Cupa Mondială – Franţa 1938

A treia ediție a Campionatului Mondial de fotbal s-a disputat în Franța, între 4-19 iunie 1938, reprezentativa României participând și de această dată la turneul final.

La ediția din Hexagon, reprezentativa Italiei avea să repete succesul de la ediția precedentă, Aldo Olivieri, Giuseppe Meazza, Giovanni Ferrari, Gino Colaussi și Silvo Piola fiind între protagoniștii victoriei finale. Italia a devenit prima echipă care a reușit să își apere titlul cucerit anterior, învingând în finală selecționata Ungariei cu scorul de 4-2.

Franța a fost aleasă gazdă de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA) în august 1936. Cei care au militat pentru obținerea organizării au fost Henri Delaunay, prietenul legendarului Jules Rimet, și Robert Guérin, primul președinte al FIFA (1904-1906).

A fost prima ediție la care atât țara gazdă, cât și deținătoarea trofeului s-au calificat automat la turneul final, scăpând de preliminarii.

Mondialul din 1938 a fost, totodată, ultima mare competiție majoră dinaintea celui de-al doilea război mondial. De asemenea, războiul civil deja începuse în Spania, împiedicându-i pe iberici să participe. Având în vedere climatul politic, prezența Germaniei și a Italiei a provocat demonstrații antifasciste și antinaziste.

Partidele s-au desfășurat pe zece stadioane modernizate din nouă orașe: Stade du Fort Carré din Antibes, Parc Lescure din Bordeaux, Stade Cavée Verte din Le Havre, Stade Victor Boucquey din Lille, Stade Vélodrome din Marsilia, Parc des Princes și Stade Olympique de Colombes din Paris, Vélodrome Municipal din Reims, Stade de la Meinau din Strasbourg și Stade Chapou din Toulouse. Inițiale, fusese angrenat în competiție și stadionul Gerland din Lyon, însă unicul meci care fusese programat aici, Suedia — Austria, a fost anulat din cauza absenței austriecilor.

Competiția s-a desfășurat după același format folosit cu patru ani în urmă, în sistem eliminatoriu. Nu s-au mai format grupe, ci s-au disputat direct optimile de finală.

Inițial, au fost 16 echipe participante, dar Austria a fost anexată la Germania, astfel că turneul final s-a desfășurat doar cu 15 echipe. Participantele au fost: 12 din Europa (Belgia, Cehoslovacia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Suedia și Ungaria), două din America (Brazilia și Cuba) și una din Asia (Indiile de Est).

Cu toate acestea, dintre echipele participante au lipsit câteva nume mari de reprezentative, unele din cele mai bune la ora aceea. Printre absente s-a numărat Argentina, care câștigase Copa America în 1937. Argentinienii și-au dorit și ei organizarea CM 1938, dar nu au fost selectați. În plus, existau diferențe de opinie între ei și brazilieni, cu care s-au contrat de-a lungul anilor. A lipsit și echipa Uruguayului, prima campioană mondială refuzând să participe.

Austria, care jucase în play-off cu Letonia și învinsese, trebuia să participe la turneul final. Din cauza Anschluss-ului din aprilie 1938, când Austria a fost anexată de Germania, participarea sa nu a mai fost posibilă. Câțiva austrieci au fost incluși în lotul Germaniei pentru CM. Locul austriecilor le-a fost oferit englezilor, inventatorii fotbalului, cei care în 1934 i-au înfrânt pe campionii lumii, italienii, în așa numita ‘Bătălie de la Highbury’. Totuși, Anglia nu a acceptat oferta FIFA și a fost nevoită să aștepte încă 12 ani, până în 1950, ca să-și facă apariția la Cupa Mondială.

Pe 4 și 5 iunie 1938 au avut loc optimile de finală: Germania — Elveția 1-1, Ungaria — Indiile de Est 6-0, Cuba — România 3-3, Franța — Belgia 3-1, Italia — Norvegia 2-1, Brazilia — Polonia 6-5 și Cehoslovacia — Olanda 3-0. La 9 iunie s-au rejucat partidele terminate la egalitate, astfel că elvețienii au acces în sferturi după ce i-au bătut pe nemți cu 4-2, iar cubanezii i-au înfrânt pe români cu 2-1. Totuși, întâlnirea dintre brazilieni și polonezi a fost considerată ca una dintre cele mai frumoase partide de fotbal din toate timpurile. Leonidas, ‘Omul de Cauciuc’, a fost revelația braziliană, încântând asistența prin salturile sale de acrobație și prin loviturile spre poartă.

Germania, antrenată de Sepp Herberger — cel care i-a ghidat spre cucerirea titlului mondial mai târziu, în 1954—, a dezamăgit la turneul final din Franța. Ironia sorții: cei care i-au eliminat pe nemți, elvețienii, erau antrenați de un austriac pe nume Karl Rappan, creatorul unui sistem defensiv închis, similar celui implementat mai târziu de italieni și botezat ‘catenaccio’.

În sferturile de finală, jucate la 12 iunie, Ungaria s-a impus în fața Elveției cu 2-0, Suedia a zdrobit Cuba cu 8-0, Italia a trecut de Franța cu 3-1, iar partida Brazilia — Cehoslovacia s-a încheiat la egalitate: 1-1. La 14 iunie, ultima partidă s-a rejucat, iar brazilienii i-au învins pe cehoslovaci cu 2-1.

Meciul Italia — Franța a fost de departe cel mai urmărit sfert de finală. 59.000 de oameni s-au înghesuit pe stadionul Colombes din apropierea Parisului. Franța nu a reușit să ducă mai departe tradiția cuceririi titlului în calitate de țară gazdă, așa cum făcuseră Uruguay și Italia. Atacantul Piola le-a stricat planurile francezilor, marcând de două ori pentru ‘squadra azzurra’, care de data aceasta nu se mai îmbrăcase în albastru, ci în negru. Era ordinul dictatorului Benito Mussolini.

Nu a fost singura controversă legată de sferturile de finală. Prima întâlnire Brazilia — Cehoslovacia de la Bordeaux, încheiată la egalitate, a produs trei cartonașe roșii în ambele tabere și două fracturi de membre. Portarul cehoslovac Frantisek Planika și-a rupt brațul, iar atacantul Oldrich Nejedly, golgheterul din ’34, s-a ales cu un picior fracturat după ce a reușit să egaleze.

La 16 iunie s-au disputat semifinalele. Ungaria a spulberat Suedia cu 5-1 pe renumitul Parc des Princes din Paris. Eroul meciului a fost Gyula Zsengellér, care a reușit un hat-trick după ce echipa sa fusese condusă de suedezi încă din primul minut al meciului. Celelalte două goluri ale Ungariei au fost înscrise de Pál Titkos și György Sárosi.

Italia a trecut cu 2-1 de Brazilia, căreia îi lipsea golgheterul Leonidas. Acesta marcase trei dintre goluri în partida cu Polonia, dar antrenorul Pimenta a decis să îl lase pe banca de rezerve tocmai în semifinală. Absența legendarului Leonidas în acea confruntare și-a spus cuvântul. Gino Colaussi și Giuseppe Meazza au înscris pentru italieni, iar brazilianului Romeu i-a revenit un gol de onoare pe finalul partidei.

În finala mică, brazilienii și-au adjudecat medalia de bronz. I-au învins pe suedezi cu 4-2, la Bordeaux, într-o zi în care Leonidas da Silva a strălucit din nou, ajutat de Romeu și José Peracio. Suedezii plănuiau să învingă, oferindu-i un cadou regelui lor, Gustav al V-lea, care în acea zi împlinea 80 de ani. Echipa Suediei era antrenată de maghiarul Jozsef Nagy, iar în lotul românilor exista un jucător de etnie maghiară cu nume identic.

Reprezentativa de fotbal a Braziliei, fără îndoială echipa cu cele mai notabile rezultate din toată istoria campionatelor mondiale, a fost singura formație participantă la toate edițiile Cupei Mondiale. Totuși, abia ediția din 1938 a fost rampa de lansare a brazilienilor, pentru că la competițiile precedente nu reușiseră să facă o figură frumoasă. Primele prezențe ale echipei Seleçao, așa cum mai este numită naționala Braziliei, la Campionatul Mondial au fost mai puțin convingătoare, jucătorii brazilieni nereușind să treacă de faza grupelor. Abia la Campionatul Mondial găzduit de Franța în 1938, elevii lui Ademar Pimenta au izbutit o clasare onorabilă, terminând pe poziția a treia.

Antrenorul italian Vittorio Pozzo a făcut istorie câștigând al doilea trofeu consecutiv cu o echipă reformată a Italiei, după triumful din 1934. În finala din 1938, Italia a învins Ungaria cu scorul final de 4-2 (3-1).

Meciul s-a disputat la 19 iunie, pe stadionul Colombes din Paris. Au asistat la acea partidă 45.000 de spectatori, conform www.fifa.com. Arbitrul întâlnirii a fost francezul George Capdeville, ajutat de asistenții Hans Wuethrich din Elveția și Augustin Krist din Cehoslovacia. Echipa Ungariei era antrenată la acea vreme de Alfred Schaffer.

Pentru selecționata Italiei, au marcat câte două goluri vârful de atac Silvio Piola (minutele 16 și 82) și aripa stângă Gino Colaussi (minutele 6 și 35), în timp ce pentru unguri au înscris Titkos și Sarosi (minutele 8 și 70).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata