), Cuba – România (3-3), Franța – Belgia (3-1), Italia – Norvegia (2-1) şi Brazilia – Polonia (6-5). Meciurile terminate la egalitate au fost rejucate pe data de 9 iunie; astfel Elveția avansând după o victorie împotriva Germaniei cu scorul de 4-2 iar Cuba eliminând România cu un rezultat strâns: 2-1.

Această competiție rămâne memorabilă nu doar pentru performanțele sportive ci şi pentru atmosfera politică tensionată ce o înconjura.

Finala Cupei Mondiale din 1938: Italia își apără titlul în fața Ungariei

O competiție plină de momente memorabile

Cupa Mondială de Fotbal din 1938, desfășurată în Franța, a fost marcată de meciuri spectaculoase și jucători remarcabili. Printre aceștia s-a numărat Leonidas, supranumit „Omul de Cauciuc”, care a impresionat publicul cu abilitățile sale acrobatice și cu precizia loviturilor la poartă.

Germania eliminată surprinzător

Echipa Germaniei, antrenată de Sepp Herberger — viitor câștigător al titlului mondial în 1954 — a avut o prestație dezamăgitoare la turneul din acest an. Ironia sorții a făcut ca elvețienii să fie cei care i-au eliminat pe nemți, sub conducerea lui Karl Rappan, un tehnician austriac cunoscut pentru strategia sa defensivă similară cu ‘catenaccio’.

Sferturile de finală: rezultate notabile

Pe 12 iunie au avut loc sferturile de finală. Ungaria a obținut o victorie convingătoare împotriva Elveției (2-0), Suedia a surclasat Cuba (8-0), iar Italia s-a impus asupra Franței (3-1). Meciul dintre Brazilia și Cehoslovacia s-a terminat la egalitate (1-1) și s-a rejucat pe 14 iunie, când brazilienii au câștigat cu 2-1.

Partida dintre Italia și Franța s-a bucurat de cea mai mare audiență, atragând peste 59.000 de spectatori pe stadionul Colombes. Francezii nu au reușit să continue tradiția gazdelor campionatului mondial după ce atacantul italian Silvio Piola le-a marcat două goluri.

Controversele sferturilor

Meciul inițial dintre Brazilia și Cehoslovacia nu a fost lipsit de incidente neplăcute; ambele echipe au primit trei cartonașe roșii iar doi jucători cehoslovaci au suferit fracturi grave.

Semifinalele decisive

Pe 16 iunie s-au disputat semifinalele. Ungaria a dominat Suedia cu un scor impresionant de 5-1 grație unui hat-trick realizat de Gyula Zsengellér. În celalt meci semifinal, Italia l-a lăsat pe Leonidas pe bancă în confruntarea cu Brazilia; absența sa cruciala le-a permis italienilor să se impună cu 2-1.

Medalia de bronz pentru Brazilia

În finala mică disputată între Brazilia și Suedia la Bordeaux, brazilienii au obținut medalia de bronz printr-o victorie clarificatoare (4-2). Leonidas s-a remarcat din nou alături de colegii săi Romeu și José Peracio.

Triumful Italiei în finala mare

Finala competiției din acest an s-a desfățurat pe data de 19 iunie între Italia și Ungaria la stadionul Colombes din Paris. Cu o asistență estimată la aproximativ 45.000 spectatori, partida arbitratãde George Capdeville s-a soldat cu victoria Italiei printr-un rezultat final favorabil lor: 4-2 (3-1).

Silvio Piola şi Gino Colaussi au contribuit decisiv pentru echipa italianã marcând câte două goluri fiecare într-un meci plin d e intensitate şi emoţie sportivã.

Italia câștigă din nou Cupa Jules Rimet

O victorie memorabilă în fața Ungariei

Într-o finală dramatică desfășurată pe stadionul din Paris, echipa națională a Italiei a reușit să ridice pentru a doua oară trofeul legendar al Cupei Jules Rimet. Meciul s-a încheiat cu un rezultat de 4-2, golurile italiene fiind marcate de Giuseppe Meazza (minutele 6 și 35), în timp ce ungurii au punctat prin Titkos și Sarosi (minutele 8 și 70). Președintele Franței, Albert Lebrun, a avut onoarea de a înmâna trofeul echipei „squadra azzurra”.

Ungaria: o tradiție fotbalistică remarcabilă

După această finală, Ungaria avea să obțină titlul olimpic la Helsinki în 1952, având deja un palmares impresionant care include medalia de argint la Campionatul Mondial. Cluburi precum Ferencvaros și Ujpest au contribuit la succesul fotbalului maghiar prin performanțe notabile pe plan european. Jucători legendari precum Puskas și Kocsis au fost ambasadori ai talentului maghiar pe terenurile internaționale.

Supraviețuitorii din ’34

Sub conducerea selecționerului Vittorio Pozzo, Italia s-a bazat pe experiența unor jucători care fuseseră parte din echipa câștigătoare din 1934. Mijlocașii Giuseppe Meazza și Giovanni Ferrari, alături de atacantul Silvio Piola – autor a două goluri decisive – au fost considerați „artizanii victoriei” după meci. Această reușită le-a permis italienilor să contracareze zvonurile conform cărora succesul lor anterior ar fi fost influențat de avantajele jocului acasă.

România: o eliminare surprinzătoare

În contrast cu triumful Italiei, România a avut o soartă nefericită la turneul mondial din același an. Deși dispunea de jucători talentați precum Bindea și Dobay, echipa română a fost eliminată prematur după ce s-a confruntat cu selecționata Cubei într-un meci istoric. În prima întâlnire dintre cele două formații s-au marcat șase goluri (3-3), iar rejucarea ulterioară s-a soldat cu victoria cubanezilor (2-1).

Detalii despre lotul României

România s-a prezentat la turneu cu un lot format din 21 de jucători sub conducerea antrenorului Alexandru Săvulescu. Printre acești jucători se numără trei portari și zece atacanți experimentați care aveau deja participări anterioare la competiții internaționale.

Concluzie: Un turneu plin de momente memorabile

Campionatul Mondial din 1938 nu doar că a adus momente istorice pentru Italia dar a evidențiat totodată evoluțiile surprinzătoare ale altor echipe participante. Cu o medie impresionantă de peste patru goluri per meci în cele optsprezece partide disputate, acest turneu rămâne unul dintre cele mai prolifice din istoria fotbalului mondial.

Ediția din 1938 a Cupei Mondiale: Statistici și Evenimente Remarcabile

Performanțele individuale și echipele cu rezultate notabile

La ediția din 1938 a Cupei Mondiale, jucători precum Ase Goluri și György Sárosi s-au evidențiat prin cele cinci goluri marcate fiecare. De asemenea, italianul Silvio Piola a contribuit la succesul echipei sale cu același număr de reușite.

Pe de altă parte, Olanda și Indiile de Est au încheiat competiția fără să marcheze vreun gol. Cea mai afectată echipă în ceea ce privește defensiva a fost Cuba, care a primit nu mai puțin de 12 goluri.

Indisciplina pe teren

Brazilia s-a remarcat ca fiind cea mai indisciplinată echipă, primind două cartonașe roșii pentru jucătorii Machado și Zeze Procopio. Alte două cartonașe roșii au fost acordate germanului Hans Pesser, după doar o repriză jucată în turneu, și cehoslovacului Jan Riha. Totodată, brazilienii Leonidas, Romeu și Peracio au demonstrat o rezistență remarcabilă pe teren, acumulând fiecare câte 420 de minute de joc.

Autogol istoric

Un moment notabil al competiției din 1938 a fost primul autogol din istoria Cupei Mondiale. Acesta i-a aparținut elvețianului Ernst Loertscher în meciul împotriva Germaniei din optimile de finală; totuși, Elveția s-a impus cu un scor final de 4-2.

După această ediție inaugurală cu autogoluri istorice, competiția s-a desfășurat la intervale regulate de patru ani până la întreruperea cauzată de cel De-al Doilea Război Mondial (1938-1950).

Moartea legendelor fotbalului

Doi dintre campionii mondiali ai anului 1938 au trăit până recent: Aldo Olivieri și Pietro Rava. Olivieri a decedat pe 6 aprilie 2001 la vârsta de 90 ani în Lido di Camaiore. La rândul său, Pietro Rava a murit pe 5 noiembrie 2006 tot la vârsta venerabilă de nouă decenii. Rava nu doar că a câștigat Cupa Mondială din ’38 dar avea un palmares impresionant inclusiv medalia olimpică obținută la Berlin în ’36.

În anul 2004 s-a stins din viață Leonidas da Silva – cunoscut drept „Diamantul negru” – care fusese golgheter al turneului mondial din ’38 şi suferise timp îndelungat datorită maladiei Alzheimer.

Mathias Sindelar: Un simbol al fotbalului austro-german

Anexarea Austriei de către Germania nazistă în anul acela l-a marcat profund pe Mathias Sindelar – unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai vremii. Refuzând să joace pentru naționala germanică după această anexare forțată, Sindelar s-a retras prematur din activitatea sportivă la vârsta de doar 33 ani. Circumstanțele morții sale rămân neclare; se speculează că ar fi fost sinucis sau otravit.

În fiecare an mormântul lui este vizitat anual cu flori şi lumânări aprinse ca omagiu adus unei legende care va rămâne mereu un simbol al fotbalului austro-german.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News