Minerii-eroi din Chile

Ca în fiecare zi, Raul Bustos se trezeşte încercănat, pipăie orbeşte şi îi trezeşte pe cei care dorm în apropiere de el. Timp de 6 ore, în timp ce restul doarme, el şi alţi şase au grijă să ţină refugiul în condiţii proprii, organizează ajutoarele care vin exterior şi împart corespondenţa, notează ziarul La Razon.

Raul a rămas captiv alături de alţi 32 de mineri în străfundurile deşertului Atacama, cel mai uscat din lume. Temperaturile ajung aici în jur la 36 de grade care, adăugate la mirosurile care s-au acumulat în subteran, duc cu gândul la infern. Şi totuşi au dat dovadă de o voinţă de fier, iar cei rămaşi prizonieri au transformat locul într-un sanctuar.

Ventilaţia proastă i-a făcut să se instaleze într-o altă rampă situată la 200 de metri mai jos de galeria cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi în care au rămas prinşi. În faţa posibilului risc de infecţii şi insalubritate, au stabilit un loc unde să-şi facă nevoile, care sunt acoperite cu nisip şi var.
Igiena este condiţia esenţială, deşi curăţenia corporală nu a fost posibilă decât atunci când cei de la suprafaţă le-au trimis pastă de dinţi, săpun gel şi mai ales apă, cu care Bustos se spală acum pe dinţi şi la subraţ. Înainte, preţiosul lichid era folosit doar pentru băut.

Urmează micul dejun. Bustos împarte pachetele elaborate de experţii NASA şi de nutriţioniştii chilieni. Dieta sporeşte gradual pentru a produce o cantitate cât mai mică de excremente. Urmează apoi verificarea becurilor de la vagoane, căşti şi lanterne.
Se face de asemenea o trecere în revistă a hărţii tipografice a zonei. Înainte de a merge la culcare, rămâne încă timp pentru a scrie celor dragi şi a face unele exerciţii fizice sau a juca o partidă de domino.

Raul Bustos trece în revistă încercările prin care a trecut. Acest mecanic a suferit deja două din cele mai mari tragedii care au lovit Chile anul acesta: locuia la malul mării când s-a produs marele cutremur urmat de tsunamiul, care a afectat zona de coastă în februarie.
Familia sa locuia în oraşul portuar Talcahuano, unde Raul lucra pe şantierul naval. Ceea ce nu a dărâmat cutremurul a fost măturat de valurile tsunami-ului provocat de seism.

Familia a supravieţuit, dar navele de pe şantier au fot împinse până în centrul oraşului. A fost nevoit să se mute, iar pentru a-şi întreţine familia Bustos şi-a îndreptat privirile spre nord, unde minele împânzesc peisajul selenar. A găsit de lucru la mina din San Jose, fără să ştie că îl val paşte o altă nenoricire provocată de un cataclism natural.

Tatăl lui Raul nu crede că fiul său este ghinionist. Crede că destinul poate juca uneori feste şi că i s-ar fi putut întâmpla ‘orice accident pe stradă, sau oriunde’. Cunoştinţele sale de hidraulică l-au ajutat să construiască în subteran un jgheab pentru a colecta apă. ‘Dumnezeu mi-a dat putere să îndur foamea. Unii colegi au leşinat. Mă rog pentru fiecare’, i-a scris el soţiei sale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata