Rinat Akhmetov a confirmat, într-un comunicat difuzat luni, vânzarea jucătorului Mykhailo Mudryk la Chelsea şi a afirmat cu această ocazie că doreşte să organizeze în viitor un meci amical împotriva echipei engleze pe Donbass Arena, incintă în prezent inaccesibilă din cauza ocupaţiei Ruse, într-un „Doneţk ucrainean”.
Şi pentru ca acest vis să devină posibil, Ahmetov a lansat proiectul „Heart of Azovstal” (Inima Azovstalului), care constă în ajutorarea soldaţilor care apără oraşul Mariupol, situat în estul Ucrainei şi vizat de ruşi încă din primele zile alte invaziei declanşate în februarie 2022.
În afirmaţiile sale, „Am decis să demarez acest proiect pentru a-i ajuta pe apărătorii oraşului Mariupol şi familiile soldaţilor căzuţi. Datorită lor, sacrificiului şi curajului lor de a respinge inamicul în primele luni de război, simţim astăzi cu toţii inevitabila victorie a Ucrainei. Astăzi aloc 25 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe soldaţi şi apărătorii noştri, precum şi familiile lor. Banii vor fi folosiţi pentru a acoperi diverse nevoi – de la furnizarea de tratament medical şi suport psihologic, până la satisfacerea unor solicitări specifice”, precizează Rinat Akhmetov.
Din informaţiile presei britanice, clubul Chelsea a acceptat să-i plătească suma de 100 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, lui Şahtior Doneţk în schimbul tânărului internaţional ucrainean Mykhailo Mudryk (22 ani), jucător care poate evolua pe mai multe posturi ofensive.
Aşadar, Rinat Akhmetov a ţinut, totodată să „mulţumească întregii lumi civilizate pentru că a ajutat Ucraina”. „Astăzi putem vorbi despre fotbalul ucrainean datorită armatei ucrainene, poporului ucrainean şi sprijinului extraordinar al întregii lumi civilizate. Doar unind eforturile vom învinge răul care a venit în casele noastre”, a subliniat miliardarul ucrainean.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Quebec va avea un guvern separatist minoritar. Votul pentru independență este promis după plecarea lui Trump
Dolce SportLionel Messi își ia rămas-bun de la naționala Argentinei în amicalul cu Benin
GetPonyITP anual pentru autoturismele cu vechime de cel puțin 12 ani. Ce acte sunt necesare și cât costă verificarea
BravonetIulius Town Timișoara oferă 300 de pachete pe zi studenților, până pe 14 octombrie
LylaCopiii crescuți cu violență și control excesiv au un risc mai mare de simptome depresive
Revista IoanaCe urmărești când cumperi medicamente online și de ce peptidele promovate pe rețele pot fi periculoase