O cooperare îndelungată cu Rusia este ‘periculoasă pentru Letonia şi, în genere, pentru NATO’ – consideră fostul şef de stat leton Vaira Vike-Freiberga, care a prezentat în cadrul sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, ale cărei lucrări urmează să se încheie marţi, 1 iunie, la Riga, un raport pe tema ‘Rusia-Occident: reloaded politic şi securitatea energetică’ – relatează luni cotidianul rus Vremea Novostei.
În opinia sa, Moscova urmăreşte să-şi consolideze influenţa economică în ţările baltice, iar acest lucru ar trebui tratat cu ‘multă seriozitate’. Nu este însă singura ameninţare ce vine din partea Rusiei, a indicat Vike-Freiberga, enumerând între altele planurile Moscovei privind construcţia conductei de gaze Nord Stream pe sub Marea Baltică, destinată să aprovizioneze cu gaze ruseşti Germania, precum şi achiziţionarea unei nave de război franceze de tipul Mistral.
Caracterul instabil al relaţiilor dintre NATO şi Rusia a fost subliniat şi de David Scott, deputat în Camera Reprezentanţilor a SUA, care a opinat că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ar putea coopera eficient cu Rusia în probleme legate de securitatea nucleară şi neproliferare.
În discursul său, parlamentarul american a subliniat, de asemenea, necesitatea continuării eforturilor privind desfăşurarea elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa.
Delegaţia rusă la sesiunea Adunării Parlamentare de la Riga este condusă de vicepreşedinta Dumei de Stat (camera inferioară rusă) Liubov Sliska. Ea a menţionat că Alianţa a început să recunoască faptul că unele dintre acţiunile sale în Afganistan, asupra cărora Federaţia Rusă i-a atras de mai multe ori atenţia, au fost într-adevăr greşite.
La 31 mai, urmează să se desfăşoare reuniunea Comisiei parlamentare Rusia-NATO, la care va participa ambasadorul rus la Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin. În acest context, şeful Institutului de Politică Externă al Letoniei, Atis Lejins, şi-a exprimat speranţa într-un dialog pozitiv. În opinia expertului leton, un rol în această cooperare îl are şi Riga: printr-un port leton, via Rusia şi Uzbekistan trece fluxul de transporturi non-militare spre Afganistan.
Până recent, transporturile destinate coaliţiei occidentale din Afganistan făceau un traseu ocolitor prin Pakistan, unde există forţe puternice protalibane, care nu de puţine ori au aruncat în aer maşinile cu provizii. Acelaşi expert consideră că această cooperare este de perspectivă, deoarece ‘Rusia însăşi se confruntă cu ameninţarea islamismului radical’.
Referitor la cooperarea dintre Rusia şi NATO, a venit cu sugestii şi vicepreşedintele Dumei, Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR, ultranaţionalist). El a propus excluderea din Tratatul de la Washington -documentul de bază al Alianţei – a art.5 privind securitatea colectivă.
De două ori pe an au loc sesiuni ale Adunării Parlamentare a NATO, începând cu 1995. În total, sesiunea implică 28 de naţiuni din cadrul NATO, plus 13 ţări partenere – în jur de 700 de persoane.
Tema principală a forumului actual din Letonia sunt probleme legate de dezvoltarea unui nou concept strategic al NATO. În plus, raportorii au abordat şi relaţiile dintre NATO şi Rusia, precum şi probleme vizând securitatea energetică şi cea militară, situaţia din Afganistan şi cea din Balcani, lupta cu piraţii şi schimbările climatice.