Elisabeth Fritzl a realizat un miracol: s-a întors la o viaţă relativ normală

Elisabeth Fritzl locuieşte într-o casă viu colorată dintr-un mic cătun pe care mass-media austriece, atunci când se referă la el, îi numesc „Satul X”.

Casa de familie cu două etaje este ţinută sub supraveghere video constantă şi orice străin văzut prin apropiere se poate aştepta să fie ridicat de poliţie în câteva minute, relatează ziarul britanic The Independent în ediţia de luni.

Preocuparea legată de siguranţă şi mai ales frica de mass-media omniprezente care manifestă o curiozitate nemiloasă, nu se termină aici. În plus faţă de agenţii de pază, cetăţenii din „Satul X” au format un fel de „Dad’s Army” (gardieni voluntari locali în cel de-al doilea război mondial, n.red) pentru a-i ţine departe pe jurnalişti şi alţi amatori de senzaţie.
„Există doar puţini săteni şi toţi sunt mână în mână cu poliţia”, a amintit un fotograf trimis în misiune în „Satul X”, luna trecută. „Am fost repede înconjurat de oameni care mi-au spus: nu vor să vorbească cu tine, nu vor să te vadă – te rugăm să pleci de aici”, a spus el.

Casa pe care Elisabeth Fritzl o împarte astăzi cu copiii ei este o fortăreaţă de familie dintr-un sat al cărui nume nu poate fi niciodată menţionat. Nimeni nu-i mai spune Fritzl. Ea a primit o nouă identitate. Are 44 de ani, dar singurele fotografii publicate vreodată o arată în vârstă de 16 ani şi chiar mai puţin. „Satul X” se află la doar câţiva km distanţă de ceea ce aproape inadecvat a fost numită „Casa ororilor”, peste Dunăre, în apropiere de oraşul austriac Amstettenul Inferior.

În Ybbsstrasse la numărul 4, Elisabeth Fritzl a petrecut 24 ani din viata ei fiind ţinută ca un animal într-o cuşcă, într-o pivniţă subterană unde a fost violată de aproximativ 3.000 de ori de către tatăl ei, „Monstrul Incestului”, Josef Fritzl. În acest loc sordid subteran umed, Elisabeth Fritzl a născut şapte copii, fără niciun fel de ajutor medical.

Trei dintre ei au fost trimişi „la etaj” şi au trăit o viaţă relativ normală, fiind crescuţi de către soţia lui Fritzl, neştiutoare, Rosemarie. Ea a fost păcălită să creadă că Elisabeth a fugit de acasă pentru a adera la o sectă religioasă şi a revenit numai pentru a-şi abandona copiii nou-născuţi la uşa mamei sale. Pe cât de incredibil pare, serviciile sociale austriece au crezut povestea.

Dar celorlaltor patru copii ai lui Fritzl născuţi din relaţia incestuoasă nu li s-a permis niciodată să părăsească pivniţa. Unul dintre ei, un baieţel, a suferit probleme grave de respiraţie după naştere, aşa că Fritzl a lăsat să moară copilul, mai degrabă decât să apeleze la un medic, deoarece i-a fost teamă să nu fie descoperit. El a ars corpul copilului intr-o sobă cu lemne.

Calvarul îndurat de Elisabeth Fritzl nu poate fi descris. În urmă cu doi ani, ea a reuşit în sfârşit să scape din închisoarea subterană unde, timp de aproape un sfert de secol, a trăit singură iar apoi a împărţit pivniţa cu cei trei copii, Kerstin, Stefan şi Felix, de 19, 17 şi 5 ani.
În urmă cu un an, Josef Fritzl, 73 de ani atunci, a fost judecat într-un tribunal din oraşul austriac Sankt Pölten, unde un juriu l-a găsit vinovat de viol în masă, incest, încarcerare nedreaptă, constrângere şi omor prin neglijenţă.

Dr. Adelheid Kastner, psihiatrul care l-a intervievat pe larg pe Fritzl înainte de proces, a concluzionat că experienţele sale teribile de copil aflat pe mâna unei mame brutale si neiubitoare l-au determinat să dorească să „controleze pe cineva deplin”. Acest „cineva” s-a dovedit a fi fiica sa Elisabeth pe care a răpit-o şi închis-o în pivniţă şi a început să o violeze atunci când ea împlinit 18 ani, deşi abuzul a început atunci când avea doar 11 ani.

Instanţa l-a condamnat pe Fritzl la închisoare pe viaţă. El se află acum în detenţie într-un penitenciar special pentru „criminali anormali mintal”, la Stein, în Austria. Pentru lumea din afară, primele semne concrete de revenire la ceva ce se apropie de o viaţă normală au avut loc la sfârşitul anului 2008, după ce Elisabeth şi copiii ei au fost consideraţi suficient de recuperaţi pentru a li se pune la dispoziţie o casă nouă în „Satul X”.

Până în iulie anul trecut, Elisabeth a avut o relaţie cu Thomas Wagner, un agent de securitate de la firma austriacă A&T, cu 23 de ani mai tânăr decât ea. Wagner a fost repartizat familiei la scurt timp după mutare pentru a garanta siguranţa acestora. „Poate părea remarcabil dar sunt încă împreună”, a declarat o sursă apropiată echipei medicale care monitorizează familia.

„Thomas a devenit un frate mai mare pentru copii”, a adăugat sursa. Elisabeth a redus radical terapia pe care o urma pentru tulburări de stres post-traumatic, având în vedere că relaţia ei cu Wagner a progresat. Şi contactele celor trei copii crescuţi „la etaj” cu ea şi cu fraţii şi sora ţinuţi „jos” s-au înmulţit, de asemenea, treptat.
Luna trecută, restricţionarea privind informaţiile impusă de Elisabeth în ceea ce o priveşte pe ea şi familia ei a fost încălcată de cumnata lui Josef Fritzl, care a optat să se identifice sub numele de Christine R. Descrierea de către aceasta a vieţii de zi cu zi a lui Elisabeth, la doi ani după eliberarea ei, a dovedit că este surprinzător de normală.

„Lui Elisabeth îi place să meargă mult la cumpărături”, a spus Christine R, „Ea nu a putut face asta cât timp a fost ţinută în pivniţă 24 de ani. Îi plac blugii cu buzunare cu sclipici şi şi-a luat carnetul de condus fără dificultate. Acum îşi caută o maşină. Copiii merg toţi la şcoală şi muncesc din greu” a adăugat ea.
Christine R a mai spus că Elisabeth nu are nicio grijă financiară deoarece autorităţile austriece i-au acordat alocaţia pentru copii de 60.000 de euro de care a fost privată în perioada cât stat în pivniţă. „Felix, cel mai mic, are o PlayStation”, a adăugat ea.

O astfel de viaţă era inimaginabilă în primăvara anului 2008, când Elisabeth a evadat din închisoarea ei subterană, având pielea de culoare cenuşie din cauza deceniilor fără lumina soarelui şi dieta din alimente ieftine de la supermarket.
A fost plasată împreună ci cei trei copii în grija unor asistenţi sociali, terapeuţi şi psihiatri, la o clinică din afara Amstetten, unde a locuit în camere ale spitalului cu vedere spre copaci şi un gazon întins.

Despre Felix s-a relatat că a petrecut o mare parte din timpul său mângâind iarba de pe gazon cu uimire autentică. „Pentru ei, un nor care trece este un fenomen,” a spus Berthold Kepplinger, medic-şef la clinica respectivă. Uşile care legau camerele din apartamentul din spital au fost ţinute deschise tot timpul. Un radio sau un televizor au rămas aprinse majoritatea timpului, oferind un fel de legătură cu lumea exterioară, aşa cum a fost în pivniţă. Elisabeth a fost treptat reunită cu cei trei adolescenţi „ crescuţi sus”, Lisa, Monika şi Alexander.

Cei trei copii crescuţi în pivniţă au început să-şi cunoască fratele şi surorile pe care nu i-au întâlnit niciodată. Ei au descoperit că este greu să-i spună lui Elisabeth „Mutti” (mama). Dar şi mai problematică a fost relaţia lui Elisabeth cu mama sa, Rosemarie, de 66 de ani. Ea nu a putut crede că mama ei nu a cunoscut adevărul, că Rosemarie nu a fost aliată cu Josef într-un fel.

La scurt timp după eliberare, ea a început să se dezvolte o obsesie cu curăţenia, făcând duş de până la 10 ori pe zi. Copiii ei au fost traumatizaţi în moduri diferite. Copiilor din pivniţă le-a fost greu să relaţioneze cu fraţii lor care au dus o viaţă normală. Au întrebat: care a fost motivul? Copiii de la etaj s-au simţit vinovaţi pentru că au fost cruţaţi.

Totuşi, după numai doi ani, recuperarea familiei este palpabilă. Poate că cel mai remarcabil lucru este că Elisabeth a devenit prietenă cu mama ei.
Potrivit lui Christine R, Rosemarie a plecat din casa pe care o împărţea cu Fritzl cu mai bine de 18 luni în urmă şi încearcă să-şi completeze pensia mică vânzând pungi fabricate în casă şi picturi cu flori. În prezent, o vizitează pe Elisabeth şi familia ei cel puţin o dată pe săptămână. „Indiferent de suspiciunea care a existat, ea a trecut”, spune Christine R.

Revenirea lui Elisabeth Fritzl la o viaţă relativ normală trebuie considerată aproape un miracol. Lupta ei a început la începutul lunii aprilie 2008, atunci când l-a convins pe Fritzl să o ducă pe fiica lor, Kerstin, la spital, după ce aceasta a leşinat din cauza unei insuficienţe renale acute. Înainte de aceasta, ea a reacţionat prin accese, tăindu-şi hainele şi aruncându-le în toaletă.

Aproape imediat ce a fost admisă la clinică, medicii au devenit extrem de suspicioşi şi au alertat poliţia. Psihiatrul Adelheid Kästner spune că cel de-al doilea şi probabil cel mai semnificativ catharsis al lui Elisabetth a avut loc la procesul tatălui ei, în urmă cu exact un an. Presa şi publicul au fost interzise de instanţă pentru a permite înregistrarea pe o casetă video a mărturiei lui Elisabeth.
Ea a venit în instanţă personal pentru a asista la reacţiile tatălui ei. Josef a văzut-o pentru prima dată de la fuga ei şi a izbucnit în plâns. În acel moment Elisabeth a ştiut că a câştigat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata