Se întoarce lumea într-o eră a războiului şi a conflictelor din industrie, pe măsură ce victimele recesiunii îşi unesc forţele împotriva şefilor lipsiţi de inimă? În multe ţări, bogate şi sărace, acest sentiment a început să se facă resimţit, scrie publicaţia britanică The Economist.
În acelaşi timp, deşi nu există pe moment o epidemie a grevelor, cele mai importante s-ar putea prefigura în sectoarele industriale unde s-au redus din cheltuieli. Cu mult înainte ca erupţia vulcanului islandez să paralizeze transportul aerian european, călătorii de pe continentul european se confruntau cu efectele disputelor dintre angajaţi şi patroni, cum a fi greva însoţitorilor de zbor care a paralizat British Airways 7 zile săptămâna trecută, sau cea de la Lufthansa, de o zi, din luna februarie, declarată ilegală încă după prima zi, dar cauzând perturbări masive.
Pe de altă parte, scrie The Economist, căile ferate franceze sunt pe punctul de a intra într-o grevă condusă de sindicatele socialiste, ca urmare a noilor practici salariale şi a reducerilor de locuri de muncă. De asemenea, în Marea Britanie, o grevă la căile ferate – prima din 1994 – a fost oprită în această lună în ultimul minut printr-o decizie a instanţei.
Şi metroul londonez a fost afectat de criză, iar la 21 aprilie, ziarele franceze nu au apărut, în condiţiile în care lucrătorii din tipografii şi de la distribuţia ziarelor au intrat în grevă pentru a patra oară în acest an.
Cu toate acestea, niciuna din veştile recente privind grevele nu implică faptul că relaţiile dintre angajatori şi angajaţi s-au întors la situaţia sumbră din urmă cu 20-30 de ani, iar dacă este să ne uităm în istorie, ele sunt ‘destul de bune’, după cum susţine Paul Nova, de la Trades Union Congress. Statisticile îi confirmă spusele. În aproape toate ţările bogate, numărul membrilor de sindicat şi timpul dedicat grevelor au scăzut substanţial.
Citeste si:
Zilele când sindicatele beneficiau de fonduri de grevă importante şi puteau duce lupte lungi cu angajatorii sunt aproape de final. În plus, declinul acestora pare să se fi accentuat odată cu recesiunea. Criza pare să fi avut efectul contrar: i-a făcut pe lucrători furioşi, dar le-a redus din puterea de negociere.
Printre alte efecte, globalizarea a slăbit sindicatele şi indiferent de puterea pe care o au, ele au ajuns să înlocuiască companiile de pe postul de susţinător al protecţiei lucrătorilor locali.
America a trecut recent de un prag: majoritatea membrilor de sindicat lucrează în sectorul public, nu în cel privat. Anul trecut, doar 7,2% din angajaţii sectorului privat sunt membri de sindicat (un total de 7,4 milioane), faţă de 37% din sectorul de stat (7,9 milioane de persoane). În acest context, cota lucrătorilor din sectorul privat membri de sindicat a fost cea mai scăzută din 1900, în timp ce cea a angajaţilor de la stat membri ai sindicatelor a crescut.
Pe de altă parte, sindicatele lucrătorilor din sectorul public sunt cu mult mai puţin subiectul disciplinei de piaţă şi al competiţiei cu străinătatea decât cele din sectorul privat, iar grevele din domeniile care oferă servicii de bază pentru populaţie au un impact mult mai puternic asupra economiei decât cele dintr-o firmă privată aflată pe piaţă.
În Franţa se prefigurează o grevă a sindicatelor din sectorul public pe fondul unei dispute cu statul care precedă recesiunea – în condiţiile în care guvernul a dorit de multă vreme să reducă costul din ce în ce mai mare al pensiilor. Executivul francez doreşte creşterea vârstei de pensionare de la 60 de ani, în timp ce sindicatele văd acest aspect drept nenegociabil, iar majoritatea cetăţenilor par că sunt de acord.
Şi în România, scrie The Economist, sindicatele lucrătorilor din sectorul public sunt nemulţumite de reducerea cheltuielilor decretată sub auspiciile unui acord de întrajutorare încheiat de România cu UE şi FMI.
Însă cât de bine reuşesc guvernele să îşi reducă sectoarele publice, fără a atrage revolte depinde de factori evazivi cum ar fi încrederea în sistemul politic. În mod paradoxal, în ţările unde sectorul public este mare şi disfuncţional, reducerea lui este cea mai dificilă, deoarece angajaţii au sentimentul că sunt îndreptăţiţi să îşi menţină posturile.
